Președintele sârb ezită să participe la summitul UE-Balcanii de Vest

0
Publicat:

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat vineri că va lua o decizie în acest weekend privind participarea sa la summitul UE-Balcanii de Vest din 6 decembrie de la Tirana, revenind oarecum asupra declaraţiilor făcute cu o zi înainte, când a spus că Belgradul va boicota reuniunea, scrie AFP, citată de Agerpres.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei / Foto: EPA-EFE
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei / Foto: EPA-EFE

„Nimeni din Serbia nu va fi la Tirana pe 6 decembrie", a subliniat joi seară Aleksandar Vucic la canalul privat de televiziune pro-guvernamental Pink.

Preşedintele sârb a reacţionat la o decizie a premierului kosovar Albin Kurti de a numi în guvernul de la Pristina un ministru sârb care nu are sprijinul Belgradului pentru a-i înlocui pe cei care au părăsit, la începutul lui noiembrie, instituţiile kosovare şi în absenţa unei reacţii a UE la această decizie.

Ceea ce l-a făcut pe Aleksandar Vucic să spună că Bruxellesul a dat dovadă astfel de o poziţie „fundamental anti-sârbă".

Fosta provincie sârbă Kosovo, în majoritate populată de albanezi, şi-a proclamat independenţa în 2008, recunoscută de Statele Unite şi de majoritatea ţărilor din UE, dar nu de Belgrad.

Vineri, preşedintele sârb care l-a primit pe comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, şi-a reconsiderat oarecum declaraţiile din ziua precedentă.

„În ceea ce priveşte Tirana, Oliver (Varhelyi) mi-a spus astăzi: "Aleksandar, trebuie să fii prezent şi să spui ce gândeşti în faţa tuturor, Ana (premierul Brnabic, n.red.) mi-a spus acelaşi lucru (...) Voi lua o decizie în weekend", a declarat Aleksandar Vucic.

„Sunt pregătit să discut şi să-mi reconsider încă o dată decizia, chiar să o anulez dacă văd vreo posibilitate de a spune ceva" la Tirana, a adăugat preşedintele sârb.

Summitul UE-Balcanii de Vest va tinde să reafirme importanţa extinderii Uniunii Europene în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia şi al crizei energetice.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite