Operatorul feroviar național din Germania a achitat compensații de 197 de milioane de euro pentru întârzieri și anulări în 2024. „Plătim fără discuţii”
0Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a plătit compensații de aproape 197 milioane de euro pentru întârzieri şi anulări în 2024. De asemenea, au fost depuse 6,9 milioane de plângeri.

În 2024, au fost depuse aproximativ 6,9 milioane de pângeri, cu 1,3 milioane mai multe decât în 2023. Acum doi ani, compania de stat a plătit compensaţii de 132,8 milioane de euro, potrivit Agerpres.
„Dacă un tren întârzie, şi pasagerii sunt îndreptăţiţi să primească compensaţii, plătim fără discuţii. Iar întârzierile îndelungate duc la un nivel ridicat al compensaţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn.
Conform reprezentanţilor Deutsche Bahn, 80% din întârzieri sunt cauzate de infrastructura veche şi suprasolicitată.
Mai mult de o treime din trenurile pe distanţe lungi au întârziat anul trecut, 37,5% din sosiri înregistrând întârzieri de peste 5:59 minute. Datele indică cel mai slab rating de punctualitate din ultimii cel puţin 21 de ani.
Totuşi, a precizat purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn, compania execută lucrări de renovare, iar până în 2030 vor fi realizate lucrări la 41 de coridoare feroviare cu trafic ridicat.
„DB are ca obiectiv creşterea punctualităţii trenurilor pe distanţe lungi la 75% – 80% până la finalul lui 2027”, a declarat oficialul companiei germane.
La Campionatul European de fotbal din 2024, suporterii, presa și chiar oficialii s-au confruntat cu dificultăți în a ajunge la și de la meciuri, potrivit Telegraph.co.uk, care titrează despre transportator: o „rușine națională"
„Călătorind spre Gelsenkirchen, fiecare tren care venea și pleca din Köln era aparent întârziat. Aproape toate automatele de bilete erau stricate. Iar întoarcerea acasă a fost șocant de proastă", a relatat un suporter englez.