Rusia susține că a distrus avioane de luptă Su-27 după un atac asupra bazei ucrainene de la Mirgorod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a afirmat marţi că a distrus avioane de luptă Su-27 într-un atac asupra baze aeriene ucrainene, declanşând o dezbatere în Ucraina cu privire la capacitatea acesteia de a-şi securiza aerodromurile înainte de livrarea aşteptată de avioane F-16, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Baza aeriană de la Mirgorod în 2021 FOTO WIKIMEDIA Commons/Matthew T. Mutti
Baza aeriană de la Mirgorod în 2021 FOTO WIKIMEDIA Commons/Matthew T. Mutti

Ministerul Apărării de la Moscova a informat că a lovit cu rachete balistice Iskander-M o bază din apropierea oraşului ucrainean Mirogorod, la circa 150 km de frontiera rusă.

„Cinci avioane de luptă Su-27 au fost distruse şi alte două, care erau în reparaţii, au fost avariate„, a indicat ministerul rus pe contul său Telegram, într-un mesaj însoţit de un video ce arată o lovitură filmată cu o dronă.

Ucraina nu a comentat informaţiile, însă atacul fusese raportat luni de către bloggeri militari ucraineni şi ruşi.

Reacția Kievului

Iuri Ignat, fost purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, a confirmat atacul, dar a insistat că pierderile au fost mai mici.

„Există pierderi, dar mai puţine decât afirmă inamicul. Forţele aeriene fac totul pentru a contracara (planurile) inamicului, a-l pune pe piste greşite, mai ales folosind machete”, a scris el pe Facebook.

Totuşi, bombardarea aerodromului şi faptul că acesta era sub supravegherea unei drone ruseşti la o asemenea distanţă de front arată dificultăţile Ucrainei în materie de apărare antiaeriană şi ameninţarea sub care se vor afla avioanele F-16 așteptate să sosească în această vară.

Îngrijorări în Ucraina care așteaptă avioanele F-16

Acestea ar trebui să permită atât securizarea spaţiului aerian, cât şi sprijin pentru trupele la sol. Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina are nevoie de un număr de 120-130 de astfel avioane.

Livrarea primelor avioane din zecile promise de ţări NATO, care le şi instruiesc echipajele, ar urma să aibă loc în curând.

Atacul împotriva bazei aeriene Mirogorod „a stârnit multe întrebări în societate, mai ales de ce avioanele nu erau la adăpost, ci sub cerul liber. Răspunsul e simplu: nu există adăposturi', a notat centrul de analiză militar ucraineană Defense Express.

„În timp ce Ucraina aşteaptă avioanele F-16, se pune problema securităţii lor la sol”, adaugă Defense Express, observând de asemenea că armata nu a putut face nimic împotriva dronei de supraveghere care a filmat atacul.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite