Ucraina concentrează trupe pe linia frontului din Zaporojie pentru contraofensivă, afirmă un lider prorus
0Liderul mişcării regionale „Împreună cu Rusia”, Vladimir Rogov, a declarat joi că Ucraina concentrează trupe în prima linie a frontului din Zaporojie pentru a lansa o contraofensivă, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Liderul prorus susține că tactica ucrainenilor constă în a testa cu atacuri prima linie de apărare a trupelor ruse, pentru a face o breşă prin care să lanseze o ofensivă cu toate forţele lor.
„Inamicul a acumulat suficiente forţe pe linia frontului pentru a începe o contraofensivă în regiunea Zaporojie", a afirmat Rogov, citat de agenţia oficială de presă rusă RIA Novosti.
„Nu va exista nicio milă pentru teroriştii care s-au stabilit la Kiev”
Potrivit conducătorului mişcării regionale 'Împreună cu Rusia', comandamentul rus cunoaşte planurile inamicului, care ar putea ataca în direcţia Tokmak, important nod de comunicaţii din centrul regiunii Zaporojie, care, împreună cu Herson, Doneţk şi Lugansk, a fost anexată de Rusia în septembrie anul trecut, deşi Moscova nu le controlează în întregime.
„O contraofensivă în regiunea Zaporojie poate fi începutul sfârşitului existenţei întregului regim de la Kiev. Nu va exista nicio milă pentru teroriştii care s-au stabilit la Kiev, pentru luptătorii şi complicii lor", a subliniat Rogov.
Aproximativ 70% din teritoriul regiunii Zaporojie din sud-estul Ucrainei se află sun controlul forţelor ruse. Împreună cu partea ocupată din regiunea vecină Herson, această zonă serveşte drept coridor terestru care leagă peninsula Crimeea, anexată în 2014, de Rusia.