NATO afirmă că menține un contact strâns cu Statele Unite privind dislocarea trupelor în Europa
0Oficialii Alianței Nord-Atlantice au declarat că reducerea planificată a contingentului american nu va afecta capacitatea defensivă a Europei.

Un purtător de cuvânt al NATO a confirmat miercruri, 29 octombrie, că Alianța menține „un contact strâns și constant” cu autoritățile americane în legătură cu dislocarea forțelor SUA în Europa, după ce Ministerul Apărării din România a anunțat că aliații au fost informați despre intenția Washingtonului de a diminua numărul trupelor staționate pe flancul estic al continentului, relatează Reuters.
„Ajustarea poziționării trupelor americane nu este un lucru neobișnuit”, a declarat oficialul NATO, subliniind că „chiar și după aceste modificări, prezența militară a Statelor Unite în Europa rămâne mai amplă decât a fost timp de mulți ani”.
Reprezentantul Alianței a precizat că NATO și Washingtonul coordonează îndeaproape fiecare etapă a procesului pentru a menține „un nivel solid de descurajare și apărare colectivă”. El a adăugat că Statele Unite au informat Alianța „din timp” cu privire la planurile de redistribuire a trupelor.
Încă din luna iulie, aliații europeni din NATO au început consultări discrete privind posibilele reacții în cazul unei reduceri semnificative a prezenței militare americane pe continent.
Surse diplomatice citate de Reuters au precizat că discuțiile s-au concentrat pe trei întrebări principale: câte trupe americane ar putea fi retrase, cât de rapid s-ar produce această retragere și în ce măsură forțele europene ar putea compensa eventualul gol lăsat de plecarea trupelor SUA.
Deși detaliile planului american nu au fost încă făcute publice, oficialii NATO insistă că structura de securitate a Alianței și garanțiile de apărare colectivă rămân „pe deplin operaționale”.

















































