O femeie a născut într-un avion care zbura spre București. Aterizare de urgență la Praga
0Un avion de pasageri care zbura de la Birmingham la Bucureşti a aterizat vineri dimineaţă pe aeroportul Vaclav Havel din Praga, din cauza naşterii unui bebeluş la bord.
Copilul, un băieţel de 2,75 kilograme, s-a născut în timp ce avionul se afla în zbor. Mama şi copilul sunt bine şi au fost transportaţi la o clinică din Praga, conform unui purtător de cuvânt al aeroportului.
„La ora 01:14, aeroportul din Praga a fost informat că un zbor din Regatul Unit către România a fost deviat din cauza unei naşteri. Aproximativ 12 minute mai târziu s-a aflat că atât mama, cât şi nou-născutul se simţeau bine”, a explicat Michal Prochazka, de la serviciul medical al aeroportului, citat de Agerpres.
La scurt timp, avionul a aterizat la Praga, iar femeia şi nou-născutul au fost transferaţi la o clinică din capitala cehă, în timp ce zborul a continuat spre Bucureşti. „Mă bucur că mama şi copilul sunt bine şi le doresc multă sănătate”, a scris directorul aeroportului, Jiri Pos, pe contul său de Twitter.