Manifestație de amploare la Londra în sprijinul palestinienilor: „Opriți bombardarea Gazei“ VIDEO

0
Publicat:

Zeci de mii de britanici au manifestat sâmbătă, la Londra, în sprijinul palestinienilor, cerând o încetare a focului durabilă în Fâşia Gaza, în a doua zi a armistiţiului temporar între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, transmite AFP.

În jurul prânzului, coloana de manifestanţi a pornit pe Park Lane în direcţia Whitehall, cartier central din Londra, având sute de drapele palestiniene şi pancarte cu mesajele ''Opriţi bombardarea Gazei!'' şi ''Încetarea asediului''.

Ministrul de interne britanic James Cleverly a indicat pe platforma X (fosta Twitter) că un bărbat ce purta o pancartă cu simboluri naziste a fost arestat la începutul manifestaţiei.

Marș la Londra în sprijinul palestinienilor FOTO EPA EFE
Marș la Londra în sprijinul palestinienilor FOTO EPA EFE

Tot la Londra, duminică după-amiază va avea loc un marş contra antisemitismului, organizat la iniţiativa Campaign Against Antisemitism.

Pentru a menţine securitatea, peste 1.500 de ofiţeri de poliţie au fost mobilizaţi sâmbătă şi duminică la Londra.

Armata israeliană estimează că 240 de persoane au fost răpite de Hamas în timpul atacului sângeros desfăşurat în sudul Israelului pe 7 octombrie şi soldat cu aproximativ 1.200 de morţi, în principal civili masacraţi de comandouri ale mişcării islamiste palestiniene.

În Fâşia Gaza, guvernul Hamas afirmă că peste 14.800 de persoane au fost ucise în loviturile israeliene efectuate începând din 9 octombrie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite