Ministru Comănescu despre italienii din Vâlcea: Jumătate dintre crucile din cimitir erau ale lor
Ministrul de externe, Lazăr Comănescu, a declarat, joi, la închiderea campaniei “Piazza di Romania”, că îşi aduce aminte din copilărie că în localitatea Brezoi, Vâlcea, legătura dintre români şi italieni era foarte profundă, iar pe jumătate dintre crucile din cimitir erau nume italiene.
"Localitatea Brezoi din judeţul Vâlcea, unde locuiesc doi fraţi ai tatălui meu, are o caracteristică aparte. Am fost la cimitirul de acolo şi am observat că pe jumătate dintre cruci figurau nume italiene şi prenume româneşti. Datorită companiilor italiene care au venit în acea zonă s-au creat familii mixte sau pur şi simplu italienii veniţi să lucreze s-au stabilit acolo. În Brezoi trăiesc acum descendenţi ai acelor familii, români de origine italiană. Este o plăcere să-i auzi vorbind româneşte", a fost exemplul pe care ministrul l-a oferit pentru a arăta convieţuirea dintre cele două comunităţi.
Declaraţia a fost făcută la festivitatea de închidere a camaniei “Piazza di Romania”, prin care s-a promovat imaginea României în Italia. La eveniment au fost acordate mai multe premii celor care s-au implicat în promovarea evenimentului. Lazăr Comănescu a lăudat echipa din MAE care s-a ocupat de organizare şi a spus că media de vârstă din minister a scăzut sub 40 de ani, ceea ce înseamnă că “dinozaurii” au dispărut din instituţie.
La rândul său, ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, care a luat parte la eveniment, a ţinut să citeze date statistice potrivit cărora un milion de români muncesc în Italia, majoritatea simţindu-se integraţi în această ţară.
"Aproape un milion de români lucrează în Italia şi în marea lor majoritate sunt integraţi. La deschiderea Forumului economic care a avut loc la Roma am văzut o statistică de specialitate şi într-adevăr sunt români care fac probleme ţării noastre şi italienilor din Italia, dar sunt cam 0,2 la sută, ceea ce nu este un lucru foarte mare", a spus Ovidiu Silaghi.





















































