NYT: Israelienii au folosit firme fantomă pentru a ascunde legătura cu compania care a început să livreze pagerele ucigașe în 2022
0Compania care ar fi furnizat miile de pagere care au explodat marți într-un atac asupra membrilor Hezbollah, este o firmă paravan israeliană. 12 actuali și foști oficiali din domeniul apărării și al informațiilor spun că „Israelul este responsabil”.
Trei ofițeri de informații informați cu privire la operațiune au declarat că au fost create cel puțin alte două companii fantomă pentru a ascunde faptul că producătorii pagerelor erau ofițeri de informații israelieni, potrivit timesofisrael.
Potrivit raportului, pagerele au început să fie expediate în Liban în 2022, dar oferta a fost mărită atunci când liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a denunțat utilizarea telefoanelor mobile ca fiind nesigură din punct de vedere operațional.
Mii de exemplare au fost distribuite ofițerilor din gruparea teroristă, precum și aliaților acestora, relatează Times.
Deși Israelul nu a recunoscut că se află în spatele atacului în care cel puțin 12 persoane au fost ucise și sute au fost rănite atunci când au fost declanșate micile încărcături explozive ascunse în pager, 12 actuali și foști oficiali din domeniul apărării și al informațiilor care au fost informați cu privire la atac au declarat pentru New York Times că „Israelul este responsabil”.
Tensiunile dintre Hezbollah şi Israel se amplifică, după ce, miercuri după-amiază, au fost raportate noi explozii, de această dată declanşate de staţii radio portabile folosite de Hezbollah, în sudul Libanului și în suburbiile sudice ale Beirutului.
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și peste 450 au fost rănite miercuri, 18 septembrie, în urma exploziilor unor stații radio de emisie-recepție, potrivit oficialilor
Exploziile au avut loc la o zi după ce peste 2.800 de persoane au fost rănite și 12, printre care și o fetită de 10 ani, au murit din cauza exploziei pagerelor.