Motivul pentru care UE amână taxele vamale împotriva SUA pentru două săptămâni
0Uniunea Europeană a decis să amâne cu două săptămâni impunerea taxelor vamale de retorsiune împotriva SUA, în încercarea de a evita un război comercial.

Comisia Europeană a anunțat joi că aplicarea măsurilor de răspuns la taxele impuse de Statele Unite asupra importurilor de oțel și aluminiu va fi decalată până la jumătatea lunii aprilie, informează Agerpres.
Scopul este de a permite un dialog suplimentar cu Washingtonul, în speranța unei soluții negociate pentru a evita un război comercial.
„Comisia Europeană se va consulta cu statele membre asupra ambelor liste. Aceasta va oferi timp suplimentar pentru discuții cu Administrația americană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Olof Gill.
Începând cu 12 martie, SUA au impus taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel și aluminiu, fără excepție în funcție de țara de origine. Ca răspuns, Uniunea Europeană plănuise să introducă propriile taxe vamale pentru produse americane în valoare de până la 26 de miliarde de euro, în două etape: o primă serie de măsuri de la 1 aprilie și restul de la jumătatea lunii aprilie.
Prin decizia de joi, Bruxelles-ul a decis să sincronizeze aplicarea taxelor pentru ambele liste de produse, oferind astfel o fereastră suplimentară de negociere. Totuși, oficialii europeni avertizează că, dacă nu se ajunge la un acord, măsurile de retorsiune vor intra în vigoare conform noului calendar.
În plus, președintele Donald Trump a amenințat că va introduce noi taxe pentru produsele europene dacă UE nu își reduce excedentul comercial față de SUA.