Ororile luptătorilor liderului cecen Ramzan Kadîrov în Mariupol VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
luptator cecen

Luptătorii ceceni merg din casă în casă în Mariupol în timp ce trag în mod sălbatic, potrivit imaginilor din-un nou videoclip din oraşul în care „până la 20.000” oameni au fost ucişi în lupte infernale.

Un grup de luptători ceceni a fost văzut în videoclipuri trăgând cu mitraliere grele spre clădiri rezidenţiale din oraşul asediat al Ucrainei Mariupol.

Videoclipul, distribuit de liderul războinic cecen aliat al Kremlinului, Ramzan Kadîrov, a arătat, de asemenea, soldaţii ceceni aparent sărbătorind în timp ce camera filma pentru a arăta carcasele blocurilor de apartamente distruse.

Pe canalul său Telegram, Kadîrov a susţinut că luptătorii săi curăţau „teritoriul naziştilor” – repetând o expresie folosită de preşedintele rus Vladimir Putin şi de maşina sa de propagandă pentru a justifica invazia Ucrainei.

Locuitori ai oraşului asediat Mariupol ironizează un film făcut public în ultimele 24 de ore de liderul cecen Ramzan Kadîrov. Ucrainenii spun că forţele kadîrovite au atârnat un steag, probabil al 20-lea la rând, pe o clădire care se doreşte a fi un sediu de administraţie locală.

Pe de altă parte, în centrul imaginilor respective se detaşează figura lui Ruslan Gheremeev, un general cecen lider al batalionul „Pivnici”, din cadrul Gărzii Naţionale cecene, care se prezintă drept coordonatorul forţelor kadîrovite care atacă oraşul Mariupol.

ruslan gheremeev

Gheremeev a fost numit de mai multe surse drept organizatorul complotului căruia i-a cazut victimă în 2015 politicianul rus Boris Nemţov, considerat singurul opozant al lui Putin suficient de puternic încât să-l detroneze din fruntea statului rus.

Avocatul lui Nemţov, Vadim Prohorov, l-a numit pe Geremeev drept organizator al asasinatului din centrul Moscovei, prin intermediul şoferului personal - Ruslan Muhudinov. Deşi avocatul a solicitat instanţei ca cei doi să apară ca martori în procesul în care cinci 

ceceni au fost judecaţi pentru asasinarea lui Nemţov, judecătorii ruşi n-au dat curs cererii.

Mariupol a asistat la unele dintre cele mai intense lupte de când Putin a ordonat armatelor sale să intre în Ucraina pe 24 februarie. Forţele ruse au bombardat oraşul fără discriminare, distrugând mari părţi din el.

Oficialii spun că cel puţin 2.400 de civili au fost ucişi în oraşul-port din sud, dar se tem că adevăratul bilanţ este mult mai mare. Un oficial a declarat, la începutul acestei luni, că se temea că 20.000 de persoane ar fi putut fi ucise.

ONU a declarat vineri că a primit informaţii despre gropi comune din oraş, care a fost locul unei lovituri devastatoare ruseşti asupra unui teatru unde au murit 300 de oameni.

Între timp, primarul oraşului a declarat sâmbătă că a vorbit cu ambasadorul Franţei în Ucraina despre opţiunile de evacuare a civililor, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că va propune Rusiei un plan pentru a ajuta oamenii să plece.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite