Războiul nevăzut. Cum blochează ucrainenii dronele rusești, undă cu undă

În timp ce luptele se duc cu artilerie și drone FPV, un alt război se desfășoară în spectrul electromagnetic, invizibil, tăcut și adesea decisiv. Publicația „Oboronka” oferă o incursiune rară în culisele acestei confruntări tehnologice, acolo unde operatorii ucraineni, înarmați cu antene, bruiaje și adaptare constantă, încearcă să orbească și să dezarmeze dronele rusești înainte ca acestea să își atingă ținta. Povestea comandantului cunoscut sub indicativul „Did” dezvăluie cât de rapidă, de imprevizibilă și de vitală a devenit această bătălie purtată undă cu undă.

Militari ucraineni ce instalează un sistem de buiaj electronic Foto: X@ZelenskyyUa

Comandantul companiei de război electronic din cadrul corpului „Hartia”, Oleksi, cunoscut sub indicativul „Did” (Bunicul), s-a alăturat armatei în mai 2023. Înainte de a intra în „Hartia”, el lucrase peste 20 de ani în telecomunicații și IT. Inițial, alesese să devină operator de drone FPV, dar a decis, în cele din urmă, să lupte împotriva acestora, dezvoltând direcția de război electronic în cadrul unității.

Războiul electronic „de front” împotriva dronelor este una dintre inovațiile născute și dezvoltate chiar pe parcursul războiului ruso-ucrainean, motiv pentru care noile sisteme și modul de lucru din cadrul unității au trebuit construite de la zero. Războiul electronic cere o flexibilitate ieșită din comun, fiind, probabil, cea mai dinamică tehnologie a războiului modern.

Publicația „Oboronka” a stat de vorbă cu „Did” despre primele mijloace de război electronic, evoluția tehnologiei de-a lungul celor trei ani de serviciu, contracararea bombelor aeriene ghidate (KAB), schimbările de frecvențe ale dronelor FPV și permanentul „joc de-a șoarecele și pisica” cu rușii.

Cum funcționează astăzi războiul electronic de front?

În compania de război electronic sunt de serviciu mai mulți operatori, fiecare având propria sarcină. Să presupunem că, deasupra sectorului lor de responsabilitate, zboară o dronă. Primul care intervine este operatorul de depistare, care raportează că a identificat drona.

„Dacă operatorul nu este sigur că drona este inamică, raportează: «Dronă de apartenență necunoscută detectată». Dar acest lucru se întâmplă foarte rar. Un operator cu ochi antrenat își dă seama, după direcția de zbor, încotro se îndreaptă drona”, explică Oleksii.

În 20-30 de secunde, operatorul comunică exact unde a observat drona inamică și îi indică tipul. După aceea, ținta este introdusă într-un program special, iar operatorii de bruiaj, împreună cu unitățile conexe, încep să acționeze.

Punctul slab al unei drone controlate prin radio îl reprezintă frecvențele pe care aceasta transmite semnalul către operator: există o frecvență pentru comanda dronei și una pentru transmiterea imaginii video. Sistemele de război electronic pot bruia ambele, în funcție de necesitate, făcând ca operatorul inamic să piardă legătura cu drona.

Întregul proces de neutralizare a țintei este monitorizat din punctele de comandă și prin centrele de situație (ISTAR).

„Nu putem influența toate dronele inamice. Dar sarcina noastră este să împiedicăm cât mai multe dintre ele să își îndeplinească misiunea. FPV-ul este o armă foarte precisă. Dacă lovește la 15 metri distanță de poziție, fără să nimerească ținta, este deja un rezultat foarte bun pentru noi”, spune „Did”.

La începutul anului 2025 au apărut sisteme de conștientizare a situației și de automatizare, care au schimbat radical modul de contracarare a dronelor inamice și au permis o distribuire mai rațională a sarcinilor între operatorii de război electronic.

„Operatorul dă o singură comandă, iar cinci-șase mijloace reacționează simultan la aceasta. Pentru asta nu mai este nevoie de cinci operatori. Este un salt semnificativ, care ne-a crescut eficiența.

Dar dronele evoluează, multe zboară deja pe două-trei canale de control, pe patru canale video, și comută constant între ele. Cu toate acestea, reușim să neutralizăm o parte importantă a dronelor și a «aripilor» din sectorul nostru”, subliniază comandantul companiei de război electronic.

Cum a început războiul electronic de front ucrainean?

Când „Did” s-a alăturat „Hartia”, nu exista încă nicio unitate de război electronic. Deja în august 2023, înainte de deplasarea spre Liman, a apărut în brigadă un pluton de război electronic, un amestec de oameni care „se pricepeau” cât de cât la unde radio.

Pe termen lung, scopul unității a fost să asigure un avantaj asupra inamicului în depistare și neutralizare, nu doar a dronelor, ci și a stațiilor radio și a tot ce funcționează în spectrul electromagnetic, povestește „Did”.

Încă de la formarea unității, Oleksii și camarazii săi au început să se pregătească și să se antreneze, deplasarea în grupuri, tactică medicală, tragere și altele. S-au antrenat alături de o companie de cercetare de forțe speciale și au trăit după regulile acesteia: alergau cinci kilometri în fiecare zi, iar vinerea, zece kilometri.

Pe lângă pregătirea fizică, s-au ocupat și de sarcini tehnologice: au instalat radiogoniometre și au încercat să intercepteze și să „audă” stații radio neprotejate. După jumătate de an, s-au mutat în pădurea Serebreanski.

„Când am plecat spre Serebreanka, aveam deja un plan despre cum vom desfășura echipamentele pe eșaloane, cum vom depista și contracara dronele.

Aveam puști antidronă, pe care le testam, și mijloace de contracarare circulară, complexe staționare de război electronic, cu detectoare și mai multe module de bruiaj. Înțelegeam cum funcționează fiecare, din punct de vedere tehnic, dar nu ne era clar cum trebuie organizat sistemul de război electronic în ansamblu.

Deja în Serebreanka, când am amplasat primele trei poziții, am început să înțelegem cum ar trebui să funcționeze totul. Atunci ne lipseau oamenii, așa că fiecare trebuia să știe să facă de toate. Se întâmpla ca un operator să lucreze un schimb de opt ore, iar apoi să urce în mașină și să meargă la poziție pentru a repune singur echipamentul în funcțiune”, povestește „Did”.

În pădurea Serebreanski, unitatea a desfășurat trei eșaloane de război electronic.

Pe linia a treia funcționau mijloacele de rază lungă, complexe de război electronic voluminoase și costisitoare, amplasate la câțiva kilometri de linia de contact, pentru ca rușii să nu le poată depista și distruge. Acestea funcționează și astăzi în brigada „Hartia”.

Pe linia a doua, la 300 de metri de inamic, au fost amplasate, de asemenea, mijloace de rază lungă, dar mai compacte și mai ușor de ascuns. Cele mai multe dintre acestea și-au îndeplinit misiunea pe toată durata celor șase luni cât brigada a staționat în pădurea Serebreanski.

Pe prima linie, direct în tranșee, la 200 de metri de ruși, au fost amplasate sistemele de război electronic „de tranșee”.

„Atunci, în pădurea Serebreanski, nu exista o înțelegere clară a liniei de contact, iar distanța dintre poziții era de 60-100 de metri”, își amintește comandantul companiei. „Sarcina noastră era să avem două mijloace la fiecare poziție expusă,— unul pentru «Mavic» și altul pentru FPV.

Dronele FPV inamice zburau atunci pe aceeași frecvență: 850-915 MHz. Iar toate mijloacele noastre acționau împotriva lor cu o marjă suficientă. Aceste sisteme «de tranșee» erau ușor de ascuns, fiind vorba doar de două antene, pentru frecvențe diferite.

O dronă FPV se aude de la 200 de metri: soldații s-au ascuns, au acoperit intrarea cu o pătură, iar drona nu a putut face nimic. Dar «Mavic-urile» au fost o adevărată durere de cap. Pe lângă faptul că ne urmăreau mișcările, ne terorizau și prin lansarea de muniție”.

În prezent, activitatea de război electronic s-a schimbat radical.

„Unul fuge, altul îl ajunge din urmă”

Principalul salt tehnologic în dezvoltarea războiului electronic a avut loc în 2023 și a continuat în 2024. Principalul stimulent a fost creșterea numărului de drone FPV și schimbarea frecvențelor pe care acestea zboară. Inamicul a observat că frecvențele de lucru erau complet blocate de sistemele ucrainene de război electronic, așa că a început să le schimbe și să le combine, ceea ce a obligat atât operatorii de război electronic, cât și producătorii, să își adapteze constant echipamentele și metodele de lucru.

„Dronele FPV foloseau inițial banda 850-915 MHz, apoi s-a adăugat 700-1000 MHz. Iar mai departe — 400-700 MHz și altele. Acum avem o gamă uriașă de frecvențe pe care trebuie să le acoperim. Este destul de complicat, pentru că necesită mai multă energie. Un dispozitiv de 700 W consumă rapid orice baterie”, subliniază Oleksii.

Nevoia unei dezvoltări accelerate a apărut și din cauza utilizării masive, de către ruși, a bombelor aeriene ghidate (KAB) de-a lungul liniei de contact, începând din 2024. „Did” și camarazii săi au resimțit acest lucru pe propria piele și, în cele din urmă, au învățat să contracareze această amenințare.

„Cercetarea ne aducea mostre de UMPK (modulul de ghidare al bombei aeriene), care, împreună cu muniția, formau KAB-urile. Am demontat acest UMPK și am reușit să înțelegem ce conține în interior și, în consecință, cum putem contracara.

După aceea, am schimbat tactica de contracarare a sistemului GNSS (sistem de navigație prin satelit), folosit de UMPK, și am avut succes: o perioadă, KAB-urile nu mai cădeau direct pe adăposturi, ci la 50-70 de metri distanță, ceea ce era suficient pentru a proteja efectivele.

Dar inamicul a început să își îmbunătățească receptoarele GPS, iar pentru a continua să contracarăm KAB-urile, aveam nevoie de tot mai multe mijloace de bruiaj.

Ulterior, alte unități din cadrul grupării au instalat sisteme care bruiază aceste semnale de navigație și au creat o linie de apărare. Dar, în orașe, KAB-urile continuă să cadă. Niciun sistem nu poate opri complet un KAB, ci doar îl poate devia de la țintă. Iar asta rămâne, totuși, o amenințare pentru civili”, explică comandantul companiei.

Orice nouă tehnologie apărută, fie la Forțele de Apărare, fie la inamic, stimulează reacția celeilalte părți. În acest context, sistemele de război electronic sunt mereu nevoite să recupereze din urmă, pentru că trebuie să reacționeze la o amenințare deja existentă. A anticipa ce se va întâmpla peste jumătate de an, sau chiar peste câteva luni, este extrem de dificil.

Evoluția mijloacelor de război electronic

De-a lungul celor trei ani de când „Did” activează în domeniul războiului electronic, echipamentele folosite au suferit schimbări semnificative, atât în ceea ce privește conținutul, cât și forma.

La detectoarele de drone — dispozitive portabile pentru identificarea amenințărilor aeriene — a crescut numărul benzilor de frecvență monitorizate: cu cât canalele video ale dronelor FPV inamice folosesc mai multe benzi, cu atât detectorul trebuie să monitorizeze mai multe frecvențe. Astfel, crește și numărul de antene. În consecință, este nevoie de o baterie mai mare sau trebuie acceptat faptul că bateria se va descărca mai repede.

Din cauza creșterii numărului de frecvențe folosite pe canalele FPV, utilizarea mijloacelor portabile de bruiaj (așa-numitele „puști de război electronic”) a scăzut aproape la zero. Ultimele astfel de dispozitive, „Did” le-a văzut atunci când dronele FPV foloseau încă banda 400-1100 MHz; acum, pentru a contracara un FPV, „este nevoie de o valiză cu baterie pentru 15 amplificatoare”, ceea ce este extrem de greu de gestionat fizic.

De asemenea, din cauza schimbărilor de frecvență la FPV-uri, evoluează și mijloacele auto de război electronic. Apar tot mai multe module de bruiaj și, implicit, tot mai multe antene montate pe mașini. „Sunt 15 antene, foarte greu de ascuns. Vedem cum circulă prin oraș mașini acoperite cu «ciupercuțe verzi», fiecare reprezentând o bandă de frecvență.”

Mijloacele de bruiaj devin tot mai voluminoase și, prin urmare, necesită mai multă energie. O baterie auto obișnuită nu mai face față, așa că pentru alimentarea unui sistem tipic de război electronic montat pe mașină se folosesc baterii externe. Însă un astfel de dispozitiv alimentează, de regulă, aproximativ șase benzi de frecvență. Pentru a acoperi toate benzile posibile, sunt necesare deja două baterii.

Sistemele „de tranșee” folosesc, în prezent, practic aceeași tehnologie de protecție împotriva FPV-urilor ca și cele montate pe mașini, având nevoie, la rândul lor, de două baterii externe. Nu orice generator poate încărca simultan două baterii, așa că este nevoie și de un generator mai puternic. Însă, în condițiile actuale, cu zone de lovire tot mai extinse, toate acestea creează dificultăți logistice suplimentare.

„Acum, la o poziție unde poate fi amplasat un sistem de război electronic împreună cu baterie și generator, este foarte greu de adus combustibil, pentru că rutele logistice sunt tăiate din ce în ce mai adânc. De exemplu, unui grup de doi oameni îi poate ajunge, cu economie, un pachet de apă pentru o săptămână. Dar 10 litri de benzină pentru un sistem de război electronic ajung pentru doar o zi. Iar pentru a susține o astfel de poziție, trebuie fie să circuli intens acolo cu un robot terestru, fie să folosești drone de tip «Vampir»”, explică „Did”.

Mijloacele de bruiaj de tip „cupolă”, adică cele care bruiază frecvențele în jurul antenei, sunt astăzi aproape complet abandonate. Motivul este că legătura pe canalul video al dronelor inamice a devenit prea puternică, iar numărul de benzi de frecvență care trebuie acoperite a crescut.

„Dacă înainte mijloacele de tip cupolă puteau asigura contracararea FPV-urilor pe o rază de aproximativ doi kilometri, acum vorbim despre doar câteva zeci de metri”, explică „Did”, publicației „Oboronka”.

Mijloacele de bruiaj direcționat, de rază lungă, cele care nu „împrăștie” puterea semnalului în toate direcțiile, ci concentrează bruiajul într-o singură direcție și obțin o putere mai mare, au cunoscut, de asemenea, o evoluție semnificativă.

Au apărut schimbări la nivelul modulațiilor semnalului, iar utilizarea protocolului de transmisie a datelor Crossfire, folosit pentru controlul dronelor FPV, a scăzut. În prezent, rușii folosesc diverse protocoale, iar operatorii de război electronic trebuie să contracareze fiecare dintre ele separat.

Cu alte cuvinte, nu s-au schimbat doar frecvențele, ci și modul de transmitere a datelor. Pentru a contracara astfel de amenințări, nu mai este suficientă simpla creștere a puterii, este nevoie de o abordare „inteligentă” și de adaptare constantă la inamic.

Se schimbă, de asemenea, polarizarea sau direcția în spațiu în care se propagă undele radio. Inamicul a încercat în repetate rânduri să modifice polarizarea, ceea ce a dus la scăderea eficienței sistemelor de război electronic, obligând compania să schimbe echipamentele și să reregleze polarizarea antenelor, pentru a-și menține eficiența bruiajului.

Pentru mijloacele de rază lungă, operatorii de război electronic sunt nevoiți, an de an, să crească puterea, astfel încât bruiajul, la distanța la care se află, să depășească puterea semnalului rusesc. Astfel de sisteme trebuie amplasate la înălțime și, în plus, trebuie mutate constant mai departe de linia de contact, pentru a nu fi expuse riscurilor și pentru a putea asigura, la timp, logistica și reparațiile.

Cum ar putea producătorii să îmbunătățească sistemele de război electronic?

Astăzi, unitățile își doresc, în primul rând, control de la distanță.

„Mijloacele de război electronic pot fi depistate destul de ușor. De aceea încercăm permanent să le automatizăm, să realizăm generatoare automate, să preluăm automat tensiunea de la baterii, să efectuăm de la distanță modificări în configurația echipamentelor, acolo unde este posibil, pentru a nu expune oamenii la pericol”, explică „Did”.

Anterior, operatorii de război electronic trebuiau să modifice echipamentele astfel încât să poată apăsa butonul de bruiaj aflându-se la o distanță sigură de linia de contact. În primul an, acest lucru presupunea modificarea fiecărui dispozitiv în parte; în al doilea an, numărul acestora a scăzut deja.

„În prezent, aproape că nu mai modificăm echipamentele în acest sens”, subliniază Oleksii. „În primul rând, ne concentrăm pe achiziționarea unor mijloace care corespund deja cerințelor actuale. În al doilea rând, producătorii înțeleg deja ce este necesar și ne ascultă. Le transmitem constant că soluțiile cu acțiune locală sunt relevante doar pentru protecția personală. Restul trebuie să poată fi controlat de la distanță.”

Operatorii de depistare și de bruiaj încearcă să rămână în locuri sigure. Probabilitatea unei lovituri acolo este semnificativ mai mică decât în timpul deplasării spre poziție.

Din păcate însă, în ultimul an, din cauza extinderii zonei de lovire și a tăierii rutelor logistice pentru ambele părți, numărul operatorilor de război electronic aflați aproape de linia de contact a crescut.

De ce fel de specialiști are nevoie o companie de război electronic?

În prezent, compania de război electronic din „Hartia” are nevoie de o gamă variată de specialiști. Totuși, subliniază Oleksii, cele mai căutate sunt trei categorii.

Prima categorie sunt „electroniștii” — specialiști capabili să reconfigureze un dispozitiv primit de la producător și să îl „regleze” astfel încât să funcționeze corespunzător: să poată fi controlat de la distanță și să permită colectarea automată a datelor statistice.

„Electroniști sunt foarte puțini. Și, în general, sunt oameni în vârstă, majoritatea trecuți de 50 de ani”, subliniază Oleksii.

A doua categorie sunt operatorii — specialiștii care controlează echipamentele. Pe lângă o experiență solidă în lucrul cu computerul, aceștia trebuie să se orienteze bine în tehnologie, atât ucraineană, cât și inamică.

„Principala lor sarcină este să cunoască semnăturile (identificatorii unici) dronelor inamice și să fie capabili să le depisteze. Dacă vedem propria noastră semnătură, trebuie să o putem distinge, ca să nu începem să luptăm împotriva noastră. Și, de asemenea, trebuie să știe pe ce polarizare trebuie să se conecteze, pentru că de aceasta depinde eficiența bruiajului.”

A treia categorie sunt montatorii, sau, așa cum sunt numiți în cadrul unității, „fixiki” (tehnicienii de teren).

„Sunt oamenii care duc echipamentul la poziție, îl instalează, îl conectează la baterie și la generator, verifică întregul sistem asamblat, montează canalul de internet sau canalul rețelei noastre comune de război electronic”, povestește Oleksi. „După aceea, ei părăsesc poziția și se întorc abia atunci când este nevoie ca echipamentul să fie demontat sau reparat.”

De asemenea, compania de război electronic are nevoie de șoferi, medici și personal administrativ.

Montatorii, șoferii și medicii reprezintă categoria cea mai expusă riscului, deoarece lucrează „pe teren”, spre deosebire de operatori.

„Fără șofer, montatorii nu pot ajunge la poziție. În timpul misiunilor complicate, cât timp grupul se află într-o zonă expusă, medicul militar stă tot timpul în așteptare, gata să intervină, până când toată lumea iese. Iar dacă se întâmplă ceva, tot el este cel care intervine, pentru a scoate persoana rănită,” explică Oleksi.