Raport îngrijorător al serviciilor de informaţii daneze: Rusia ar putea declanșa un război major în Europa în următorii cinci ani
0Serviciile secrete daneze au realizat o evaluare actualizată a amenințărilor cu privire la consecințele unei divizări a NATO și ale absenței Statelor Unite, avertizând că, în acest context, în cinci ani Rusia ar putea declanşa un război împotriva unei alte ţări europene.

„Rusia va fi probabil mai dispusă să folosească forța militară într-un război regional împotriva uneia sau mai multor țări europene NATO dacă percepe NATO ca fiind slăbită militar sau divizată politic. Acest lucru este valabil mai ales dacă Rusia evaluează că SUA nu pot sau nu vor sprijini țările europene NATO într-un război cu ea”, se arată în raport serviciilor de informaţii din Danemarca, publicat marți şi citat de Politico.
Totodată, specialiștii mai atrag atenția că Rusia își intensifică capacitățile militare pentru a se pregăti pentru un posibil război împotriva NATO.
Raportul serviciilor secrete daneze (DDIS) a fost publicat în timp ce președintele american Donald Trump şi-a intensificat demersurile de a pune capăt războiului din Ucraina, care intră în al patrulea an la sfârșitul acestei luni.
Scenarii care trezesc îngrijorare
De asemenea, agenția din Danemarca oferă trei posibile scenarii dacă războiul din Ucraina se oprește sau este înghețat, pornind de la presupunerea că Rusia nu are capacitatea de a purta război cu mai multe țări în același timp.
În termen de șase luni, Rusia ar putea purta un război local cu o țară vecină, în timp ce în doi ani ar putea lansa un război regional în regiunea Mării Baltice. În cinci ani, Vladimir Putin ar putea lansa un atac pe scară largă asupra Europei, cu condiția ca SUA să nu se implice.
Agenția notează că nu a luat în considerare nicio posibilă creștere a capacităților de apărare ale NATO în realizarea acestor scenarii.
Vă reamintim că Donald Trump le-a cerut membrilor NATO să-și mărească cheltuielile de apărare la 5% din PIB, mai mult decât dublu față de ținta actuală, și a sugerat că SUA s-ar putea retrage din alianța militară dacă aliații săi nu le plătesc.
De asemenea, în timpul campaniei sale electorale din 2024, preşedintele american a declarat că va „încuraja” Rusia să atace orice țară membră NATO care nu își îndeplinește obligațiile financiare.