Război în Ucraina. Ce vrea să obţină Putin şi cum s-a înteţit un conflict aprins în 2014

Vladimir Putin şi ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu / FOTO Getty Images

După luni de masări de trupe şi în ciuda unor eforturi diplomatice intensive din partea SUA şi liderilor europeni, Rusia a invadat Ucraina cu atacuri simultane dinspre regiunile de graniţă din nord, est şi sud, ameninţând să destabilizeze Europa şi să atragă SUA în conflict, relatează CNN.

Escaladarea unui conflict întins pe opt ani între Rusia şi Ucraina a declanşat cea mai importantă criză de securitate din Europa de la Războiul Rece, aducând spectrul ameninţător al unei confruntări riscante între puterile occidentale şi Moscova.

Dar cum s-a ajuns aici?

Ofensiva Rusiei a început cu atacuri asupra mai multor oraşe importante, la primele ore ale dimineţii de joi, la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunţat startul unei „operaţiuni militare speciale” în Ucraina.

Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, după ce a concentrat în apropierea graniţelor peste 150.000 de soldaţi cu ajutorul cărora a încercuit ţara din trei direcţii, potrivit oficialilor de informaţii ucraineni şi americani. O parte din trupe au început să intre în Ucraina dinspre nord, prin Belarus, respectiv sud, dinspre Crimeea.

Vineri, trupele ruse au ajuns la periferia capitalei şi apoi în oraş, armata ucraineană rezistând peste noapte şi aflându-se sâmbătă încă în control, după ce preşedintele Zelenski a anunţat că planurile invadatorilor au fost dejucate.

Rusia a lansat atacuri simultane asupra oraşelor estice Sumi şi Harkov, şi Mariupol, în sud-vest, dar şi asupra Herson şi Odesei, în sud, avansând spre centrul ţării. Lupte se duc şi în vest, în apropiere de Lviov.

Atacul coordonat a început la doar câteva zile după ce preşedintele rus a semnat decretele de recunoaştere a regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk şi a admis că acestea privesc  inclusiv graniţele aflate sub controlul forţelor ucrainene, iar apoi a trimis presupuse trupe de menţinere a păcii în aceste regiuni, o mişcare considerată de mulţi salva de deschidere a unei confruntări militare pe scară largă.

Deşi Rusia nega insistent că plănuieşte invazia Ucrainei, apăruseră îngrijorări şi avertismente privind intensificarea intenţionată a luptelor din Donbas ca pretext pentru justificarea unui conflict extins.

SUA a trimis trupe suplimentare în ţările NATO din estul Europei şi pe măsură ce situaţia de la graniţele Ucrainei s-a agravat, NATO şi-a pregătit forţa de reacţie rapidă, punând în aşteptare trupe în ţări membre NATO şi făcând disponibile regiune batalioane, avioane şi nave. Joi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat ofensiva Rusiei ca o „încălcare gravă a legislaţiei internaţionale şi o ameninţare gravă la adresa securităţii euroatlantice”.

SUA au dispus prima tranşă de sancţiuni asupra economiei Rusiei iar Joe Biden a promis că lumea va trage Rusia la răspundere pentru invazie.

Rusia a continuat să-şi mute militarii pe poziţii gata de atac tot mai aproape de graniţele cu Ucraina, în ciuda ameninţării SUA şi aliaţilor săi  europeni cu „consecinţe” deosebit de severe.

Din toamna anului trecut, au fost publicate imagini din satelit ale unei companii private americane care au arătat acumularea de trupe şi echipament militar în multiple locaţii din Belarus - unde Rusia a pretins că merge pentru exerciţii militare - estul Ucrainei şi Crimeea.

Experţii au spus că un război între Rusia şi Ucraina nu ar lăsa o şansă prea mare Ucrainei care ar fi copleşită de superioritatea armatei ruse şi, potrivit unor estimări, s-ar solda cu zeci de mii de morţi civile şi până la cinci milioane de refugiaţi.

Cum s-a născut conflictul?

Ucraina a votat copleşitor pentru independenţa faţă de URSS  în 1991, un punct de turnură pentru această superputere. După destrămarea URSS, NATO a început să avanseze în Est, adunând în sânul său o mare parte din fostele naţiuni comuniste. În 2004, a primit fostele ţări sovietice baltice, ca patru ani mai târziu să-şi exprime intenţia de a accepta în viitor şi aderarea Ucrainei - o linie roşie pentru Rusia.

În viziunea lui Putin, expansiunea NATO este o ameninţare existenţială pentru Rusia, iar perspectiva intrării Ucrainei în NATO un „act ostil” - un argument invocat de preşedintele rus în discursul său televizat din zorii zilei de Joi, înainte de startul invaziei.

De altfel, în interviuri şi discursuri, Putin a subliniat anterior punctul său de vedere conform căruia Ucraina este parte a Rusiei - cultural, politic, lingvistic. O bună parte a populaţiei vorbitoare de rusă din est tinde să fie de acord cu el,  în vreme ce în vestul naţionalist al ţării populaţia vorbitoare de ucraineană este tradiţional în favoarea integrării cu Europa.

La începutul lui 2014, la Kiev au izbucnit masive proteste de masă - preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici refuzase să semneze un acord de liber schimb cu UE. Rusia a răspuns anexând Crimeea şi dând impuls rebeliunii separatiste din estul Ucrainei, care a preluat controlul unor regiuni din Donbas. În ciuda unui acord de încetare a focului încheiat de cele două părţi în 2015, nu a mai existat o pace stabilă şi linia frontului a rămas neclintită de atunci încoace. Aproape 14.000 de oameni au murit de la începutul conflictului şi 1.5 milioane de oameni au fost strămutaţi în Ucraina.

Moscova a fost acuzată de implicare într-un război hibrid contra Ucrainei, constând în atacuri economice, presiune economice şi propagandă de sădire a discordiei. Aceste tactici au escaladat în ultimele luni ca în februarie Departamentul de stat american să avertizeze asupra faptului că Putin pregăteşte o operaţiune sub steag fals pentru a-şi crea „un pretext pentru invazie”.

Ce vrea Putin?

Într-un eseu lung publicat în iulie 2021, Putin a scris că ruşii şi ucrainenii sunt „un singur popor”, sugerând că Occidentul a corupt Ucraina şi a îndepărtat-o de orbita Rusiei printr-o „schimbare forţată a identităţii”.

Este o concepţie revizionistă asupra istoriei care a răzbătut în discursul lui Putin de luni, când, punând la îndoială statalitatea Ucrainei, a recunoscut independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei, cărora le-a deplâns soarta.

De cealaltă parte, în ultimii 30 de ani, Ucraina, a încercat să se alinieze tot mai strâns cu Occidentul şi instituţiile sale, precum UE şi NATO, denunţând afirmaţiile Moscovei cum că nu ar fi decât marioneta Vestului, şi nu un guvern ales legitim.

De fapt, eforturile lui Putin de a reduce Ucraina în sfera de influenţă a Rusiei s-au lovit de respingerea  ucrainenilor, după cum au arătat şi sondaje recente privind apartenenţa la NATO - majoritatea celor chestionaţi s-au arătat favorabili.

În decembrie, Putin şi-a prezentat solicitările sale privind garanţii de securitate cum că Ucraina nu va fi niciodată membră NATO şi că alianţa îşi va retrage infrastructura militară din estul şi centrul Europei. Propunerile lui au fost considerate din start inacceptabile de SUA şi aliaţii săi din NATO, iar Rusia a fost atenţionată repetat că NATO nu poate renunţa la principii care privesc chiar bazele sale.

Răspunsul lui Putin a fost că Occidentul trebuie neapărat să-i ofere acele garanţii, şi asta imediat, „chiar acum”.

„Noi desfăşurăm rachete lângă graniţele SUA? Nu o facem. SUA sunt cele care au venit în casa noastră cu rachete care sunt deja aşezate la uşa noastră”, spunea Putin în decembrie.

Discuţiile la nivel înalt între Rusia şi Occident s-au încheiat în ianuarie, fără progrese majore.  A u urmat încercări frenetice ale liderilor europeni într-un du-te-vino diplomatic menit să exploreze o cale de soluţionare a conflictului din estul Ucrainei prin negocieri în formatul Normandia şi care ar fi fost poate şi mijlocul de liniştire a crizei actuale.

 În cadrul unei conferinţe comune de presă cu cancelarul german Olaf Scholz, pe 16 februarie, Putin a repetat, fără a-şi susţine afirmaţiile, că Ucraina este angajată într-un „genocid” împotriva populaţiei vorbitoare de rusă din Donbas. El a solicitat soluţionarea conflictului prin Acordul de la Minsk - retorica lui a fost similară cu cea care i-a furnizat pretextul pentru anexarea Crimeei.

Doar o săptămână mai târziu, după ce camera superioară a Parlamentului rus, a aprobat desfăşurarea de trupe ruse în Donbas, Putin a comentat în faţa jurnaliştilor că Acordurile de la Mink nu mai sunt valabile: „Ce ar mai fi de implementat de vreme ce am recunoscut aceste  două entităţi”?

Încheiate la Minsk, Acordurile nu au fost niciodată puse în aplicare, cele două părţi nefiind de acord asupra unor puncte esenţiale asupra pactului de pace care prevede şi un plan pentru integrarea republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk în Ucraina. Recent Volodimr Zelenski a spus că nu-i place niciun articol al Acordului, care presupune dialogul cu administraţia separatistă asupra organizării de alegeri locale.

Putin a replicat într-o conferinţă de presă alături de preşedintele francez Emmanuel Macron: „Frumoasa mea, îţi place sau nu, trebuie să-ţi faci datoria”.

Fost actor, Zelenski a fost ales preşedinte în 2019, el promiţând să pună capăt războiului din Donbas.

Drept răspuns la comentariul grosolan al lui Putin, Zelenki a spus sec, în rusă: „nu suntem ai lui”.

„Rusia a început azi atacul asupra Ucrainei. Putin a pornit războiul împotriva Ucrainei, a întregii lumi democratice. Vrea să îmi distrugă ţara, tot ce am clădit până acum, toate lucrurile pentru care trăim”, a transmis preşedintele ucrainean într-un mesaj-video publicat pe pagina sa de Facebook, imediat după lansarea ofensivei ruse.