Zelenski, abandonat de o parte dintre aliaţii săi. Cele cinci state NATO care resping propunerea de finanțare a Ucrainei
0Cinci state NATO au respins propunerea secretarului general Mark Rutte privind alocarea a 0,25% din PIB pentru sprijin militar destinat Ucrainei, printre care şi două dintre cele mai puternice susţinătoare ale lui Volodimir Zelenski.

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, sprijinul occidental pentru Kiev a fost prezentat ca unul dintre cele mai solide fronturi de unitate ale NATO și ale Uniunii Europene. Totuși, pe măsură ce conflictul se prelungește, apar tot mai des diferențe de abordare între aliați, inclusiv în privința modului în care este finanțat sprijinul militar.
Mai multe state membre NATO, între care Marea Britanie, Franța, Canada, Italia și Spania, au blocat o propunere care prevedea ca fiecare membru al Alianței să contribuie cu echivalentul a 0,25% din PIB pentru sprijin militar acordat Ucrainei, potrivit unor surse citate de The Telegraph.
Inițiativa a fost promovată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, ca parte a unui efort de uniformizare și creștere a contribuțiilor financiare în interiorul Alianței.
Mark Rutte declarase anterior că propunerea se confruntă cu opoziție semnificativă, afirmând că „nu cred că aceasta va fi acceptată, deoarece există multă opoziție împotriva acestei valori fixe de 0,25”. Deși nu a indicat public statele care se opun, surse din cadrul NATO au confirmat că aceste cinci țări se află printre principalele blocaje ale inițiativei, precizând că „nu sunt foarte entuziasmați de idee”.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât două dintre statele care se opun acum unui nou mecanism de contribuții, Franța și Marea Britanie, au fost până în prezent printre cei mai vocali și constanți susținători ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, atât politic, cât și militar.
Membrii NATO, tot mai scindaţi
Discuțiile au loc pe fondul unor dezbateri mai largi privind modul în care este împărțit efortul financiar al sprijinului pentru Ucraina. Secretarul general al NATO a subliniat în repetate rânduri că povara nu este distribuită uniform, afirmând că „în acest moment, doar șase sau șapte aliați fac munca grea”, în timp ce obiectivul său este implicarea mai echilibrată a tuturor statelor membre.
Potrivit acelorași surse, alte cel puțin șapte state NATO susțin propunerea și contribuie deja cu peste 0,25% din PIB la ajutorul militar pentru Kiev, ceea ce evidențiază diferențele semnificative de angajament între membrii Alianței.
Respingerea proiectului propus de Mark Rutte vine într-un context politic sensibil, marcat de nuanțări tot mai vizibile în interiorul ţărilor membre NATO în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina.
În ultimele zile, Regatul Unit a fost criticat după ce, pe fondul crizei de combustibil, a relaxat unele restricții privind importurile de produse petroliere rusești procesate în țări terțe, decizie care a stârnit reacții la Kiev și în unele capitale europene.
În același timp, refuzul Franței de a susține mecanismul de contribuție fixă este interpretat ca un semnal al diferențelor de strategie în cadrul așa-numitei „Coaliții a Voluntarilor”, structură condusă de Paris și Londra pentru coordonarea sprijinului de securitate pe termen lung pentru Ucraina.
Vă reamintim că NATO se pregătește pentru summitul anual din iulie, care va avea loc la Ankara, unde tema finanțării Ucrainei și a împărțirii responsabilităților între aliați va fi una centrală. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat să participe, însă nu a confirmat încă prezența.
Sprijinul occidental pentru Ucraina rămâne un subiect de dezbatere intensă în cadrul Alianței, mai ales după schimbările de poziție ale Statelor Unite odată cu revenirea lui Donald Trump la conducerea Casei Albe, el cerând o implicare financiară mai mare din partea partenerilor europeni.























































