Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii | adevarul.ro

Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii

Publicat:
0
1 live

O țară cunoscută pentru plajele spectaculoase și peisajele sale de vis vrea să atragă noi locuitori pe una dintre insulele sale. Autoritățile oferă 5.000 de euro pe an persoanelor care se mută și se stabilesc pe insulă, iar familiile primesc încă 1.000 de euro pentru fiecare copil minor.

Grecia oferă 5.000 de euro pe an familiilor care se mută pe o insulă
Grecia oferă 5.000 de euro pe an familiilor care se mută pe o insulă Foto: sursa: C. Mazilu

Este vorba despre Grecia, iar insula vizată este Kastellorizo, una dintre cele mai izolate și estice insule grecești, aflată în apropierea coastei Turciei.

Măsura a fost anunțată de premierul grec Kyriakos Mitsotakis, în timpul unei vizite pe insulă, cu ocazia împlinirii a 83 de ani de la eliberarea acesteia de sub ocupația italiană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează Greek Reporter.

5.000 de euro pe an pentru familiile care se mută

Potrivit premierului grec, guvernul introduce un stimulent pentru relocare și rezidență de 5.000 de euro pe an pentru fiecare gospodărie care alege să se stabilească pe Kastellorizo. Suma este neimpozabilă și nu poate fi supusă executării silite. Pentru fiecare copil minor, familia va primi încă 1.000 de euro pe an.

Condiția este ca persoanele care beneficiază de program să aibă o perioadă minimă de rezidență de un an pe insulă. „Pentru a sprijini comunitatea locală, precum și pe cei care iau în considerare un nou început aici, introducem un stimulent pentru relocare și rezidență de 5.000 de euro pe an pentru fiecare gospodărie. Această sumă este neimpozabilă și nu poate fi supusă executării silite. Aceasta va crește cu 1.000 de euro pentru fiecare copil minor”, a declarat Kyriakos Mitsotakis.

Când vor fi acordați banii

Pentru persoanele care locuiesc deja permanent pe Kastellorizo, sprijinul financiar va fi acordat începând din 2027.

În cazul celor care se mută pe insulă, plățile vor începe în 2028 și vor continua anual, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile programului.

Guvernul elen urmărește astfel să sprijine comunitatea locală, dar și să încurajeze noi familii să aleagă insula ca loc de trai.

Nu doar noii locuitori vor primi stimulente financiare. Funcționarii publici, personalul din structurile de securitate și militarii care lucrează pe Kastellorizo vor beneficia de un stimulent salarial anual permanent de 5.000 de euro.

Premierul grec a anunțat că această măsură va fi combinată cu un pachet suplimentar de stimulente acordat de Ministerul de Interne.

Autoritățile de la Atena au anunțat și alte facilități pentru locuitorii insulei. Printre acestea se numără reducerea taxelor și o reducere permanentă cu 30% a TVA, subvenții pentru combustibil și eliminarea impozitului pe proprietate. 

În același timp, guvernul pregătește investiții importante în infrastructură.

Vor fi realizate lucrări pentru restaurarea portului principal, modernizarea aeroportului și a rețelei de drumuri, precum și instalarea unor noi stații de desalinizare.

Planul include și măsuri pentru școli și sistemul medical. Autoritățile vor să angajeze profesori permanenți, să introducă instrumente digitale în școli și să trimită periodic unități medicale mobile pentru efectuarea unor controale preventive.

Locuințe gratuite pentru medici și profesori

O altă măsură vizează problema locuințelor pentru angajații din sectorul public.

Hellenic Energy urmează să renoveze complet mai multe locuințe vechi de pe insulă, care vor fi transformate în spații de cazare gratuite pentru medici, profesori, angajați ai autorității portuare și alți profesioniști din sectorul public.

Totodată, începând de anul viitor, va fi introdusă o cursă săptămânală suplimentară subvenționată pe ruta Pireu–Rodos–Kastellorizo, pentru a îmbunătăți legăturile insulei cu Grecia continentală și cu celelalte insule din Dodecanez.

Kastellorizo, cunoscută oficial sub numele de Megisti, este una dintre cele mai estice insule ale Greciei și se află la doar câțiva kilometri de coasta Turciei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite