Veneția devine primul oraș „rezervabil”. De când vor plăti turiștii din Veneția taxa de cinci euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația orașului Veneția va testa, începând de anul viitor, o taxă de intrare zilnică pentru accesul turiștilor la celeberele sale canale.

Taxa de 5 euro va fi introdusă din aprilie 2024 - Foto Shutterstock
Taxa de 5 euro va fi introdusă din aprilie 2024 - Foto Shutterstock

Măsura, despre care primarul orașului italian spune că este primul sistem de acest fel din lume, va fi introdusă din aprilie 2024, după cum scrie Reuters. 

Taxa de intrare zilnică, alături de un plafon de vizitatori, își propune să gestioneze fluxul de turiști în timpul sărbătorilor de primăvară, dar și în timpul unor weekenduri de vară. Numărul turiștilor este foarte mare în perioadele menționate. 

"Este pentru prima dată în lume când se face așa ceva, când un oraș devine rezervabil", a transmis primarul Luigi Brugnaro, într-o conferință de presă, joi. 

Inițial, măsurile vor fi aplicate pentru 29 de zile, care acoperă majoritatea sfârșiturilor de săptămână din 25 aprilie și până la jumătatea lunii iulie. Restricțiile se vor aplica între orele 8:30 și 16:00. 

Turiștii vor trebui să rezerve o vizită online pentru care vor plăti cinci euro. În acest fel, vor obține un cod QR care va fi verificat la anumite puncte de intrare și care le va permite accesul în cartierele istorice ale orașului. 

Totuși, această taxă nu se va aplica pentru insule mai mici, cum este și Murano, celebră pentru industria sa de fabricare a sticlei. 

 Cei care nu respectă regula vor plăti sancțiuni cuprinse între 50 și 310 euro. 

Există și persoane care vor fi scutite de această taxă, cum ar fi rezidenții și oamenii care s-au născut în Veneția, dar și studenții, lucrătorii și proprietarii de locuințe din oraș vor fi scutiți de rezervarea unui slot, potrivit declarațiilor consilierului Michele Zuin. 

 Chiar dacă accesul va fi gratuit pentru turiștii cu vârsta sub 14 ani, aceștia vor trebui să se înregistreze înainte de vizită.

Veneția, frumosul și fragilul oraș al Mării Adriatice, cunoscut în toată lumea pentru canalele și gondolele sale, dar și pentru celebrul Carnaval, se confruntă cu probleme din cauza inundațiilor și a turismului de masă. 

"Vrem să măsurăm efectul acestui experiment, vrem să măsurăm impactul acestei posibilități de rezervare", a declarat primarul Brugnaro, menționând că sistemul va pierde inițial bani.

Procesul de introducere a taxei are estimat un cost de trei milioane de euro, în timp ce încasările sunt aproximate la 700.000 de euro.  

S-a discutat, în septembrie, chiar de introducerea Veneției pe lista  obiectivelor turistice aflate în pericol, însă Comitetului Patrimoniului Mondial a decis că nu este cazul. Totuși UNESCO susține că este nevoie de mai multe eforturi pentru a proteja superbul oraș. 

„Comitetul și-a reiterat îngrijorarea cu privire la problemele importante care rămân de rezolvat pentru conservarea adecvată a sitului, inclusiv cele legate de turismul de masă, proiectele de dezvoltare și schimbările climatice”, a transmis comitetul în septembrie, în urma reuniunii de la Riad. 

La acea vreme, ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano spunea că UNESCO a apreciat încercările Italiei de a proteja Veneția prin intermediul sistemului antiinundații MOSE și prin aprobarea taxei pentru turiștii de o zi. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite