Vike-Freiberga: Procesul de selecţie a preşedintelui UE este "sovietic" | adevarul.ro

Vike-Freiberga: Procesul de selecţie a preşedintelui UE este "sovietic"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Candidata letonă la preşedinţia UE, Vaira Vike-Freiberga, a criticat UE pentru că lucrează "în întuneric şi cu uşile închise". Aceasta consideră că procesul de desemnare a primului şef al Consiliului European se desfăşoară în stil sovietic şi sfidează opinia publică, titrează cotidianul britanic The Telegraph.

Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să mai lucreze ca fosta Uniune Sovietică, a spus Vike-Freiberga, în vârstă de 71 de ani, fost preşedinte leton.

Ea este singura personalitate care şi-a anunţat public candidatura la preşedinţia UE, un post creat prin Tratatul de la Lisabona.

Herman Van Rompuy, premierul belgian, este considerat candidatul favorit pentru preşedinţie, bucurându-se de susţinerea Franţei şi Germaniei, deşi nu şi-a declarat public intenţiile. Printre alte nume evocate sunt cel al fostului premier britanic Tony Blair şi cel al liderului olandez Jan Peter Balkenende.

David Miliband, care a fost considerat favorit pentru funcţia de ministru de externe al UE, până când a anunţat miercuri că nu renunţă la scena politică britanică înainte de alegerile din 2010, a comparat eforturile presei privind procesul UE de numire cu "kremlinologia", termen dat în timpul Războiului Rece tentativelor de a înţelege mişcările din interiorul Guvernul sovietic.

Lipsa unei campanii democratice şi publice în epoca sovietică i-a determinat pe observatorii occidentali să încerce să descifreze dinamica politică din fapte aparent neimportante, precum aşezarea la banchetele oficiale sau îndepărtarea unor portrete, scrie cotidianul britanic.

Premierul suedez Frederik Reinfeldt, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia UE, a respins orice comparaţie cu URSS.

Cred că este o comparaţie greşită să fie folosit cuvântul 'kremlinologist', deoarece opresiunea comunistă nu este în niciun caz apropiată de ceea ce încercăm noi să obţinem prin democraţie în Europa, a spus el.

Liderii europeni vor alege primul preşedinte al UE şi viitorul ministru de externe la un dineu de lucru organizat joi la Bruxelles, dar lista de până la 12 candidaţi pentru fiecare dintre cele două posturi este un secret diplomatic bine apărat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite