Răzbunarea fostului rege al Spaniei. Ar fi răspândit zvonuri despre „aventura“ reginei Letizia cu fostul său cumnat

0
Publicat:

Fostul rege al Spaniei a fost acuzat că a jucat un rol în „alimentarea" zvonurilor despre o presupusă relație de dragoste între regina Letizia și fostul ei cumnat, relatează Daily Mail.

Regina Letizia și regele Felipe
Regina Letizia și regele Felipe al VI-lea s-au căsătorit în anul 2004. Foto: Arhivă

Liniștea familiei regale spaniole a fost zguduită de dezvăluirile șocante ale omului de afaceri Jaime Del Burgo, care a dezvăluit faptul că a avut o relație cu regina Letizia, în vârstă de 51 de ani, înainte și după ce a avut loc căsătoria cu regele Felipe al VI-lea. 

Del Burgo s-a căsătorit în anul 2012 cu sora reginei, Telma Ortiz, însă mariajul a ținut doar doi ani. Instanța spaniolă nu a dorit să comenteze declarațiile.

Într-o nouă răsturnare de situație, un jurnalist spaniol i-a învinuit pe susținătorii fostului rege, care a fost aproape exclus din familia regală, că au lansat o „campanie” împotriva regelui Felipe. 

Făcând aluzie la aceste afirmații, prezentatorul de radio Federico Jimenez Losantos a spus că este vorba de o „campanie orchestrată împotriva lui Felipe al VI-lea”, înainte de a mai preciza că susținătorii lui „Juan Carlos sunt cei care agită lucrurile”. 

Juan Carlos a fost regele Spaniei din anul 1975 și până în anul 2014, când a abdicat în favoarea fiului său. Motivul invocat a fost vârsta, dar au urmat o serie de controverse și au existat suspiciuni că a fost constrâns să renunțe la tron pentru a proteja instituția. 

Scandalurile de corupție în care a fost implicat de când a predat ștafeta fiului său, regelui Felipe al VI-lea, i-au afectat serios reputația. 

În prezent, Juan Carlos locuiește în Abu Dhabi, iar conform publicațiilor spaniole, care au citat surse apropiate fostului monarh, se pare că acesta este supărat că a fost alungat de familia sa. 

Scandalul amoros

În prezent, familia regală spaniolă se află în centrul unui scandal. 

Del Burgo, în vârstă de 53 de ani, stabilit în Marea Britanie, a contribuit în urmă cu o lună la scrierea și publicarea unei cărți, intitulată „Letizia and I”. Bărbatul a vorbit în cartea respectivă despre presupusa sa relație cu regina Letizia. 

El susține faptul că se întâlnea cu regina Letizia atunci când ea l-a cunoscut pe Felipe al VI-lea și că au continuat să trăiască o poveste de dragoste și după nunta sa cu regele Spaniei, care a avut loc în anul 2004. 

În urma afirmațiilor bombă, omul de afaceri a publicat pe X (Twitter) un selfie pe care regina și l-a făcut într-o oglindă pentru a demonstra că spusele sale sunt adevărate. În fotografia cu pricina, regina poartă o pashmina neagră, despre care bărbatul susține că i-a aparținut.

Mai mult, acesta a susținut că regina i-a trimis poza cu următorul mesaj: „Iubire. Port pashmina ta. E ca și cum te-aș simți alături de mine. Are grijă de mine. Mă protejează. Număr orele până când ne vom revedea. Te iubesc”.   

Ulterior, Del Burgo a șters postarea de pe X. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite