Premierul Spaniei, despre memoriile fostului rege Juan Carlos: „Nu va fi una dintre cărţile pe care să le recomand pentru Crăciun”
0Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, s-a arătat surprins de anumite pasaje din memoriile fostului rege al Spaniei, Juan Carlos, publicate recent. Acesta a declarat că „nu va fi una dintre cărţile pe care să le recomande pentru Crăciun”.

În cele 500 de pagini ale cărţii „Reconciliation” (Împăcare), care a apărut în Franţa, dar care va fi publicată pe 3 decembrie în Spania, fostul monarh în vârstă de 87 de ani evocă în special relaţiile sale familiale tensionate şi „eroarea” de a fi acceptat milioane de euro, în special de la monarhia saudită, scrie News.ro.
Printre cele mai controversate pasaje din carte se numără comentariile favorabile pe care le face despre Franco, dictatorul care a condus Spania cu mână de fier după ce forţele sale au câştigat Războiul Civil din 1936-1939, dar şi despre propriul său rol în tranziţia democratică a Spaniei.
Pedro Sanchez, care nu a citit cartea, a declarat într-un interviu acordat cotidianului El Pais – pe baza fragmentelor pe care le-a putut vedea – că această autobiografie „nu va fi una dintre cărţile pe care să le recomande pentru Crăciun”.
„Voi răspunde la unele dintre pasajele care m-au surprins, referitoare la cine a adus sau nu democraţia. Democraţia nu a căzut pur şi simplu din cer; ea s-a născut din lupta poporului spaniol, a cetăţenilor obişnuiţi”, a adăugat prim-ministrul.
„Am redat libertatea spaniolilor prin instaurarea democraţiei”, scrie în memoriile sale Juan Carlos, care trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.
Fostul monarh a ajuns la conducerea statului spaniol în 1975, după moartea dictatorului Franco, care îl desemnase ca succesor al său.
El a fost suveranul revenirii la democraţie, jucând un rol important în consolidarea acesteia, în special contribuind la dejucarea tentativei de lovitură de stat militară din 23 februarie 1981.
Popularitatea sa s-a prăbuşit însă după scandaluri personale, printre care cel puţin o relaţie extraconjugală, şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă fastuos în Spania începând din 2012.























































