Un comandant NATO și-a cunoscut iubita rusoaică pe Tinder. Relația care a declanșat suspiciuni de spionaj | adevarul.ro

Un comandant NATO și-a cunoscut iubita rusoaică pe Tinder. Relația care a declanșat suspiciuni de spionaj

Publicat:
0
1 live

O relație începută pe Tinder între un comandant spaniol al NATO și o femeie de origine rusă a declanșat o anchetă de securitate în interiorul Alianței Nord-Atlantice. Militarul era detașat la baza britanică de la Northwood, unul dintre cele mai importante centre de comandă navală ale NATO, iar autoritățile s-au temut că relația ar putea reprezenta o vulnerabilitate exploatabilă de serviciile ruse.

Comandant NATO, anchetat după ce și-a cunoscut iubita rusoaică pe Tinder.
Comandant NATO, anchetat după ce și-a cunoscut iubita rusoaică pe Tinder. Foto: X

Comandantul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a fost suspendat în vara anului trecut și ulterior s-a întors în Spania, potrivit unei investigații realizate de The Telegraph pe baza unor documente judiciare, notează The Telegraph. 

Cazul a readus în atenție avertismentele serviciilor de informații occidentale privind riscurile asociate aplicațiilor de dating, despre care se consideră că pot fi folosite pentru identificarea și apropierea de militari sau alte persoane care dețin informații sensibile.

Militarul spaniol a cunoscut-o pe J. W. pe Tinder, la sfârșitul anului 2024. Femeia, în vârstă de 49 de ani, este de origine rusă și are cetățenie poloneză și britanică. La momentul respectiv, ea tocmai se despărțise de soțul său, iar comandantul era, la rândul lui, separat de soția sa, cu care are doi copii.

Cei doi s-au mutat împreună la scurt timp după ce s-au cunoscut, iar militarul a început să o ducă la anumite evenimente. Prezența femeii în anturajul unui ofițer NATO a atras atenția serviciilor de securitate.

Northwood, situată la nord-vest de Londra, are un rol strategic în cadrul Alianței. Baza coordonează operațiuni navale și activități de supraveghere privind Rusia, inclusiv monitorizarea infrastructurii submarine critice și a așa-numitei „flote fantomă” folosite de Moscova pentru transportul petrolului și al altor hidrocarburi în pofida sancțiunilor.

Nu este primul caz în care aplicațiile de întâlniri ajung în atenția serviciilor de contrainformații.

În aprilie 2023, serviciile germane de informații au avertizat că agenți ruși foloseau Tinder pentru a intra în contact cu politicieni și militari germani și pentru a obține informații despre războiul din Ucraina.

Aplicațiile de dating pot permite identificarea poziției unor militari, stabilirea unor contacte cu persoane aflate în zone de interes și, în anumite situații, recrutarea unor surse. Riscurile au fost semnalate și de serviciile de securitate din Australia.

Potrivit unor informații citate de El País dintr-un raport EuvsDisinfo, astfel de platforme pot fi exploatate pentru colectarea de informații despre personalul militar și pentru stabilirea unor relații cu potențiale ținte.

Relația dintre comandant și J. W. s-a încheiat între timp, iar militarul s-a întors în Spania.

Femeia a negat într-o discuție cu The Telegraph că ar avea legături cu serviciile ruse. Ea a povestit însă că, în timpul unei călătorii la Sankt Petersburg, unde își vizita tatăl bolnav, a fost contactată de un ofițer de informații rus.

Potrivit relatării sale, acesta a invitat-o la o cafea și a întrebat-o despre ancheta de securitate desfășurată de NATO și despre relația sa cu ofițerul spaniol.

Femeia susține că i-a spus că militarul nu discuta acasă despre activitatea sa profesională.

A fost foarte amabil și mi-a adus o cafea bună”, a povestit J. W. pentru publicația britanică.

 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite