Miliardarul Rinat Ahmetov, cu afaceri în România, este convins că Ucraina va câștiga războiul: „Vom obține o pace dreaptă” | adevarul.ro

Miliardarul Rinat Ahmetov, cu afaceri în România, este convins că Ucraina va câștiga războiul: „Vom obține o pace dreaptă”

Război în Ucraina
Publicat:
0
1 live

Omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, este convins că Ucraina va câștiga războiul și va obține o pace dreaptă și durabilă.

Rinat Ahmetov
Rinat Ahmetov Foto: Facebook

„Sunt convins că vom rezista, vom învinge și vom obține o pace dreaptă și durabilă”, a declarat omul de afaceri.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat televiziunii clubului Șahtior, după meciul disputat de echipa din Donețk împotriva formației Sporting Lisabona, în Liga Campionilor, în această săptămână, la Londra, scrie Dialog.ua.  

Ahmetov a amintit că Ucraina luptă de mai mulți ani pentru libertate, independență și suveranitate, respingând agresiunea rusă. 

Acesta a subliniat că Rusia continuă să lanseze zilnic rachete și drone asupra localităților ucrainene, provocând moartea civililor.

Acesta le-a mulțumit militarilor ucraineni, precum și tuturor cetățenilor pentru rezistență și curaj, subliniind tăria de caracter a poporului ucrainean. La finalul mesajului, Ahmetov i-a îndemnat pe ucraineni să dea dovadă de răbdare.

„Trebuie, desigur, să avem răbdare și totul va fi bine. Vom obține o pace dreaptă și durabilă”, a adăugat omul de afaceri.

Recent, a fost anunțat faptul că Metinvest Tubular Iași, fabrică deținută de Ahmetov, își încetează activitatea, pe fondul războiului din Ucraina, angajații urmând a fi concediați.

„Modelul de afaceri al societății s-a bazat pe accesul la rulouri de oțel laminat la cald primite de la un combinat din Ucraina. Atacurile armate ale Rusiei din august 2026 au determinat suspendarea operațiunilor și au afectat activitatea companiei de la Iași”, se arată în notificarea transmisă AJOFM și ITM.

Potrivit reprezentanților societății, costurile materiilor prime disponibile pe piața europeană sunt însă cu aproximativ 110 euro pe tonă mai mari decât cele ale furnizorului ucrainean, făcând activitatea nerentabilă.

Din totalul de 195 de salariați, 194 vor fi afectați de concedierea colectivă. Singurul post care rămâne, cel puțin deocamdată, este cel de director general.

Top articole

Partenerii noștri