MAE: Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

0
0
Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Belgia că, în perioada 24–26 noiembrie 2025, este anunțată o grevă națională care va afecta semnificativ transporturile din întreaga țară.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Potrivit MAE, principalele perturbări vizează transportul aerian și cel feroviar:

  • Transport aerian: Niciun avion nu va decola de pe aeroportul Bruxelles-Zaventem în data de 26 noiembrie 2025. În prezent, nu au fost anunțate anulări ale zborurilor de sosire, însă programul poate suferi modificări. Aeroportul Bruxelles-Charleroi nu a comunicat până acum schimbări în programul zborurilor. Ministerul recomandă cetățenilor să mențină legătura cu companiile aeriene pentru informații actualizate.
  • Transport feroviar: Începând cu 23 noiembrie, ora 22:00, rețeaua feroviară va fi oprită timp de 72 de ore, ca urmare a grevei întregului personal al SNCB (Société Nationale des Chemins de fer Belges) și filialelor sale. Va fi asigurat un serviciu alternativ cu personal voluntar, însă acesta va avea o capacitate foarte redusă.

MAE recomandă românilor care călătoresc în Belgia să urmărească informațiile actualizate pe site-urile oficiale ale companiilor de transport:

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35 – apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, funcționând în regim de permanență.

În cazuri speciale sau urgente, cetățenii pot apela telefonul de permanență al Ambasadei României în Belgia: +32(0) 497 428663.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite