Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este transportat pe ultimul drum din Balmoral la Edinburgh şi de acolo la Londra. Mulțimea își ia rămas bun de la suverană

0
Publicat:

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a este transferat duminică de la Castelul Balmoral, din Scoţia, unde a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în capitala Scoţiei, Edinburgh.

Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a

Procesiunea cu sicriul din stejar aşezat pe un dric durează mai multe ore, trecând prin mai multe localităţi, permiţând mulţimilor să-i aducă un ultim omagiu reginei. La Edinburgh, trupul neînsufleţit al Elisabetei a II-a va fi depus la Palatul Holyroodhouse, unde va rămâne până luni, scrie Agerpres.

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a va fi transferat de la Castelul Balmoral, din Scoţia, unde a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în capitala Scoţiei, Edinburgh, şi apoi la Londra, unde suverana va fi înmormântată, la 19 septembrie, transmit duminică agenţiile internaţionale de presă.

Învelit în Royal Standard of Scotland (drapelul Scoţiei) şi având o coroană de flori deasupra, sicriul a fost depus până în prezent în sala de bal de la Castelul Balmoral pentru ca angajaţii care au slujit-o pe regină la această reşedinţă să poată să-i aducă un ultim omagiu, scrie dpa.

Sicriul din stejar va fi pus pe un dric duminică, la ora locală 10:00, de şase paznici de vânătoare de la proprietate, care au fost desemnaţi pentru acest ceremonial simbolic, şi va fi pregătit pentru călătoria de şase ore către Edinburgh.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat că această călătorie „amară'', în care sicriul reginei va fi transportat la Palatul Holyroodhouse, va oferi populaţiei şansa să se unească şi „să marcheze pierderea comună a ţării noastre". 

Este de aşteptat ca mulţimi de oameni să se strângă pe traseul cortegiului funebru de la Balmoral la Edinburgh.

Primul punct pe traseu va fi oraşul Ballater, unde cortegiul ar urma să ajungă în jurul orei locale 10:12. Aproximativ o oră mai târziu, cortegiul va ajunge în Aberdeen, unde oamenii ar urma să se adune în Park Duthie pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite