LIVE TEXT | Război în Ucraina. Fregata rusă Amiral Makarov ar fi fost atacată de o rachetă ucraineană în apropiere de Insula Şerpilor
0
Este ziua a 72-a conflictului militar desfăşurat pe teritoriul Ucrainei. Zelenski, numit de George W.Bush "Winston Churchill al vremurilor noastre" spune că bombardarea de la Azovstal continuă chiar dacă civilii trebuie să fie în continuare evacuaţi de sub dărămături.
UPDATE 21.50 Un al treilea autobuz cu civili a plecat din oţelăria Azovstal
Un autobuz cu 23 de civili la bord a părăsit oţelăria Azovstal, de la Mariupol. Este al treilea autobuz despre care se spune că a părăsit locul astăzi şi duce numărul total de civili evacuaţi din Azovstal în ultimele ore la 48, inclusiv un număr de copii.
UPDATE 18.00 Kiev Post: Fregată rusă atacată de o rachetă ucraineană
Fregata rusă Amiral Makarov ar fi fost atacată şi avariată de o rachetă antinavă ucraineană de tip Neptune, în apropiere de Insula Şerpilor din Marea Neagră, potrivit mai multor surse ucrainene, relatează Kiev Post.
Nava rusă era o fregată din clasa ”Burevestnik”, situată la prânz în apropiere de Insula Şerpilor, în largul Mării Negre, a informat agenţia de ştiri UNIAN, citând site-ul guvernamental Dumska. Platforma de ştiri militare Gruz200, o sursă de obicei verosimilă, a scris că o sursă navală a confirmat că o rachetă antinavă ucraineană de tip Neptune a lovit fregata rusă.
Potrivit Dumska, o rachetă ucraineană de tip Neptune a vizat nava şi ”un număr mare” de avioane ruseşti se învârteau deasupra ei.
Un dispozitiv de monitorizare a navelor maritime a arătat o navă de salvare rusă identificată ca fiind SPK-46150 în drum spre locaţia fregatei, joi, în cursul nopţii. Un site de monitorizare a forţelor aeriene a identificat o dronă de recunoaştere Global Hawk cu rază lungă de acţiune a Forţelor Aeriene ale SUA deasupra locaţiei, vineri dimineaţa, la ora locală 5.00.
Nu a existat o confirmare a atacului din partea Ucrainei sau a Rusiei.
UPDATE 17.40 Zelenski îl aşteaptă pe Scholz pe 9 mai
Volodimir Zelenski i-a cerut cancelarului german Olaf Scholz să facă un „pas puternic” şi să viziteze Kievul pe 9 mai, de „Ziua Victoriei”, când Rusia sărbătoreşte victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.
UPDATE 16.40 Zelenski: Rusia nu va fi trasă la răspundere pentru crimele de război comise, fiind un stat nuclear
Rusia ”nu va fi trasă la răspundere” pentru crimele de război comise în Ucraina, datorită puterii sale ca ”stat nuclear” şi ”şantajează Europa cu ameninţări”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru grupul de experţi Chatham House. De asemenea, liderul ucrainean a afirmat că evenimentele care au loc în oraşul portuar Mariupol sunt ”un exemplu de tortură şi foamete până la moarte folosit ca armă de război”. Zelenski a mai subliniat că a fost ales să fie preşedintele întregii Ucrainei, nu a unui stat în miniatură, relatează The Guardian.
”Rusia vorbeşte deschis despre arme nucleare, despre timpul necesar ca rachetele ruseşti să ajungă în oraşele europene. Ei (n.r. ruşii) procedează astfel din cauza sentimentului de impunitate. Rusia şantajează Europa prin ameninţări”, a afirmat Zelenski.
Invazia Rusiei şi ”cruzimea” trupelor sale în Ucraina ”a ignorat toate normele privind drepturile omului şi este caracteristic secolului al XVIII-lea”, a mai spus el.
”Rusia crede că nu va fi trasă la răspundere pentru crimele de război comise, deoarece deţine puterea statului nuclear”, a mai explicat liderul ucrainean, potrivit Reuters.
UPDATE 15.50 Forţele ruse au încălcat încetarea focului pe teritoriul oţelăriei Azovstal
Batalionul Azov susţine că în timpul unei încetări a focului ”pe teritoriul oţelăriei Azovstal” din Mariupol, forţele ruse au tras cu o armă antitanc asupra unei maşini care încerca să asiste la evacuarea civililor, iar atacul s-a soldat cu moartea unui soldat şi rănirea altor 6, relatează CNN.
”Ca urmare a bombardamentelor, un luptător a fost ucis şi alţi 6 au fost răniţi. Inamicul continuă să încalce toate acordurile şi nu reuşeşte să adere la garanţiile de securitate ale evacuării civililor”, a scris batalionul pe contul de Telegram.
UPDATE 15.26 Bombardamentele continuă la Azovstal: doi civili au fost ucişi
Mihailo Veşinin, unul din luptătorii ucraineni de la oţelăria Azovstal a declarat pentru BBC că situaţia lor este una „critică” şi că un număr de civili ce se adăpostesc în buncăre au fost ucişi, iar alţii răniţi.
„Situaţia de la oţelărie este acum critică; era de multă vreme, doar că acum lucrurile se înrăutăţesc. De două zile, trupele ruse iau cu asalt uzina: au respins apărarea ucraineană cu ajutorul aviaţiei, artileriei şi armelor grele. Am suferit pierderi şi numărul răniţilor a crescut. Nu am reuşit să-i scoatem pe răniţi. Problema principală este că mai avem civili în buncăre. Recent, după un bombardament foarte intens, doi civili au fost ucişi şi cred că alţi 10 au fost răniţi. Momentan nu avem informaţii exacte despre câţi civili au pierit, întrucât nu ne-am putut părăsi adăposturile pentru a ajunge la buncărele în care se află ei”.
Afirmaţiile sale nu pot fi verificate independent, scrie BBC, notând că informaţiile cu privire la situaţia oţelăriei sunt contradictorii în condiţiile în care Rusia a anunţat trei zile de coridoare umanitare pentru civili începând de joi, iar ultimii combatanţi din Mariupol spun că ruşii şi-au intensificat atacurile şi chiar vor să pătrundă înăuntru.
UPDATE 14.59 Oficialii din Crimeea au anunţat joi că pun capăt blocadei ucrainene asupra peninsulei anexate ilegal de Rusia în 2014, relatează Jerusalem Post care preia presa rusă.
„Blocada impusă asupra transporturilor de către naţionaliştii ucraineni în urmă cu opt ani e deja istorie ...procesul restabilirii transporturilor de marfă şi persoane a fost demarat”, a declarat pentru agenţia de stat RIA Novosti Oleg Kriuşkov, aşa-numitul „şef” al Crimeei privind politica informaţională.
Potrivit Direcţiei de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) Oleg Kriuşkov a anunţat pe 1 mai un plan cuprinzător de integrare a peninsulei în Rusia - şi care ar avea un termen-limită în 2030.
UPDATE 14.11 Armata ucraineană consideră că în continuare este posibilă o debarcare a trupelor ruse pe coasta de nord-vest a Mării Negre în zona oraşului-port Odesa, relatează vineri DPA, Ukrainska Pravda şi Unian. Drone de recunoaştere şi de atac ruseşti survolează din ce în ce mai frecvent această regiune, iar marina rusă continuă să aibă o prezenţă puternică în largul coastelor aflate sub control ucrainean.
Autorităţile ucrainene le-au recomandat localnicilor să stea departe de plaje şi alte zone interzise de pe litoral şi să nu se aventureze în larg cu ambarcaţiuni mici. De asemenea, populaţia este invitată să semnaleze activităţi suspecte dinspre mare.
UPDATE 13.41 Războiul Rusiei împotriva Ucrainei durează de mai bine de două luni. Pentru Rusia şi Vladimir Putin, lucrurile nu au mers conform planului de la început. Mai mult, războiul devine din ce în ce mai scump. Cât cheltuieşte de fapt Moscova pentru invazia sa fără sens?
Revista germană Focus oferă anumite calcule care pot răspunde la această întrebare. În unele media a apărut cifra de 1 miliard de dolari, pe care Putin o cheltuie în fiecare zi pentru agresiunea împotriva Ucrainei .
UPDATE 13.02 Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Zaitsev, relatează Reuters.
Alexei Zaitsev, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat reporterilor că Rusia nu va folosit armele nucleare în cadrul aşa-numitei „operaţiuni militare speciale” în Ucraina, un risc pe care oficialii occidentali l-au discutat public în repetate rânduri.
UPDATE 12.31 Uniunea Europeană intenţionează să o sancţioneze pe fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva, despre care se spune că ar fi iubita lui Vladimir Putin, pentru rolul pe care l-a avut în „propaganda” Kremlinului şi pentru legăturile sale „apropiate” cu preşedintele rus, informează The Guardian, care a consultat un document.
UPDATE 12.09 Germania urmează să livreze Ucrainei şapte obuziere blindate autopropulsate, a anunţat vineri ministrul apărării Christine Lambrecht, aflat în vizită în Slovacia, relatează Reuters.
Acestea aparţin stocurilor armatei germane şi vor trece printr-un proces de mentenanţă înainte de a fi livrate.
Cele şapte obuziere blindate autopropulsate se adaugă celor promise deja Ucrainei de Olanda.
Totodată, Germania va oferi instruire în privinţa manevrării sistemului de artilerie Panzerhaubitzen 2000 pentru cel puţin 20 de soldaţi ucraineni.
UPDATE 11.31 Ministerul rus al Apărării susţine că rachetele forţelor ruse au distrus un depozit mare de muniţie în oraşul Kramatorsk, din estul Ucrainei, relatează BBC.
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a mai precizat că Forţele Aeriene Ruse au doborât două avioane de război ucrainene, respectiv un avion de tip Su-25 şi unul de tip MiG-29, în regiunea estică Lugansk.
BBC nu a putut verifica din surse independente aceste afirmaţii.
UPDATE 10.59 Ucraina a impus restricţii temporare privind transporturile de cereale pe calea ferată către Republica Moldova şi România, din cauza numărului mare de vagoane de la punctele de trecere a frontierei, a anunţat, vineri, compania de consultanţă APK-Inform, citată de Reuters.
După ce Rusia a blocat porturile Ucrainei de la Marea Neagră, Kievul a fost nevoit să utilizeze calea ferată ca principală rută de transport pentru exportul de cereale. Un inconvenient este acumularea de vagoane la punctele de trecere a frontierei.
Anterior, Kievul a suspendat exporturile de cereale pe cale ferată către Polonia.
APK-Inform a precizat că restricţiile în direcţia României au început pe 4 mai, iar pe 5 mai au fost introduse restricţii în direcţia porturilor dunărene ale Republicii Moldova şi Ucrainei.
UPDATE 10.41 Majoritatea forţelor ruse care se aflau în jurul oraşului-port Mariupol au plecat şi s-au îndreptat spre nordul Ucrainei, lăsând în urmă două grupuri tactice de batalion sau aproximativ 2.000 de militari, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează The Associated Press.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat joi că, deşi atacurile aeriene ruseşti continuă la Mariupol, forţele ruse înregistrează în continuare doar progrese insignifiante şi ”anevoioase”, pe măsură ce lupta principală continuă în regiunea de est Donbas.
El a mai spus că nu a văzut nicio schimbare în atitudinea sau ritmul Rusiei, pe măsură ce ziua de 9 mai se apropie.
Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei pe 9 mai, mai precis data când se aniversează înfrângerea Germaniei Naziste de către Uniunea Sovietică în al Doilea Război Mondial. Au existat sugestii potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să se mândrească cu o victorie importantă în Ucraina în cadrul discursului pe care îl susţine în timpul paradei militare tradiţionale din Piaţa Roşie.
Kirby a afirmat că SUA susţine că trupele ruse nu se mişcă potrivit planului şi nu înregistrează progresul scontat în Donbas.
UPDATE 10.02 Pe 9 mai, „Ziua Victoriei” în Rusia, trupele ruseşti ar vrea să organizeze o „paradă a prizonierilor” ucraineni la Mariupol, oraşul devastat în urma luptelor, susţine un consilier al primarului din oraşul port la Marea Azov.
Reprezentantul lui Putin pentru Donbas a sosit la Mariupol, unde ruşii pregătesc o paradă militară pe 9 mai. Oficialul rus este însoţit de secretarul Consiliului General al partidului „Rusia Unită”, Andrei Turceak, care coordonează „integrarea” Mariupolului în cadrul Federaţiei Ruse, ceea ce ar putea însemna că Moscova se gândeşte în mod serios la „includerea” teritoriilor ucrainene ocupate în componenţa Rusiei, punctează, de la Kiev, RBC.
UPDATE 09.21 Departamentul american al Apărării a negat joi furnizarea de informaţii care le-au permis forţelor ucrainene să vizeze ofiţeri ruşi cu grad înalt în apropierea frontului, după cum a raportat New York Times, notează AFP.
Este adevărat că Statele Unite transmit Kievului elemente de informaţii „pentru a-i ajuta pe ucraineni să-şi apere ţara", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, dar „nu oferim informaţii despre locul în care se află înalţi comandanţi militari pe câmpul de luptă şi nici nu participăm la deciziile de ţintire luate de armata ucraineană”, a mai adăugat Kirby.
UPDATE 08.31 Ucraina a avut ajutor din partea Statelor Unite când a ţintit, cu succes, cu rachete de croazieră preţioasa navă de război a Rusiei, luna trecută, afirmă surse citate de CNN.
Forţele ucrainene, care au observat o navă de război rusească în Marea Neagră, au apelat la contactele americane pentru a confirma că este vorba despre Moskva, au declarat pentru CNN surse apropiate evenimentelor. SUA a răspuns că era Moskva şi a oferit informaţii despre locaţia sa.
UPDATE 07.39 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un discurs adresat poporului ucrainean şi participanţilor la un eveniment de caritate din Marea Britanie, că „dacă toţi din lume erau conducători fermi şi curajoşi ca Ucraina, ca Marea Britanie” este sigur că s-ar fi pus capăt deja războiului. Zelenski a menţionat că bombardamentele şi atacurile trupelor ruse la Azovstal nu au încetat, iar acolo mai sunt de evacuat femei şi copii.
„De obicei, mă adresez ucrainenilor, la această oră şi în acelaşi fel, în fiecare seară, rezumând evenimentele zilei care a trecut. În fiecare seară - din prima zi a acestui război la scară largă al Rusiei împotriva statului nostru, Ucraina. În fiecare seară raportez public ce s-a făcut pentru a proteja statul. Ce au reuşit să realizeze Forţele Armate ale Ucrainei. Cum ne ajutăm oamenii şi ce negocieri internaţionale au avut loc", a afirmat Zelenski, joi noapte.
UPDATE 07.15 O a treia operaţiune de evacuare a civililor din Mariupol este aşteptată vineri, afirmă ONU, în timp ce au fost raportate noi lupte pentru controlul oţelăriei unde ultimii apărători ucraineni rezistă, conform BBC.
Se crede că în buncărele combinatului se ascund şi aproximativ 200 de civili.
Şeful ONU, Antonio Guterres, a afirmat că ar trebui făcut totul ca "oamenii să fie scoşi din această zonă de iad".
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că forţele sale sunt pregătite să lase civilii să treacă în siguranţă, dar luptătorii trebuie să se predea.
Preşedinte rus a declarat deja victoria la Mariupol, ordonând forţelor sale să izoleze întinsul sit industrial - care a fost proiectat în timpul Războiului Rece pentru a servi ca buncăr antinuclear şi are o reţea de tuneluri ascunse adânc în pământ - mai degrabă decât să încerce să preia controlul.
Totuşi, forţele ucrainene care au mai rămas în oţelărie - luptători din Regimentul Azov, puşcaşi marini, grăniceri şi poliţişti - spun că atacurile ruse continuă.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, la rândul său, în discursul de noaptea trecută, că bombardamentele şi încercările ruşilor de a obţine cu forţa controlul asupra oţelăriei continuă.
"Doar imaginaţi-vă acest iad. Şi sunt copii! Mai mult de două luni de bombardamente constante, în permanenţă moarte în jur", a spus el.
UPDATE 06:30 ONU a lansat un apel la încetarea războiului
ONU împreună cu mai multe ţări au lansat un apel la încetarea războiului dintre Rusia şi Ucraina, mai ales că negocierile de pace au ajuns în prezent într-un punct mort. Şeful ONU a avut vizite la Moscova şi Kiev pentru a obţine evacuarea civililor din Mariupol.
“Invazia Ucrainei de către Rusia este o încălcare a integrităţii sale teritoriale şi a Cartei Naţiunilor Unite. (...) Aceasta trebuie să înceteze pentru binele poporului ucrainean, al poporului rus şi al întregii lumi”, a spus Antonio Guterres.
UPDATE 03:05 Bombardarea combinatului siderurgic Azovstal continuă
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat în timpul discursului său de noapte că bombardarea fabricii de la Azovstal continuă, chiar dacă civilii trebuie să fie evacuaţi în continuare. Autorităţile ucrainene fac tot posibilul pentru a găsi soluţii de salvare a eroilor militari răniţi în timp ce apără fabrica de aproape două luni.
Evacuările de la Mariupol au continuat joi
Operaţiunile de evacuare a civililor din Mariupol au continuat joi, iar o nouă rundă de evacuare este programată pentru vineri, conform declaraţiilor preşedintelui ucrainean.
"Operaţiunea de salvare de la Mariupol a continuat astăzi cu asistenţa Naţiunilor Unite şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Oamenii sunt în drum spre un teritoriu sigur", a spus Zelenski.
George W.Bush îl numeşte pe Zelenski "Winston Churchill al vremurilor noastre"
Fostul preşedinte american, George W.Bush a avut un apel video cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre care a spus că este "Winston Churchill al vremurilor noastre", într-o postare pe contul său de Instagram.
View this post on Instagram A post shared by George W. Bush (@georgewbush)
UPDATE 00:30 Bombardamentele ruseşti continuă în estul Ucrainei
Oficialii ucraineni spun că atacturile ruseşti continuă în mai multe zone din estul Ucrainei. În timpul bombardamentelor a fost ucis un tânăr de 15 ani, din Harkov, care încerca să evacueze animale de la o grădină zoologică. Alte două persoane au mai fost rănite în timpul atacului, conform declaraţiilor proprietarului grădinii zoologice Feldman Ecopark.
Biden şi Scholz sunt împotriva modificărilor frontierelor Ucrainei
Liderii Germaniei şi SUA nu sunt de acord să recunoască legitimitatea oricăror modificări teritoriale care ar urma conflictului din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Germaniei, Steffen Hebestreit, a declarat că Scholz şi Biden au convenit ca Ucraina să fie sprijinită în continuare în mod substanţial pentru practicarea dreptului său legitim la autoapărare.
Putin îşi cere scuze pentru afirmaţia ministrului Lavrov la adresa evreilor
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a cerut scuze, într-un apel cu premierul israelian Naftali Bennett pentru declaraţia ministrului său de Externe care a spus despre Hitler că avea sânge de evreu.
UPDATE 00:00 Ajutor de peste 12 miliarde de dolari pentru Ucraina de la începutul războiului
Ucraina a primit ajutor în valoare de peste 12 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse, conform declaraţilor lui Denys Shmyhal. Acesta le-a mulţumit celor care au sprijinit Ucraina la o conferinţă a donatorilor la nivel înalt de la Varşovia.
Putin spune că Ucraina trebuie să le ordone apărătorilor săi să se predea
Preşedintele rus a declarat că Ucraina ar treui să le ordone militarilor de la Azovstal să depună armele şi să se predea. Putin a mai precizat că Rusia este pregătită să ofere o trecere sigură civililor care sunt în continuare blocaţi în combinatul siderurgic de la Azovstal.
UPDATE 21.30 Lupta pentru Azovstal continuă
Asaltul asupra combinatului siderurgic Azovstal continuă şi joi seară, soldaţii ruşi reluând ofensiva cu sprijin aerian, în încercarea de a prelua controlul fabricii. Bombardamentele continuă deşi Rusia promisese o încetare a focului pentru a deschide un coridor umanitar care ar fi permis evacuarea civililor blocaţi acolo de câteva săptămâni.
UPDATE 20.20 Ruşii au înlocuit indicatorul de la intrarea în Mariupol cu unul în rusă
Ruşii au dat jos indicatorul pe care era scris numele oraşului Mariupol în alfabet latin şi l-au înlocuit cu unul pe care apare numele oraşului în limba rusă (Мариуполь).
Oraşul a fost distrus în proporţie de 90% în urma bombardamentelor armatei ruse, a anunţat Primăria Mariupol, potrivit căreia 40% din infrastructură nu mai poate fi folosită.
UPDATE 19.40 Putin: Civilii blocaţi în combinatul Azovstal vor fi evacuaţi în siguranţă
Vladimir Putin dă asigurări că civilii blocaţi în uzina Azovstal din Mariupol vor fi evacuaţi în siguranţă.
”Armata rusă este gata să asigure evacuarea civililor în siguranţă”, susţine Putin, cerând Kievului să le ordone luptătorilor ucraineni de la uzina Azovstal să depună armele.
UPDATE 17.45 Soldaţii ruşi, ajutaţi de un trădător să pătrundă în tunelurile de la Azovstal
Un trădător, fost electrician la Azovstal, le-a arătat soldaţilor ruşi intrările în vasta reţea de tuneluri de la acest combinat siderurgic din Mariupol, acuză un consilier al ministrului de Interne al Ucrainei.
Potrivit lui Anton Heraşcenko, soldaţii ruşi au găsit un trădător care le-a arătat intrările în tunelurile de la Azovstal iar acum încearcă să pătrundă în acestă reţea ce se întinde pe circa 25 de kilometri.
UPDATE 17.20 Ruşii vor să organizeze „parada prizonierilor” la Mariupol, pe 9 mai
Locuitorii din Mariupol sunt puşi să cureţe străzile de cadavre şi moloz, pentru a pregăti terenul pentru parada prizonierilor ucraineni, pe care Rusia vrea s-o organizeze pe 9 mai, de Ziua Victoriei.
„Aproximativ 2.000 de bărbaţi, care au fost luaţi în urmă cu patru săptămâni de la Mariupol, au fost duşi într-un lagăr ce seamănă mai mult cu o închisoare. Ei vor fi îmbrăcaţi în uniforme ucrainene pentru a participa la aşa-numita ‘paradă a prizonierilor’ la Mariupol”, a declarat consilierul primarului ucrainean din Mariupol, Petro Andriuşcenko.
UPDATE 17.00 Steinmeier şi Zelenski au căzut la pace. Preşedintele Germaniei, invitat la Kiev
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a discutat la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, prilej cu care a fost invitat în vizită la Kiev.
UPDATE 16.35 Lukaşenko : „Operaţiunea specială” din Ucraina durează de prea mult timp
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, însă afirmă că „operaţiunea specială” durează prea mult.
„Nu cunosc suficient de bine această problemă pentru a spune dacă merge conform planului, aşa cum spun ruşii sau aşa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată că simt că această operaţiune durează prea mult”, a declarat Lukaşenko într-un interviu acordat pentru Associated Press.
UPDATE 16.16 - 12 generali ruşi ucişi în Ucraina de la începutul războiului
Informaţii furnizate de Washington armatei ucrainene au permis ţintirea mai multor generali ruşi în apropierea frontului, relatează „The New York Times” (NYT), care citează surse anonime din cadrul serviciilor secrete americane.
Potrivit cotidianului american, cel puţin 12 generali ruşi, un număr destul de ridicat, au fost ucişi de la începutul războiului la scară largă în Ucraina, mulţi dintre ei fiind vizaţi de armata ucraineană în urma unor informaţii primite de la Washington.
UPDATE 14.16 Kremlinul a anunţat, joi, că este la curent cu faptul că Statele Unite, Marea Britanie şi alte state membre NATO furnizează ”în mod constant” informaţii secrete Kievului, dar acest lucru nu va împiedica Rusia să îşi îndeplinească obiectivele în Ucraina, relatează Reuters.
”Armata noastră este foarte conştientă de faptul că Statele Unite, Marea Britanie şi NATO în ansamblu transmit în mod constant informaţii şi alţi parametri Forţelor armate ucrainene”, a declarat Peskov reporterilor, cu privire la articolul publicat de The New York Times, potrivit căruia Statele Unite au furnizat informaţii secrete care au ajutat forţele ucrainene să ucidă generali ruşi.
El a spus că atât transmiterea informaţiilor, cât şi furnizarea de arme occidentale, ”nu contribuie la finalizarea rapidă a operaţiunii (ruseşti), şi, în acelaşi timp, nu sunt capabile să împiedice îndeplinirea obiectivelor stabilite”.
Întrebat ce măsuri ar putea lua Rusia ca răspuns, el a spus: ”Desigur, armata rusă face tot ce este necesar în această situaţie”.
Rusia a acuzat Occidentul că a purtat un război prin intermediari împotriva sa prin înarmarea Ucrainei.
UPDATE 12.40 Veteran al armatei britanice, Mark Ayres şi-a petrecut ultimele două luni în Ucraina şi a povestit pentru Sky News despre experienţa militara din Ucraina, după ce s-a alăturat Regimentului Azov. El a spus că iniţial a fost sceptic în ceea ce-i priveşte pe militarii din acest regiment, care a început ca o unitate paramilitară de extremă-dreapta, dar a subliniat că, după ce i-a cunoscut, a constatat că nu sunt „nici monştri, nici psihopaţi".
A venit în Ucraina în martie şi a ajutat alături de regimentul Azov la apărarea oraşului Bucha, unde Rusia este acuzată de crime de război, după ce soldaţii armatei sale au torturat civili, i-au violat şi i-au ucis.
În prezent este la Kiev, unde aşteaptă să semneze un contract cu armata ucraineană înainte de a lua parte la activităţi militare ulterioare, în contextul în care mai mulţi britanici au fost capturaţi de ruşi.
Mark Ayres, care a luptat în Siria contra teroristilor Statului Islamic, a spus că nu că nu are „nicio problemă” să petreacă următoarele 18 luni în Ucraina „până când luptele se opresc”.
„Sper să mă întorc acasă, dar întreg, nu într-o geantă pentru cadavre. Nu am nicio problemă să stau un an sau cu an şi jumătate (în Ucraina – n.r.). Dacă operaţiunea (a lui Putin) ar fi mers conform planului, Moldova ar fi fost următoarea şi atunci el ar fi fost cu ochii pe alte ţări cine ştie”, a spus el pentru Sky News.
Mark Ayres a declarat că spune că a avut rezerve să se alăture Regimentului Azov, care a început ca o unitate paramilitară de extremă-dreapta şi care acum face parte din Garda Naţională a Ucrainei.
UPDATE 12.08 Un avion Il-80 care va servi ca post strategic de comandă într-un eventual război nuclear a participat miercuri la repetiţiile de la Moscova pentru apropiata celebrare a Zilei Victoriei la 9 mai.
Aparatul Il-80, escortat de două MiG-29, a zburat împreună cu bombardiere strategice şi avioane de luptă deasupra Moscovei, potrivit Agerpres.

Foto Shutterstock
Rusia organizează parade militare la 9 mai în fiecare an pentru a marca victoria Uniunii Sovietice în Marele Război Patriotic împotriva Germaniei naziste.
„În acest an, la parada principală din Piaţa Roşie de la Moscova vor lua parte în jur de 11.000 de militari, 131 tipuri de arme şi echipament militar, 77 de avioane. În total, în acest an vor avea loc parade militare în 28 de oraşe, cu participarea a aproape 65.000 de militari, circa 2.400 de tipuri de arme şi echipament militar şi peste 460 de avioane, a precizat miercuri ministrul apărării Serghei Şoigu.
UPDATE 12.06 Unii combatanţi ceceni nu urmează deciziile liderului republicii lor, Ramzan Kadîrov, un om apropiat regimului Putin, şi au decis să apere Ucraina în faţa invaziei ruse, relatează BFMTV.
În timp ce Ramzan Kadîrov clamează că susţine Rusia în războiul din Ucraina, unii ceceni au ales să lupte alături de forţele armate ale Kievului.
„Această ciumă rusească este pe cale să se răspândească nu doar în Ucraina, ci şi pe Terra”, a declarat pentru BFMTV Muslim Cerberloiev, conducătorul batalionului Şeicul Mansur.
Un alt combatant al acestui batalion este Anzor Mashadov, fiul lui Aslan Mashadov, fostul preşedinte al Republicii Cecene Icikeria.
În opinia lor, ruşii sunt „barbari” care nu au „nimic uman”. „Războaiele din Cecenia, Georgia şi Siria sunt o dovadă” în acest sens, spun ei.
Cei doi combatanţi se arată foarte încrezători în înfrângerea armatei ruse. „Am făcut totul pentru a câştiga această confruntare”, dau asigurări ei, exprimându-şi totodată regretul că lumea nu a conştientizat încă de pe vremea ultimului război din Cecenia pericolul pe care îl reprezintă Vladimir Putin.
Muslim Cerberloiev se declară foarte revoltat de alegerea lui Ramzan Kadîrov de a-l urma pe Vladimir Putin în Ucraina, numindu-i trădător pe liderul cecen şi pe paramilitarii săi „kadîrovţi”. „Şi-au ales tabăra, au trădat poporul. Ei îl servesc pe acest Putin, cum să-i mai numim fraţi? Sunt nişte trădători mizerabili, au trădat toată istoria poporului nostru”, spune comandantul cecen.
UPDATE 12.04 La combinatul siderurgic Azovstal se desfăşoară lupte grele şi sângeroase, a declarat un comandant ucrainean, deşi Rusia a declarat că joi va deschide coridoare de evacuare din uzină.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că 344 de persoane au fost evacuate miercuri din Mariupol şi zonele învecinate către Zaporijie. El a cerut încetarea focului pentru evacuarea celor blocaţi la oraşul Mariupol, în special femeile şi copiii care se află încă în combinat.
Comandantul militarilor ucraineni din interiorul oţelăriei din oraşul Mariupol, Denis Prokopenko, a afirmat că se dau lupte sângeroase împotriva ruşilor şi că situaţia este extrem de dificilă. Potrivit informaţiilor, trupele ruse au intrat în complexul oţelăriei Azovstal, ultima fortăreaţă.
Lupte grele continuă în Mariupol, unde ocupanţii ruşi îşi concentrează eforturile pentru a bloca şi a încerca să distrugă unităţile ucrainene staţionate în zona oţelăriei Azovstal, au adăugat oficialii.
Cu sprijinul avioanelor, inamicul a reluat ofensiva pentru a prelua controlul asupra uzinei, a continuat raportul.
Oleksi Arestovici, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, susţine că invadatorii ruşi de la Mariupol intenţionează să captureze cu orice preţ oţelăria Azovstal, apărată de militarii din Regimentul Azov.
„Aceşti tovarăşi au decis să cucerească, în cele din urmă, uzina Azovstal şi au recurs la un asalt terestru. Ideea principală este să anunţe capturarea Mariupolului până pe 9 mai. Au pornit la atac, dar băieţii noştri i-au respins. Cu toate acestea, situaţia este extrem de critică. Preşedintele (Volodimir Zelenski, n.r.) a implicat toate forţele diplomaţiei pentru a rezolva problema” – a explicat Arestovici.
În plus, comentând atacurile de miercuri seară, comise în mai multe regiuni ale Ucrainei, consilierul prezidenţial a avertizat că, probabil, „ruşii planifică ceva de amploare”. „În următoarele câteva zile ar trebui să ne aşteptăm la o intensificare a ostilităţilor în zone cheie: Krivi Rih, Zaporojie, Donbas. Ruşii au multe rezerve. Vor încerca să obţină măcar o ”victorie” până pe 9 mai” – a declarat Arestovici.
Pe 3 mai, invadatorii ruşi au început să ia cu asalt uzina Azovstal din Mariupol. Două femei civile au murit în timpul bombardamentelor. Miercuri dimineaţa, ruşii au continuat asaltul, iar Kievul a pierdut legătura cu militarii ucraineni care apără uzina. Spre seară, Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că atacul ruşilor nu a avut succes.
Autorităţile ucrainene au reluat legătura cu militarii din cadrul oţelăriei, însă comandantul Regimentului Azov, Denis Prokopenko, a atras atenţia că situaţia de la Azovstal este extrem de dificilă. „Inamicul a intrat pe teritoriul uzinei pe 3 mai. Se duc lupte grele şi sângeroase, dar garnizoana noastră îndeplineşte ordinul şi menţine apărarea” – a afirmat Prokopenko.
Ucraina a recâştigat controlul asupra mai multor aşezări din jurul oraşelor Nicolaev şi Herson din sudul ţării, au declarat oficiali militari, citaţi de The Guardian.
Datorită acţiunilor reuşite ale apărătorilor ucraineni, forţele ruseşti „au pierdut controlul asupra mai multor aşezări de la graniţa dintre regiunile Nicolaev şi Herson”, se arată în cel mai recent raport de informaţii al Statului Major al forţelor armate ucrainene, scrie sursa citată.
Forţele ruseşti au luptat intens în regiunea sudică Herson, încercând să creeze o punte terestră între peninsula Crimeea şi estul regiunii Donbas.
UPDATE 12.01 Forţele terestre belaruse au fost desfăşurate pe teren pentru începerea exerciţiilor în cadrul antrenamentului de iarnă, crescând ameninţarea în nordul Ucrainei.
Rusia probabil că va profita de aceste exerciţii, deoarece o parte din forţele ucrainene va fi mobilizată în nordul ţării, potrivit raportului zilnic al Ministerului britanic al Apărării.
„Forţele terestre belaruse au fost dislocate din garnizoană pe teren pentru exerciţii, fiind în conformitate cu normele sezoniere, deoarece Belarusul intră în punctul culminant al antrenamentului de iarnă în luna mai”, precizează Ministerul britanic al Apărării.
„Rusia probabil că va încerca să crească ameninţarea pe care o reprezintă aceste exerciţii pentru Ucraina cu scopul de a îndrepta forţele ucrainene către nord şi de a le împiedica să se angajeze în bătălia pentru regiunea Donbas, din estul Ucrainei”, se mai arată în raportul Ministerului britanic al Apărării.
„Abaterea de la activitatea normală de exerciţiu care ar putea reprezenta o ameninţare pentru aliaţi şi parteneri nu este anticipată în prezent”, se mai menţionează în raport.
Belarusul, un vechi aliat al Rusiei, a fost sancţionat de Marea Britanie pentru „facilitarea invaziei din interiorul graniţelor sale”.
UPDATE 05:55 Un jurnalist ucrainean, Oleksandr Makhov, a fost ucis în luptă, în afara oraşului Izyum. Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost înrolat după startul invaziei ruse, iar Zelenski a transmis că Rusia va purta responsabilitatea pentru această moarte.
”Sunt sigur că aţi văzut reportajele lui pe canalele Ucrainei şi Dom TV. Poate i-aţi văzut comentariile, postările. (..) A fost mereu printre cei mai curajoşi, printre primii. A lucrat mereu în cele mai fierbinţi locuri. (..) Din prima zi a războiului pe scară largă, el a fost pe prima linie. Voluntar. Veteranul ATO. Războinicul brigăzii 95 de asalt. Născut în regiunea Lugansk”, a spus Zelenski.
BBC spune că sunt informaţii potrivit cărora mii de copii ucraineni cu dizabilităţi au fost uitaţi şi abandonaţi în instituţii din Ucraina, care nu pot avea grijă de ei. Descoperirea a fost făcută de Organizaţia pentru drepturile omului, Disability Rights International, care a desfăşurat o investigaţie în casele de copii din Ucraina.
Organizaţia pentru drepturile omului, Disability Rights International, a desfăşurat o investigaţie şi a găsit copii cu dizabilităţi severe legaţi de paturi în casele de copii, unde personalul este incapabil să facă faţă şi să îi îngrijească.
BBC a primit acces exclusiv la o instituţie din vestul Ucrainei, unde copiii cu dizabilităţi din est au fost lăsaţi de îngrijitorii lor, care au fugit în ţările vecine.
UPDATE: 05:25 Preşedintele Zelenski a afirmat că 344 de persoane au fost evacuate miercuri din Mariupol şi alte zone învecinate la Zaporojie. Acesta s-a declarat recunoscător pentru cei care au făcut ca operaţiunea de salvare să aibă loc cu succes. Zelenski a cerut din nou o încetare a focului pentru evacuarea celor rămaşi în Mariupol.
„Negociem şi sperăm să continuăm să salvăm oameni din Azovstal, din Mariupol. Mai sunt civili, femei, copii. Avem nevoie de o încetare continuă a focului pentru a-i salva”, a spus Zelenski în timpul discursului său de marţi seară.
Zelenski a discutat cu prim-ministrul israelian Naftali Bennett despre remarcile făcute de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Acesta afirmase zilele trecute că Hitler avea sânge de evreu, în cadrul unui interviu acordat televiziunii italiene.
„El [Zelensky] aduce un argument: ce fel de nazism pot avea dacă este evreu. Poate mă înşel, dar şi Hitler avea sânge evreu. Înseamnă absolut nimic. Poporul evreu înţelept spune că cei mai înflăcăraţi antisemiţi sunt de obicei evrei", a declarat Lavrov.
Preşedintele ucrainean a vorbit cu Bennet pentru a-l felicita cu ocazia Zilei Independenţei Israelului, dar şi pentru a discuta despre situaţia actuală din oraşul Mariupol.
UPDATE 02:00 La cea de-a 77-a aniversare a eliberării Danemarcei de sub Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Volodimir Zelenski a făcut o pledoarie pentru pace în timpul unui discurs adresate cetăţenilor ţării scandinave.
„Statul rus nu este pregătit să oprească războiul. Ei visează să cucerească Ucraina şi alte ţări europene. Încă visează că libertatea Europei va dispărea. Dar visele lor nu se vor împlini. Visul păcii va devine realitate", a spus Zelenski.
Forţele armate ruseşti vizează tot mai mult liniile de aprovizionare ale Ucrainei. Calea ferată naţională însă nu a cedat, încă. Centrala electrică din Liov este una din cele şase instalaţii feroviare din centrul Ucrainei vizată de atacurile ruseşti de marţi.
UPDATE 01:00 Ministrul rus al Apărării a declarat că se aşteaptă ca joi să fie deschise coridoare de evacuare pentru civilii aflaţi în combinatul siderurgic Azovstal, din Mariupol.
„În 5, 6 şi 7 mai 2022, între orele 08:00 şi 18:00 (ora Moscovei), în conformitate cu decizia conducerii Federaţiei Ruse, care se bazează pe principii umane, Forţele Armate Ruse vor deschide un coridor umanitar de pe teritoriul uzinei metalurgice Azovstal pentru evacuarea civililor (lucrători, femei şi copii), a căror prezenţă în instalaţiile subterane ale uzinei a fost anunţată din nou de autorităţile de la Kiev”, a anunţat miercuri Ministerul Apărării rus.
UPDATE 00:00 Ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a declarat că fabrica de oţel Azovstal încă rezistă în faţa atacurilor ruseşti.
„În ciuda tuturor declaraţiilor oficialilor ruşi că Mariupol se află sub controlul lor deplin, acest lucru nu este adevărat. Azovstal, fortăreaţa — ultima fortăreaţă a rezistenţei ucrainene din Mariupol — încă rezistă”, a scris Kuleba pe Twitter.
Ministrul de Externe rus a anunţat anularea accesului în Rusia fără viză pentru persoanele care deţin paşapoarte diplomatice dar şi pentru procedurile de viză simplificate pentru membrii delegaţiilor oficiale, guverne, parlamente sau jurnalişti.










