Xi Jinping, în turneu european. Preşedintele Chinei semnează contracte economice cu Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Olanda şi Franţa, preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european cu o vizită oficială în Germania, important partener comercial al republicii asiatice. Liderul de la Beijing a fost primit cu mare fast de preşedintele german Joachim Gauck.

Preşedintele Xi Jinping s-a oprit pentru început la palatul prezidenţial din Berlin, iar ulterior el şi delegaţia sa au fost conduşi spre sediul Guvernului, unde au fost întâmpinaţi de cancelarul german Angela Merkel. Jinping a fost însoţit de o echipă de 200 de chinezi, majoritatea dintre ei fiind afacerişti. Aceştia au semnat mai multe contracte bilaterale a căror valoare totală nu a fost dezvăluită deocamdată.

Se ştie că acordurile semnate de oficialii chinezi şi cei francezi în timpul vizitei de la Paris se ridică la 18 miliarde de euro, aşa încât specialiştii se aşteaptă ca valoarea noilor contracte cu partenerii germani să nu fie mai prejos.

Turneul preşedintelui chinez se desfăşoară pe fondul crizei între Uniunea Europeană şi Rusia, declanşată de pierderea peninsulei Crimeea de către Ucraina şi anexarea la Federaţia Rusă. Occidentul a avertizat că Rusia riscă izolarea diplomatică, în cazul în care tensiunea va escalada. În Consiliul de Securitate al ONU, în momentul votării unei rezoluţii care denunţa referendumul din Crimeea, China s-a abţinut de la vot.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite