Victor Negrescu, printre cei mai influenți oameni din Parlamentul European, conform Indexul EU Matrix 2026

0
Publicat:

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, se află pe locul patru în MEP Influence Index 2026, clasamentul celor mai influenți membri ai Parlamentului European.

Victor Negrescu în Parlamentul European
Victor Negrescu este printre cei mai influenți europarlamentari FOTO Facebook / Victor Negrescu

Victor Negrescu este, de asemenea, singurul reprezentant al României prezent în primele poziții ale clasamentului european, realizat de EU Matrix.

„Vicepreședintele PE Victor Negrescu S&D și-a acumulat influența printr-o combinație de leadership instituțional și gestionarea directă a unora dintre cele mai importante dosare din acest mandat: bugetul UE”, se arată în prezentarea transmisă de Eu Matrix.

El este depășit doar de președintele Grupului PPE Manfred Weber, președinta Parlamentului European Roberta Metsola și președinta Grupului S&D Iratxe García Pérez.

MEP Influence Index
FOTO EU Matrix

Această analiză măsoară influența pe care eurodeputații au exercitat-o asupra politicilor europene de la începutul actualei legislaturi (2024–prezent). Studiul se bazează pe zeci de mii de date și cifre colectate de o echipă cu o experiență de 18 ani în evaluarea dimensiunii politice a procesului decizional din UE.

Demersul este conceput pentru a ajuta atât specialiștii, cât și cetățenii de rând să înțeleagă dedesubturile deciziilor de la Bruxelles și să îi identifice pe liderii care conturează legislația aplicabilă celor peste 450 de milioane de cetățeni europeni, potrivit Eu Matrix.

Victor Negrescu, care face parte din gruparea politică S&D în cadrul Legislativului UE, a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European în aprilie 2024, obținând 394 de voturi.

El este de asemenea cadru universitar și om politic, fost ministru delegat pentru afaceri europene dar și membru al Parlamentului European încă din 2014. La 1 februarie 2020, Victor Negrescu a preluat mandatul de europarlamentar, ca urmare a faptului că România a obținut, după Brexit, un nou mandat în Parlamentul European.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite