O sabie „de uriaș” și un mormânt bizar au fost descoperite în stepele Rusiei. Legătura cu unul dintre cele mai de temut popoare ale istoriei

La confluența dintre Europa și Asia, pe malurile Volgări, arheologii au descoperit vestigiile impresionante ale unei lumi misterioase a stepelor, dominată de războinici de temut, cu ritualuri și tradiții bizare. A fost descoperită o sabie uriașă care ar aparținut unui luptător gigantic.  

Războinici ai Hoardei de Aur FOTO historyfiles.co.uk

În districtul Krasnoyarsky din regiunea Astrahan, Rusia, se află un sit arheologic absolut remarcabil. Este vorba despre Orlinoye Gnezdo sau, în traducere, „Cuibul Vulturului”, o așezare și un cimitir din secolul al XIII-lea. Pe lângă peisajele fabuloase și poziționarea pe o stâncă a întregului sit, descoperirile arheologice au scos la iveală obiecte și ritualuri funerare deosebite, unice, inclusiv arma unui adevărat gigant. Este vorba despre o sabie lungă de peste 1,12 metri. Se preconizează că cel care putea să mânuiască cu lejeritate o astfel de armă ar fi trebuit să aibă în jur de 2 metri. Un adevărat uriaș, pentru perioada cuprinsă între 1201 și 1300. În plus, în aceeași locație au fost descoperite ritualuri funerare bizare, asociate cu războinicii de temut ai Hoardei de Aur, cei care au controlat, pentru o perioadă, și spațiul românesc.

Un imperiu al stepelor care a dominat un teritoriu uriaș

Situl de la Orlinoye Gnezdo a fost, de fapt, o așezare din ținutul Astrahanului, la confluența dintre Asia și Europa, pe malurile fluviului Volga. O zonă intens tranzitată de caravanele comerciale și care, în secolul al XIII-lea, se afla sub stăpânirea unuia dintre cele mai puternice imperii ale stepelor. Este vorba despre Hanatul Hoardei de Aur, cel care a controlat politic și militar inclusiv teritoriile românești de astăzi, până la Munții Carpați.

Hoarda de Aur a fost, practic, un mare hanat mongol apărut în secolul al XIII-lea, după expansiunea lui Genghis Han către vest. Pe scurt, a fost unul dintre „statele succesoare” ale Imperiului Mongol, constituit de Batu Han în stepele eurasiatice pentru a controla mai bine zonele vestice ale uriașului imperiu. Practic, sub controlul Hoardei de Aur se afla un teritoriu imens, din stepele Kazahstanului până în Rusia de sud și zona Volgăi, dar își întindea influența până la Carpați, către vest. O parte însemnată a acestui teritoriu era controlată mai ales prin tribut și prin obligația de a participa la campaniile militare, mai degrabă decât în mod direct. Prima capitală a fost Sarai Batu, fondată de Batu Han în jurul anului 1240. Era situată pe Volga de Jos, lângă satul Selitrennoye de astăzi, din regiunea Astrahan.

Deși acest imperiu al Hoardei de Aur a fost înființat de mongoli, ei reprezentau doar elita războinică și politică. Majoritatea populației era formată din neamuri turcice, care trăiau în stepele eurasiatice și au fost supuse de oștile mongole. Pe lângă turcici, pe teritoriile Hoardei de Aur au trăit și slavi, dar și finici. Apogeul puterii sale a fost între 1240 și 1502.

Puterea Hoardei de Aur o reprezenta armata sa extrem de mobilă, care lupta în stilul războinicilor de stepă, călăreți care atacau rapid, știau să tragă cu precizie din goana calului, dar și să mânuiască săbii de cavalerie letale, fiind capabili să decapiteze sau să spintece adversari din galop. Practic, era un melanj de stiluri și tactici de luptă mongole și turcice, dar asemănătoare. În timp, Hoarda de Aur s-a islamizat (a adoptat islamul ca religie dominantă) în secolul al XIV-lea.

Hoarda de Aur nu însemna doar războinici ai stepelor puși pe jaf și pradă, ci și un imperiu cu un comerț înfloritor și chiar curți imperiale fastuoase. Prin teritoriile Hoardei de Aur treceau numeroase drumuri comerciale importante care legau Asia de Europa. Tocmai de aceea, în cadrul Hoardei de Aur au fost amenajate centre urbane comerciale cu târguri importante. Totodată, aceste rute comerciale erau bine protejate de fortărețe.

Un „cuib al vulturilor” și o înmormântare bizară

Situl Orlinoye Gnezdo („Cuibul Vulturului”), din districtul Krasnoyarsky, a reprezentat un punct central pentru arheologii care studiază perioada medievală. În zonă a existat o așezare a Hoardei de Aur, probabil o fortificație și un punct de popas pe drumurile comerciale care străbăteau stepele. Rolul său de important punct de supraveghere este sugerat atât de amplasamentul pe un platou înalt, care domină regiunea, cât și de urmele de fortificații descoperite aici. O confirmare suplimentară a venit odată cu noile descoperiri de la Orlinoye Gnezdo, făcute în urma săpăturilor recente realizate de specialiștii instituției științifice și de producție „Nasledie”. Este vorba despre un cimitir cu peste 50 de înmormântări datate de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea. Printre cei îngropați se aflau și războinici ai Hoardei de Aur, majoritatea musulmani, după cum indică ritul funerar.

Majoritatea acestor morminte nu conțineau artefacte, însă două dintre ele s-au remarcat în mod deosebit, dezvăluind practici neobișnuite și bunuri funerare excepționale.

Primul dintre aceste morminte neobișnuite aparținea unui războinic, un călăreț al stepelor. Acesta conținea rămășițele unui bărbat așezat cu fața în jos, cu capul orientat spre vest. Bizar este faptul că modul în care era așezat și depus, cu mâinile legate la spate, dădea impresia unui sacrificiu ritualic. Arheologul Tatyana Grechkina și-a dat seama că existau traumatisme severe în zona gâtului atunci când a studiat craniul. Nu putea fi, totuși, vorba de o execuție pentru un delict comun, în condițiile în care războinicul a fost înmormântat cu tot cu cal, cu piesele de harnașament. Era mai degrabă vorba despre o practică funerară complexă, cu semnificație simbolică. Ce semnifica? Rămâne deocamdată un mister.

Sabia unui uriaș, un mister al armelor medievale

Sub mormântul individului se afla un altul, cu o valoare arheologică și mai mare. Practic, în mormântul 53, lângă scheletul unui războinic din secolul al XIII-lea, probabil anterior celui ucis și depus deasupra, se afla o armă formidabilă, conservată foarte bine. Este vorba despre o sabie excepțional de mare, mai ales pentru călăreții de stepă. Avea 1,2 metri lungime și se afla încă în teaca sa de lemn. Această descoperire este considerată acum una dintre cele mai importante din zona respectivă.

Sabia a fost găsită lângă scheletul unui bărbat care, așa cum arată vestigiile, ar fi avut un pieptar de piele pentru protecție, apărători la brațe și un coif din piele. Llângă trup au fost găsite vârfuri de săgeți. Practic, era un luptător al stepelor care trăgea cu arcul din goana calului și, totodată, utiliza uriașa sabie de cavalerie pentru a stârni teroare în rândul inamicilor.

Sabia, cel mai valoros artefact al sitului, a fost scoasă din pământ cu un bloc de pământ de 15 kilograme. Ulterior, timp de patru luni, arma a fost restaurată minuțios de specialistul Mikhail Golovachev. Conform analizelor specialiștilor, sabia avea doar lama de un metru, la care se adăuga mânerul și garda. Ea depășea cu mult săbiile tipice ale epocii; acestea aveau aproximativ 70 de centimetri. Specialiștii spun că o astfel de armă nu era produsă în serie, ci era făcută „la comandă”, probabil pentru un războinic de elită sau un comandant.

Sabia uriașă din Astrahan FOTO ancient origins/Astrahan Museum Reserve

Pe baza analizelor privind funcționalitatea sabiei, s-a ajuns la concluzia că manevrarea unei lame atât de lungi ar fi necesitat o anvergură considerabilă a brațelor, ceea ce implică faptul că utilizatorul era probabil un individ de aproximativ doi metri înălțime. Culmea, cercetările antropologice și medicale realizate pe scheletul războinicului lângă care se odihnea sabia arată că acesta nu avea mai mult de 1,75 metri înălțime. Cum mânuia el respectiva spadă? Este încă un mister.

Se bănuiește totuși că era fie o sabie ceremonială, care nu era folosită în lupte, fie o armă luată ca pradă de la un războinic foarte înalt și devenită obiect de prestigiu. Cu toate acestea, în lumea stepelor nu existau războinici de o asemenea statură. Sunt și specialiști care spun că aceste săbii erau utilizate cu succes inclusiv de indivizi mai scunzi. Nu erau purtate la brâu, ci la marginea șeii. Erau scoase în timpul luptelor călare și utilizate împotriva infanteriei, în special. Călărețul nu trebuia să depună un efort mare pentru a se apleca în șa atunci când își ataca inamicul. Totodată, păstra distanța cu o lamă atât de lungă.

Deocamdată, sabia și celelalte artefacte găsite la Orlinoye Gnezdo se află la muzeul din Astrahan, unde sunt studiate de cercetători. Acest sit oferă noi indicii privind ritualuri funerare bizare în cadrul Hanatului Hoardei de Aur, dar și noi perspective privind utilizarea echipamentului militar.