Macron are îndoieli că Putin vrea pacea, dar speră în acordul propus de Trump

0
Publicat:

Președintele Emmanuel Macron s-a arătat sceptic față de „voinţa de pace" a omologului său rus, Vladimir Putin, în privinţa războiului din Ucraina. 

Emmanuel Macron și Donald Trump/FOTO: AFP
Emmanuel Macron și Donald Trump/FOTO: AFP

(Putin) nu dă niciun semn că vrea pacea (...) Am mari îndoieli cu privire la voinţa de pace a preşedintelui rus”, a afirmat Macron în declaraţii pentru presă după o întâlnire de câteva ore între liderii europeni, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi cel american, Donald Trump, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, preşedintele francez a salutat posibilitatea unei întâlniri bilaterale între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin care ar putea avea loc în următoarele săptămâni, urmată apoi de o întâlnire trilaterală care să îl includă şi pe Donald Trump.

„Preşedintele Trump crede că poate ajunge la un acord şi eu vreau să cred asta”, a adăugat şeful statului francez.

Liderul francez a precizat totuși că, deși o întâlnire trilaterală între Rusia, Ucraina și SUA este importantă, va fi necesar și un summit „cvadripartit” ulterior, fără a menționa cine ar putea fi al patrulea participant.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și cinci lideri europeni, alături de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și secretarul general al NATO Mark Rutte au sosit luni la Washington DC, unde au avut loc discuţii cruciale cu președintele american Donald Trump cu privire la condițiile încheierii războiului.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite