Video „Nu colonialismului euro!”. Proteste masive după anunțul privind trecerea Bulgariei la euro
0Bulgaria va trece oficial la moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026, dar o parte semnificativă a populației este sceptică față de această schimbare.

Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au aprobat miercuri aderarea Bulgariei la zona euro, începând cu 1 ianuarie 2026. Astfel, Bulgaria va deveni a 21-a țară din Uniunea Europeană care va utiliza moneda comună.
Cu toate acestea, mulți bulgari se arată reticenți. Un sondaj Eurobarometru publicat luna trecută arată că 50% dintre bulgari nu susțin adoptarea euro, în creștere față de 46% în noiembrie.
„Când nu ai încredere în instituţiile din ţară, este mult mai greu să faci orice tranziţie, mai ales când vine vorba de aderarea la euro”, a declarat pentru Reuters Petăr Ganev, cercetător principal la Institutul pentru Economie de Piaţă din Bulgaria.
Ce promite guvernul
Guvernul bulgar, care vede această tranziție drept rezultatul unui efort de zece ani, promite să limiteze eventualele abuzuri legate de prețuri.
„Este important să se asigure o monitorizare constantă a preţurilor, astfel încât cetăţenii şi companiile bulgare să poată fi siguri că nu vor fi permise creşteri nejustificate ale preţurilor în această perioadă”, a declarat ministrul finanțelor, Temenuzhka Petkova, într-o conferință de presă.
Guvernatorul Băncii Naționale, Dimităr Radev, a afirmat că infrastructura deja existentă va fi adaptată pentru zona euro, iar banca centrală va sprijini autoritățile în desfășurarea unei campanii de informare publică.
Ce spun susținătorii euro
Unul dintre susținători este Igor Rughe, managerul unui hotel din stațiunea montană Bansko. Acesta consideră că trecerea la euro va atrage mai mulți turiști străini și va stimula investițiile în cea mai săracă țară din Uniunea Europeană.
„Va fi mult mai uşor pentru toată lumea din zona euro să înţeleagă valoarea noastră şi să înţeleagă că Bulgaria este una dintre cele mai atractive ţări pentru vacanţele de iarnă şi de vară”, a spus el.
Proteste de stradă și frică de scumpiri
În ciuda eforturilor oficiale, opoziția față de euro rămâne puternică. Mii de persoane au protestat miercuri în fața Parlamentului din Sofia, la apelul partidului ultranaționalist Renașterea. Manifestanții au fluturat steaguri și au scandat: „Nu colonialismului euro!”
Decizia a stârnit revoltă și în Parlament, membrii Partidul Renașterii de extremă dreapta devenind agresivi.
Prețurile din magazine sunt deja afișate atât în leva, cât și în euro, pentru a obișnui populația cu conversia. Însă mulți se tem că, la fel ca în alte țări, trecerea la moneda euro va aduce scumpiri nejustificate.
„Schimbarea va fi dificilă. Oamenii au sărăcit foarte mult şi numără stotinki (bani mărunţi) când fac cumpărături, nu euro”, a spus Nikola Raghev, un pensionar de 75 de ani care vinde legume în orașul Pernik, lângă Sofia.
Context socio-economic
Cu un salariu mediu de 2.443 leva (aproximativ 1.249 de euro), Bulgaria este în prezent cea mai săracă țară din UE. În special populația din mediul rural este vulnerabilă la efectele inflației.
Chiar dacă adoptarea euro ar trebui să faciliteze comerțul și să consolideze poziția Bulgariei în Uniunea Europeană, tranziția rămâne marcată de nesiguranță și lipsă de încredere, o realitate greu de ignorat la Sofia.