Un fost aliat al lui Zelenski, găsit vinovat în Marea Britanie de delapidarea a peste două miliarde de euro

0
Publicat:

Un tribunal britanic l-a găsit vinovat pe Igor Kolomoiski, fostul proprietar al celei mai mari bănci din Ucraina, de sustragere de fonduri printr-o schemă complexă de spălare de bani.

Igor Kolomoiski, găsit vinovat în Marea Britanie de delapidarea a peste 2 miliarde de euro FOTO: X
Igor Kolomoiski, găsit vinovat în Marea Britanie de delapidarea a peste 2 miliarde de euro FOTO: X

Un tribunal din Marea Britanie l-a găsit vinovat pe oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski pentru delapidarea a aproximativ 1,9 miliarde de lire sterline (circa 2,2 miliarde de euro) de la PrivatBank, cea mai mare bancă din Ucraina, potrivit unei decizii anunțate miercuri. Miliardarul, fost apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, ajuns între timp în dizgrație, va trebui să plătească despăgubiri împreună cu fostul său partener de afaceri, Ghenadi Bogoliubov, relatează Agerpres.

„O schemă extrem de complexă de spălare de bani”

În motivarea deciziei sale, judecătorul Înaltei Curți din Londra a stabilit că cei doi bărbați au pus la punct „o schemă extrem de complexă de spălare de bani”, prin care au obținut împrumuturi acordate fără un scop comercial real. Fondurile au fost direcționate către mai multe companii, inclusiv din Regatul Unit, pe care cei doi le controlau.

Judecătorul a respins argumentele inculpaților, care au susținut că nu au avut un rol direct în aprobarea acestor împrumuturi. Instanța i-a considerat responsabili de prejudicierea băncii PrivatBank și a estimat daunele la peste 1,9 miliarde de lire sterline.

Reacții din Ucraina: „O victorie clară și incontestabilă”

Vicepremierul ucrainean Iulia Svîrîdenko a salutat hotărârea, numind-o „o victorie clară și incontestabilă pentru Ucraina”. La rândul său, PrivatBank a transmis că decizia este „o victorie totală” și a anunțat că despăgubirile ar trebui să fie „mai mari de 1,7 miliarde de dolari, chiar și fără dobândă”.

În cazul în care părțile nu ajung la o înțelegere, instanța va stabili suma finală ce urmează a fi plătită băncii.

Kolomoiski, prăbușirea unui imperiu influent

PrivatBank a fost naționalizată la sfârșitul anului 2016 pentru a evita un colaps al sistemului bancar ucrainean, care ar fi avut efecte devastatoare asupra economiei țării. Kolomoiski, unul dintre cei mai bogați și controversați oameni din Ucraina, a susținut candidatura lui Volodimir Zelenski în 2019 și a fost proprietarul postului de televiziune care l-a făcut celebru pe actualul președinte.

Însă, în ciuda influenței sale, oligarhul a căzut în dizgrație. În 2023, a fost arestat în Ucraina sub acuzația de delapidare. În plus, este vizat de sancțiuni impuse de Statele Unite pentru fapte de corupție.

Potrivit Înaltei Curți din Londra, Kolomoiski, în vârstă de 62 de ani, și-a pierdut cetățenia ucraineană, în timp ce partenerul său, Ghenadi Bogoliubov, este cetățean britanic. În 2017, instanța britanică a decis înghețarea unor active în valoare de peste 2 miliarde de euro aparținând celor doi, în cadrul aceluiași proces.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite