Ofertă inedită în Polonia: un grup hotelier oferă beneficii cuplurilor care concep copii în timpul șederii. Care sunt condiţiile
0Un grup hotelier din Polonia a iniţiat un program special, prin care vrea să încurajeze natalitatea la nivel naţional, oferind diferite beneficii cuplurilor care pot dovedi că au conceput un copil pe durata cazării în unităţile sale şi întrunesc anumite condiţii.

Polonia se confruntă cu o criză demografică majoră, rata natalității aflându-se într-o scădere constantă de 12 ani. În 2024, numărul nașterilor a fost cu 157.000 mai mic decât cel al deceselor, iar previziunile indică faptul că declinul va continua. La finalul lunii iunie 2025, populația țării era de aproximativ 37,4 milioane de locuitori, cu un milion mai puțin față de anul 2015, potrivit Biroului Național de Statistică (GUS), notează Agerpres.
În acest context, Grupul hotelier și imobiliar Arche, care deține 23 de hoteluri, clădiri și săli de conferințe în toată țara, a decis să își implice afacerile în susținerea natalității.
Pe site-ul său oficial, compania deplânge situația actuală și propune o soluție atipică: recompensarea cuplurilor care vor concepe un copil în timpul șederii într-unul dintre hotelurile sale.
Concret, clienții care pot demonstra că bebelușul lor a fost conceput în unitățile de cazare ale grupului Arche vor beneficia de o „petrecere familială gratuită”, cum ar fi organizarea botezului. În plus, pentru cuplurile care au cumpărat un apartament de la Arche și au un copil după mutare, compania oferă o primă de 10.000 de zloți (aproximativ 2.345 de euro).
Programul, intitulat „Arche generații”, are reguli clare: se adresează exclusiv cuplurilor heterosexuale („bărbat și femeie”), dintre care cel puțin un partener trebuie să fie cetățean polonez, rezident în Polonia și major.
Inițiativa nu se limitează doar la clienți. Compania a anunțat că va acorda bonusuri și angajaților care devin părinți, pentru a încuraja stabilitatea demografică în rândul personalului propriu.
Astfel, grupul Arche îmbină marketingul cu un mesaj social puternic, într-o perioadă în care Polonia caută soluții pentru a combate declinul demografic și pentru a încuraja creșterea numărului de nașteri.
Vă reamintim că, tot ca o măsură care să ducă la creşterea natalităţii, a fost înăsprită legislaţia privind avortul, ceea ce a dus la un val de nemulţumire generală.
Şi România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize demografice din ultimele decenii, determinată de scăderea constantă a natalității, pe de o parte, dar și de creșterea problemelor de fertilitate în rândul cuplurilor tinere. Statisticile arată că, în prezent, se nasc cei mai puțini copii de când se realizează astfel de măsurători în țara noastră, această tendință negativă afectând întreaga Europă.