Mai poate România să ajungă din urmă Polonia economic? Comparații dure: „Decenii de dezamăgiri au produs apatie și cinism”
0Poate România să ajungă din urmă Polonia economic? Întrebarea lansată de un polonez a generat numeroase răspunsuri din partea polonezilor și românilor, care se arată cunoscători ai realităților și potențialului celor două țări.
În anii ’80, Polonia și România erau țări socialiste, afectate de crize economice, lipsuri alimentare și nemulțumiri sociale. Bancurile politice care circulau pe seama regimurilor redau adesea atmosfera apăsătoare din aceste societăți. Una dintre glumele răspândite în ultimii ani de comunism ilustra condițiile mizere și tirania sub care trăiau atât românii, cât și polonezii:
„Un câine rus, un câine polonez și un câine românesc discută planurile de a petrece Anul Nou împreună.
– Putem petrece Revelionul la mine, spune câinele rus. Avem ceva carne, dar nu avem voie să lătrăm.
– Haideți la mine, zice câinele polonez. Nu am carne, dar putem lătra.
Câinele românesc, vizibil derutat, întreabă în cele din urmă: – Ce e aia carne? Și… ce e ăla lătrat?”
După 1990, situația economică a celor două state a început să se îmbunătățească, iar în ultimii ani atât România, cât și Polonia au fost adesea remarcate pentru progresele lor. O analiză publicată recent de Bloomberg prezintă Polonia drept una dintre cele mai dinamice economii din Uniunea Europeană.
Economia Poloniei, în creștere
Economia poloneză a reușit să crească rapid chiar și în contextul presiunilor venite dinspre Rusia. Potrivit Bloomberg, PIB-ul țării a ajuns la circa 915 miliarde de dolari și are prognoze de creștere de 3,3 la sută în 2026 și de 3,2 la sută în 2027, mult peste media UE.
Creșterea este susținută de consumul intern, care a urcat cu 125 la sută după 2016, depășind cu mult ritmul din Germania, Franța sau Italia. În ultimii 15 ani, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 50 la sută, reducând semnificativ decalajul față de Occident, arată compania de media și servicii financiare Bloomberg.
România are un PIB la jumătate față de cel al Poloniei, dar o datorie publică mai redusă și este adesea lăudată pentru progresele economice din ultimii ani și pentru capitalul său uman valoros. Totuși, rămâne deficitară la capitolul infrastructură și reforme și se confruntă cu un exod masiv al forței de muncă. În plus, mulți români, chiar dacă muncesc în Occident, se arată resemnați și nostalgici după comunism, argumentează internauții pe Quora, încercând să răspundă întrebării unui polonez despre potențialul celor două țări.
„Poate, economic, România să ajungă Polonia din urmă? Sunt polonez și am prieteni români. Nu cred că România este mult în urma Poloniei. Această națiune are un mare potențial și, să fim sinceri, Polonia nu este vreo mare superputere economică. Salariile sunt încă destul de mici comparativ cu Europa de Vest. Personal, nu văd România ca fiind mult în urma Poloniei și, în funcție de numărul de reforme, România chiar ne-ar putea depăși în câțiva ani”, a scris Rafael, un utilizator al platformei, declanșând o dezbatere amplă.
Cum s-a distanțat economic Polonia de România
Unii dintre românii care au avut ocazia să cunoască atât Polonia, cât și România au observat că, deși ambele țări au ieșit din comunism în 1989 și au aderat la Uniunea Europeană în anii 2000, România a rămas în urma Poloniei în mai multe domenii esențiale pentru economie.
Adrian Stere, un programator român stabilit la Stockholm, argumentează că după 1989, Polonia a acționat rapid și decisiv, iar conducerea poloneză a înțeles că aderarea la alianțele occidentale precum UE, NATO și OECD nu era doar simbolică, ci necesita reforme structurale reale.
„Polonia a implementat un plan de ‘terapie de șoc’ pentru a-și reporni economia, și-a reorganizat instituțiile, a investit în infrastructură publică și educație și a atras investiții străine cu o strategie clară. Între timp, tranziția post-comunistă a României a fost haotică și incoerentă. În loc de reformă, mare parte din vechea elită comunistă doar și-a schimbat hainele, reinventându-se ca o oligarhie politică și economică, care a procedat la demolarea unor sectoare întregi ale economiei. Privatizările au fost făcute fără o strategie națională, adesea cu intenție coruptă. Active productive au fost vândute pe nimic, influența străină a înlocuit industria locală, iar rezultatul au fost ani de stagnare și dezamăgire”, susține acesta.
Polonia a profitat din plin de avantajele UE
Când ambele țări au devenit membre UE (Polonia în 2004, România în 2007), Polonia a reușit să profite mai bine de noul său statut. Un exemplu este construcția de autostrăzi și drumuri expres, unde rețeaua din Polonia a depășit 5.000 de kilometri, majoritatea sectoarelor fiind realizate în ultimele două decenii. În plus, proiectele aflate în derulare vizează alți 2.500 de kilometri în următorii ani, pentru ca până în 2033, Polonia să aibă o rețea de aproximativ 8.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și centuri ocolitoare.
O parte a rețelei de căi ferate a fost modernizată, iar din decembrie 2024 au fost introduse în circulație, pe majoritatea liniilor naționale trenuri rapide (Pendolino) care ating viteze de până la 250 de kilometri pe oră, între marile orașe ale Poloniei.
„Polonia a creat mecanisme pentru a accesa și folosi eficient fondurile europene. A dezvoltat programe naționale pentru autostrăzi, căi ferate și energie curată. A format administratori publici și a folosit fondurile acolo unde conta: în infrastructură reală, sănătate, reînnoire urbană. România, în schimb, s-a împotmolit. Birocrația, corupția și instabilitatea politică au creat obstacole constante. Întregi orașe și regiuni nu au reușit să absoarbă fonduri europene sau, mai rău, le-au folosit pentru proiecte fără valoare pe termen lung. Chiar și astăzi, multe sate românești nu au drumuri asfaltate sau canalizare, în timp ce Polonia a deschis drumul către o țară conectată și modernă”, afirmă programatorul.
Acesta observă că, vizitând cele două țări, contrastul i-a părut și mai evident: Varșovia, Cracovia, Gdańsk și chiar orașele mici poloneze par vii, curate și coerente decât cele românești. Transportul public este integrat, planificarea urbană e vizibilă, clădirile istorice sunt conservate cu grijă.
În România, în schimb, orașe precum București sau Constanța par pierdute în timp, au un transport public învechit, o infrastructură adesea neterminată, cartiere istorice lăsate să se degradeze. Deși unele zone, precum Cluj sau o parte din Sibiu, au făcut progrese, ele rămân excepții, nu regula națională, crede românul.
Românii, mai resemnați ca polonezii
În Polonia, funcționarii publici sunt, în general, mai bine pregătiți, mai bine plătiți și tratați cu mai mult respect, adaugă românul.
„România încă suferă de instituții profund politizate, profesioniști prost plătiți și o birocrație umflată care frustrează atât cetățenii, cât și mediul de afaceri. Oamenii talentați aleg adesea să plece, iar cei care rămân sunt deseori excluși din deciziile reale”, este de părere programatorul.
Potrivit acestuia, în Polonia, chiar și atunci când oamenii nu sunt de acord cu guvernul, există un sentiment predominant că lucrurile pot și trebuie să funcționeze și există mândria de a fi perceput ca un membru serios al UE.
„În România, decenii de dezamăgiri au produs apatie și cinism. Cel mai comun răspuns la eșecul sistemic nu este protestul sau reforma, ci resemnarea: Așa a fost mereu! Acest fatalism, credința tăcută că nimic nu se schimbă, este poate cea mai adâncă rană a României”, adaugă românul.
Rolul bisericii a fost diferit în cele două țări, crede Adrian, iar în timp ce în Polonia Biserica Catolică a acționat ca un factor de coeziune națională, Biserica Ortodoxă din România s-a aliniat puterii și a rămas în mare parte absentă din discursul modernizării.
„Consecințele economice sunt vizibile. Polonia depășește acum România la PIB per capita, dezvoltare infrastructurală, investiții străine, servicii publice și chiar branding național. România încă își exportă forța de muncă și talentele, în timp ce Polonia își construiește viitorul cu cei care rămân. O țară a învățat să joace jocul Europei moderne. Cealaltă, deocamdată, încă încearcă să găsească harta”, concluzionează românul.
România nu este lipsită de speranță, are o frumusețe naturală imensă, oameni inteligenți și adaptabili și o bogăție culturală, dar îi lipsesc o viziune națională coerentă, o administrație puternică și credința că țara poate fi mai mult decât un furnizor de forță de muncă ieftină și materii prime, adaugă acesta.
Regretele polonezilor
Unii polonezi susțin însă că și țara lor a făcut greșeli mari în perioada marilor privatizări, mai ales în anii ’90 și începutul anilor 2000, care au vizat transformarea rapidă a economiei de tip comunist într-una capitalistă.
„Au existat multe companii care reprezentau o amenințare pentru competitorii occidentali, dar au fost vândute pe aproape nimic, comparativ cu valoarea lor reală de piață. La scurt timp după încheierea tranzacțiilor, adesea cu implicarea unor oficiali corupți, aceste companii au fost închise. Toate echipamentele și activele au fost vândute, iar oamenii și-au pierdut locurile de muncă, fiind forțați să emigreze pentru a putea supraviețui”, explică un polonez.
Acesta deplânge faptul că Polonia nu are un brand recunoscut la nivel global, că a rămas doar o forță de muncă pentru companiile occidentale și că oficialilor statului le lipsește viziunea necesară pentru a asigura progresul țării.
Polonia, avantajată geopolitic
Alt polonez remarcă faptul că România a avut o economie în creștere rapidă și are un viitor promițător, dar a pornit după 1990 de la un nivel economic mai scăzut comparativ cu Polonia și, prin urmare, are mai mult de recuperat. În același timp, crede acesta, creșterea României a fost alimentată de cheltuielile ridicate ale statului, care au dus la un deficit bugetar mare.
„Dacă comparăm populația, cea care de fapt creează bogăția unei țări, Polonia are avantajul. România are mai puțin de 20 de milioane de locuitori, comparativ cu cei 37–38 de milioane ai Poloniei, la care se adaugă încă 3–5 milioane de ucraineni. România nu are nici avantajul de a împărți o graniță cu Europa de Vest, cum are Polonia cu Germania, de unde au intrat, încă intră și vor mai intra miliarde investite în economia poloneză”, notează Martin, un alt polonez.
Potrivit acestuia față de România, Polonia are un potențial mai mare de a atrage înapoi în țară oameni din minoritățile poloneze din străinătate.
„Sunt vreo zece milioane de americani care se identifică drept polono-americani, probabil 3–4 milioane de persoane în Ucraina, Belarus și Lituania care ar putea să se mute în Polonia datorită rădăcinilor lor poloneze. Sunt câteva milioane și în Marea Britanie și Irlanda, care văd din ce în ce mai puțin rost să rămână acolo, unde salariile nu mai sunt atât de bune ca acum 15–20 de ani, iar costul vieții a explodat, comparativ cu prețurile accesibile și costul de trai scăzut din Polonia și cu salariul minim aflat în continuă creștere”, adaugă Martin.
Un român spune însă că pentru România nu ar trebui să fie un obiectiv să fie ca Polonia, deoarece dorința de a câștiga mai mult aduce cu sine prețuri mai ridicate.
„Calitatea vieții nu are legătură directă cu salariile și bogăția unei țări. Dacă ești în Marea Britanie și câștigi 10.000 euro pe lună, este similar cu 4.000 euro pe lună în România, sau un salariu de 7.000 euro în Franța este echivalent cu 3.500 euro în România. Îmi imaginez că este la fel și în Polonia: pe măsură ce devine mai bogată, prețurile cresc și costul vieții este mai mare. A ajunge din urmă’țări precum Polonia sau altele din Europa este un obiectiv slab”, concluzionează românul.
Se încarcă comentariile...
