UPDATE Un avion etiopian a fost deturnat şi a aterizat de urgenţă la Geneva. Atacatorul a fost arestat
0Un avion al companiei Ethiopian Airlines, care se deplasa de la Addis Abeba către Roma, a aterizat la Geneva, în Elveţia, după ce ar fi fost deturnat, potrivit BBC. Potrivit postului de televiziune Sky News, avionul, un Boeing 767, a fost "obligat să se îndrepte" către Geneva, dar toţi pasagerii şi echipajul sunt în siguranţă.
UPDATE 10.27 Autorul deturnării avionului companiei Ethiopian Airlines a fost copilotul, au anunţat autorităţile elveţiene, citate de AFP.
UPDATE 08.42 CNN confirmă că deturnarea a luat sfârşit şi că atacatorul, care a acţionat de unul singur, a fost arestat. Aeroportul internaţional de la Geneva va fi redeschis în scurt timp.
Aparatul de zbor ar fi aterizat deja la Geneva, fără nicio victimă, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, citat de agenţia de ştiri Reuters.
Zborul avea numărul ET702, a decolat de la Addis Ababa la ora locală 00.30 şi ar fi trebuit să ajungă la Milano, cu escală la Roma.
Potrivit Russia Today, aeroportul de la Geneva rămâne închis, iar piloţii ar fi reuşit să scape şi ei din aeronavă. RT transmite că eliberarea acestora ar fi urmare a negocierilor purtate cu persoanele care au deturnat avionul.
Vom reveni cu amănunte