Ursula von der Leyen se confruntă săptămâna aceasta cu două moțiuni de cenzură. Când are loc votul în Parlamentul European
0Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va confrunta în această săptămână, pentru a doua oară în ultimele trei luni, cu încercări de destituire atunci când Parlamentul European va supune la vot două moţiuni de cenzură.

Cele două moţiuni au fost depuse de grupurile politice „Patrioţi pentru Europa” şi Stânga din PE. Ele vor fi prezentate luni în plenul PE reunit la Strasbourg, scrie Agerpres.
Deşi moţiunile de cenzură nu au aproape nicio şansă de a abţine majoritatea de două treimi din voturi necesare pentru destituirea preşedintei executivului Uniunii Europene, ele ar putea contribui la o destabilizare a Parlamentului European, a cărui susţinere este necesară pentru adoptarea legislaţiei europene.
Președinta CE își va prezenta apărarea, după care fiecare grup politic îşi va spune opinia. Supunerea la vot a celor două moţiuni va avea loc joi, 9 octombrie.
Grupul „Patrioţi pentru Europa” condus de Jordan Bardella, șeful partidului francez de extremă-dreapta Adunarea Națională (RN), a criticat politica economică a executivului UE, denunţând acordul comercial cu Statele Unite privind taxele vamale, pe care l-a numit o „capitulare”.
Bardella ceruse deja la începutul lunii septembrie un vot de neîncredere împotriva preşedintei Comisiei Europene, în special pentru a contesta acordul comercial Mercosur cu ţările latino-americane, pe care l-a descris drept o „trădare” a fermierilor şi a mediului.
Manon Aubry, co-lidera grupului Stângii, a acuzat UE de „complicitate” la „genocidul” din Gaza.
La începutul lunii iulie, Parlamentul European a respins în mare parte o moţiune de cenzură a extremei drepte care a vizat-o pe şefa executivului european. Moțiunea respectivă a fost iniţiată de europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.
În acea moțiune, europarlamentarul și-a exprimat indignarea faţă de mesajele secrete din 2021 schimbate de Ursula von der Leyen cu Albert Bourla, directorul executiv al gigantului farmaceutic Pfizer. Aceste mesaje se refereau la discuţii privind aprovizionarea Europei cu vaccinuri în plină pandemie de coronavirus.