Director de școală privată și fiul său, uciși de viespi uriașe asiatice în timpul unei vacanțe în Laos

0
0
Publicat:

Un director american de școală privată de 47 de ani și fiul său adolescent de 15 ani au murit după ce au fost atacați de un roi de viespi uriașe asiatice în timpul unei vacanțe în Laos. Cei doi au fost înțepați de peste o sută de ori în timp ce făceau tiroliană într-un parc de aventură.

Viespe uriașă. Sursa: Adevărul
Viespe uriașă. Sursa: Adevărul

Daniel Owen și fiul său, Cooper, se aflau la un complex ecoturistic din apropierea orașului Luang Prabang, pe râul Mekong, când au fost înțepați de peste 100 de ori, potrivit autorităților locale. Cei doi se dădeau pe tiroliană, iar atacul a avut loc în timp ce încercau să coboare dintr-un copac, alături de ghidul lor, conform publicației The Times, citând oficiali locali.

Viespile asiatice uriașe, care pot ajunge la cinci centimetri lungime și au un ac de aproape un centimetru, sunt considerate unele dintre cele mai periculoase insecte din lume.

„Corpurile lor erau acoperite de pete roșii, semn al numeroaselor înțepături. Era o situație extrem de gravă. Nu am mai văzut niciodată așa ceva în 20 de ani de practică”, a declarat medicul Phanomsay Phakan de la clinica Arocavet.

Cei doi au fost transportați de urgență la spital, dar au murit la scurt timp după sosire. Nu este clar dacă și ghidul lor a fost rănit.

Reprezentanții parcului Green Jungle Park, unde s-a produs tragedia, au descris atacul ca fiind „fără precedent”. „Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor lui Daniel și Cooper Owen. Am revizuit toate procedurile de siguranță, dar acest incident a fost unul complet imprevizibil și unic în experiența noastră”, au transmis reprezentanții parcului.

Directorul școlii private, Dan Owen. Sursa: Quality Schools International/Facebook
Directorul școlii private, Dan Owen. Sursa: Quality Schools International/Facebook

Daniel Owen era originar din Idaho, SUA, și trăia de mai mulți ani în Asia împreună cu soția și fiul său. Conducea școala QSI International School of Haiphong din Vietnam, parte a rețelei Quality Schools International, unde taxele de școlarizare pot ajunge la 760 de dolari pe lună.

„Suntem profund îndurerați de pierderea lui Dan Owen și a fiului său. A fost un lider dedicat, cu 18 ani de experiență în rețeaua QSI, unde a influențat pozitiv generații de elevi și colegi. Va rămâne mereu în memoria comunității noastre”, a transmis instituția de învățământ într-un comunicat oficial.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite