Ucrainenii vor folosi aeronave F-16 momeală pentru a-i păcăli pe ruși
0O serie de experți occidentali au sugerat că, împreună cu aeronavele F-16, partenerii Ucrainei pot transfera la Kiev falsuri gonflabile de înaltă calitate.

O fotografie care demonstrează o astfel de “momeală” a fost publicată recent pe Internet și a devenit virală în mediul online. Din imagine rezultă faptul că este aproape imposibil ca de la distanță mare să se facă o distincție între un astfel de flas și o aeronavă reală.
Astfel că, este puțin probabil ca un avion de vânătoare gonflabil să poată fi recunoscut de o dronă de cercetare, în timp ce pentru un satelit aceasta este o misiune complet imposibilă. Probabil că, în curând, o masă de astfel de manechine va fi amplasată pe aerodromurile ucrainene de pe care F-16 reale nu vor decola.
Avioanele de luptă F-16 de fabricație americană, oficial nu au fost predate Forțelor Aeriene Ucrainene, dar în curând o să apară în rapoartele ministerului rus al apărării ca fiind fie doborâte, fie distruse la sol, pe aerodromuri, scrie publicația rusă Argumentî i Faktî.
Aceasta nu este o lovitură pentru avioanele în sine, ci pentru prestigiul industriei aeronautice americane, care nu dorește o "înfrângere pe cer", astfel încât avioanele în sine sunt atent camuflate. De asemenea, sunt amplasate ținte false, machete gonflabile de F-16, care sunt greu de distins din aer de cele reale.
„Falsele” avioane F-16 sunt practic imposibil de distins de adevăratele Fighting Falkon („Fighting Falcon”). Cele false pot fi distinse de cel reale doar de aproape, scrie publicația rusă Argumentî i Factî. Pentru autenticitate, un senzor electronic pentru funcționarea unei stații radar este încorporat machetă, astfel încât asemănarea este de aproape sută la sută. Singurul lucru care lipsește este mișcarea pe pistă și decolarea.
Avioanele de vânătoare F-16 în sine, pe care Ucraina pare să le fi primit deja, susține publicația rusă, sunt camuflate pe aerodromuri îndepărtate, mai ales pe teritoriul de vest al Ucrainei, unde aerodromurile subterane pentru avioane erau echipate încă din vremea sovietică. Nu sunt multe astfel de aerodromuri, acoperite cu metereze de pământ sau tavane din beton armat.
„Adăposturile aerodromurilor pot fi numite structuri multifuncționale”, spune expertul militar, colonelul forțelor aeriene Aleksander Drobișvski . Desigur, aceasta înseamnă protecție, camuflaj și siguranța echipamentelor aviatice, oferind în același timp condiții mai confortabile pentru oameni. Este mult mai convenabil pentru tehnicieni și ingineri să pregătească o aeronavă pentru decolare, să efectueze întreținerea de rutină cu un acoperiș deasupra capului, iar calitatea se îmbunătățește.
Un comandant militar ucrainean a susținut că trupele sale au reușit să inducă în eroare Rusia să creadă că a eliminat cu succes avioanele de luptă ucrainene.
Săptămâna trecută, Ministerul Apărării de la Moscova a publicat imagini care se presupune că au arătat o rachetă balistică Iskander distrugând un avion de luptă ucrainean MiG-29 la o bază aeriană din apropierea orașului central Krivoi Rog.
Dar o declarație recentă a comandantului Forțelor Aeriene Ucrainene, Mikola Oleșciuk, pe Telegram, a dezvăluit că rușii au distrus de fapt o momeală.
El a spus că strategia face parte dintr-o măsură de apărare pasivă pentru a epuiza capacitățile armatei ruse.
„Mulțumesc tuturor celor care au ajutat cu machetele de înaltă calitate ale aeronavelor și sistemelor [sol-aer]”, a scris Oleșciuk. „Inamicul are acum mai puține rachete Iskander și vor fi livrate mai multe machete.”
O tactică eficientă?
De când a început invazia în februarie 2022 , Ucraina a desfășurat diverse replici ale activelor sale strategice pentru a păcăli inamicul.
În septembrie 2023, compania siderurgică și minieră Metinvest a declarat că produce mai multe copii ale obuzierelor M777 de 155 de milimetri folosind țevi vechi de canalizare.
O companie cehă a dezvăluit, de asemenea, că a înregistrat o creștere a cererii de momeli gonflabile pentru lansatoare de rachete HIMARS și tancuri Abrams furnizate de SUA pentru a fi utilizate în Ucraina.
Potrivit oficialilor ucraineni, folosirea machetelor este menită să determine forțele Moscovei să tragă și să risipească drone, rachete și obuze de artilerie.
Se pare că și Rusia folosește această strategie pictând imagini cu avioane de luptă pe asfaltul aerodromurilor sale, în încercarea de a înșela forțele ucrainene.
Oleșciuk a spus că ar fi putut să tacă în legătură cu cea mai recentă dezvoltare, dar a decis să o expună oricum pentru a „arăta publicului că nu totul este simplu”.
Rămâne neclar dacă cei cinci avioane de luptă multirol ucrainene Su-27 pe care Moscova a pretins că le-a distrus la începutul acestei luni erau momeală sau nu.
„Putem distinge un elefant roz de un elefant gri african sau indian, chiar și fără un zoolog, îți poți da seama după o serie de semne”, a spus expertul militar Vladislav Șurighin pentru aif.ru. — Teoretic, este posibil să fii înșelat, dar o dată este suficient să înveți să deosebești un fals. Într-o măsură mai mare, problema poate fi depozitarea avioanelor F-16 în hangare subterane, dar în acest caz există rachetele Kinjal hipersonice și date precise de recunoaștere despre locul în care sunt amplasate aceste adăposturi.”
Rușii amenință cu noile sisteme antiaeriene ”fără egal” S-350 Vitiaz
Ministerul rus al Apărării a lansat pentru prima dată imagini care arată desfășurarea și funcționarea sistemului avansat de apărare antiaeriană S-350 Vitiaz într-o brigadă de rachete antiaeriene din regiunea ocupată Donețk din estul Ucrainei. Noul S-350 Vitiaz, dezvoltat de Almaz-Antei, este conceput pentru a contracara atât ținte care funcționează în regim de croazieră, cât și balistice. Fiecare lansator al sistemului este echipat cu 12 rachete sol-aer.
„Sistemul este capabil să doboare atât rachete balistice occidentale, cât și rachete de croazieră, cum ar fi ATACMS și Storm Shadow”, se precizează în informarea ministerului. „S-350 poate neutraliza, de asemenea, o întreagă escadrilă de avioane sau elicoptere inamice – până la 16 într-o singură salvă”. Ministerul a subliniat că avantajul principal al Vitiaz față de sistemele anterioare constă în puterea sa de foc, un singur lansator S-350 fiind echipat “cu același număr de rachete ca un întreg divizion de S-300”.