Război în Ucraina. Imagini dramatice: Oamenii se pun în faţa tancurilor ruseşti pentru a le opri VIDEO
0
Mai mulţi localnici din oraşul ucrainean Cernihiv s-au aşezat în faţa tancurilor ruseşti care se aflau pe străzile localităţii, imaginile video fiind publicate de postul TV Nexta.
De trei zile, Ucraina este prinsă în război după ce trupele ruseşti au invadat ţara. Chiar şi oamenii obişnuiţi încearcă să riposteze şi se iau la ceartă cu soldaţii ruşi pentru a le opri avansarea. Mai multe imagini video în care au fost surprinse astfel de momente au devenit virale pe reţelele de socializare.
Lupte grele se duc şi în capitala ţării, Kiev, acolo unde în cursul dimineţii de sâmbătă au avut loc atacuri în mai multe zone, după ce în suburbii s-au dus lupte grele. De asemenea, Ministrul de Interne al Ucrainei, Denis Monastyrsk, a anunţat faptul că voluntarilor din capitală le-au fost date peste 25.000 de puşti automate şi aproximativ 10 milioane de gloanţe şi grenade pentru a-şi apăra oraşul.
Totodată, confruntări între trupele ucrainiene şi cele ruse au loc şi în nordul Peninsulei Crimeea - Herson, unde teritoriile de pe o parte a podului sunt controlate de ruşi, iar celelalte de ucrainienii care încearcă le ţină la distanţă şi să le blocheze avansarea.
Kremlinul anunţase faptul că Ucraina a refuzat negocierile cu Rusia, însă statul atacat neagă această informaţie. În fapt, şeful biroului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihail Podoliak a spus că este neadevărat şi că Rusia a stabilit „condiţii inacceptabile [şi] cereri de ultimatum” .
Ţări precum Turcia şi Ungaria s-au oferit să găzduiască tratativele de pace între Ucraina şi Rusia.