Mesaj pentru Moscova? Comandantul forțelor terestre franceze: ne pregătim pentru „cele mai dure” angajamente

0
Publicat:

Armata terestră franceză se pregăteşte de angajamentele „cele mai dure”, a afirmat marţi şeful Statului Major al infanteriei, Pierre Schill, în timp ce duelurile verbale se intensifică în ultimele luni între Paris şi Moscova, la peste doi ani după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, comentează AFP.

Generalul Pierre Schill FOTO EPA-EFE
Generalul Pierre Schill FOTO EPA-EFE

Armata franceză „este pregătită. Indiferent de evoluţiile situaţiei internaţionale, francezii pot fi convinşi, soldaţii lor vor răspunde prezent”, a dat asigurări Pierre Schill într-un editorial publicat în cotidianul Le Monde.

„Pentru a se apăra de agresiune şi a-şi apăra interesele, armata franceză se pregăteşte pentru cele mai dificile angajamente, face cunoscut acest lucru şi îl demonstrează”, insistă comandantul trupelor terestre.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a stârnit recent o dezbatere intensă în Franţa şi în cadrul NATO atunci când a declarat că „nu poate exclude” posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina în viitor, notează AFP.

În pofida controversei, Macron a asigurat ulterior că cuvintele pe care le-a folosit au fost „bine gândite” şi „măsurate”, afirmând în acelaşi timp că respinge orice „logică de escaladare” cu Rusia.

Obiectivul generalului Schill este „că puterea demonstrată de forţele noastre schimbă tendinţe, descurajează atacurile împotriva Franţei”.

Franţa se bazează în special pe descurajarea nucleară, care „a protejat interesele sale vitale”, precum şi pe „forţe antrenate care sunt interoperabile cu armatele aliate”, în principal europene.

Potrivit lui Pierre Schill, Franţa are oficial capacitatea de a angaja 20.000 de oameni în termen de 30 de zile şi se dotează cu mijloace pentru a comanda până la 60.000 de oameni, francezi şi aliaţi. În total, aceasta are efective de 121.000 de soldaţi şi poate apela la 24.000 de rezervişti ca întăriri, potrivit armatei terestre franceze.

De la începutul războiului în Ucraina, la 24 februarie 2022, mulţi parlamentari şi experţi se arată îngrijoraţi de nivelul de dotare al armatei franceze, care nu ar permite armatei terestre să reziste mai mult de câteva luni în cazul unei confruntări directe.

Către sfârşitul anului 2024, Parisul speră să producă între 4.000 şi 5.000 de obuze pe lună faţă de 1.000 înainte de invazia rusă. Dar aceasta reprezintă jumătate, dacă nu chiar o treime din obuzele trase de Moscova în Ucraina într-o singură zi.

În caz de agresiune, Franţa ar fi însă asigurată de sprijinul NATO, al cărei Articol 5 din tratatul fondator stipulează că orice atac împotriva unei ţări membre trebuie să antreneze o ripostă colectivă din partea organizaţiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite