Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene: „România trebuie să adere la Schengen. Este o ţară serioasă”
0Clement Beaune, secretatul de stat francez pentru Afaceri Europene, a declarat marţi că România este o ţară serioasă atunci când vine vorba de apărarea propriilor graniţe şi că trebuie să adere la Spaţiul Schengen. Oficialul francez a promis că extinderea Spaţiului Schengen va fi una dintre priorităţile preşedinţei franceze a Consiliului Uniunii Europene care va începe în ianuarie 2022.
„În ceea ce priveşte Schengen, ştiu că vorbim de un punct sensibil şi important pentru România, de mai mulţi ani, pentru că, de aproape de un deceniu, România aşteaptă aderarea la Schengen. Trebuie să adere. Nu ştiu să vă spun exact când. Cred sincer că s-a adâncit criza din domeniul migraţiei, chiar în timpul (pandemiei - n.r.) de COVID, când am avut restricţii la frontiere. Dacă o ţară e serioasă, iar România este serioasă în ceea ce priveşte apărarea frontierelor, este un atu al Schengen, pentru că astfel controlează mai bine frontierele Europei”, a spus oficialul francez, la o întâlnire cu presa română.
Declaraţia a fost făcută în timpul vizitei oficiale a secretarului de stat francez la Bucureşti.
„Ce aducem noi în preşedinţia franceză (a Consiliului UE - n.r.) este o abordare globală, dar poate nu vom încheia în preşedinţia franceză, nu putem spune calendarul exact. În acelaşi timp avem extinderea Schengen şi reforme, pentru că nu avem destulă guvernanţă, mijloace de protejare a frontierelor în acest context, un angajament în ceea ce înseamnă protejarea frontierelor comune ale Uniunii Europene”, a mai spus el, conform Agerpres.
Beaune a dat exemplul situaţiei actuale din Lituania şi Polonia.
„Belarus atacă frontierele externe. Vorbim de o cooperare Schengen - Uniunea Europeană. Trebuie să apărăm şi să arătăm concret că ne apărăm frontierele externe. Deci cred că extinderea şi consolidarea vor fi simultane. De asemenea, au existat teorii, dacă avem nevoie de un nou Schengen, dacă să ne extindem înainte. Eu cred că lucrurile acestea trebuie făcute simultan şi încercăm să facem asta în cadrul preşedinţiei franceze”, a declarat Beaune.
Luna trecută, premierul ceh Andrej Babis a făcut o declaraţie asemănătoare, în contextul crizei migranţilor. „Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE - n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen. Să avem o strategie clară faţă de Balcanii de Vest şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe”, declara atunci Babis.