LIVE TEXT | Război în Ucraina. Podul peste strâmtoarea Kerci, parțial prăbușit. Ucraina a mai eliberat 2.500 de kilometri pătrați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este a 226-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Zelenski afirmă că oficialii ruși au început pregătirea populației pentru un eventual atac nuclear, dar nu consideră că aceștia sunt gata să folosească o astfel de armă care i-ar putea afecta și pe ei.

Foto: Twitter / Truha
Foto: Twitter / Truha

UPDATE 21.39 Derută și îngrijorări crescânde în anturajul lui Putin. Surse apropiate relatează despre atmosfera de la Kremlin

Surse din administrația Kremlin, citate de publicația independentă rusă Meduza, au relatat despre atmosfera de la Kremlin în contextul în care se înmulțesc eșecurile militare ale armatei ruse, pe fondul contraofensivei ucrainene.

Totodată, în cercul intim al lui Putin au început să fie exprimate în mod direct nemulțumiri în legătură cu modul în care este purtat războiul din Ucraina, a relatat vineri Washington Post.

Mulți au înțeles repede că este mai bine să nu organizăm nicio sărbătoare acum - nu este momentul. Guvernatorii se gândesc chiar să reducă numărul festivităților din acest an [de iarnă]; nimeni nu are bani de irosit”, a declarat pentru Meduza o sursă apropiată Kremlinului, făcând referire la ziua de naștere a președintelui rus (7 octombrie).

O altă sursă a dezvăluit că mulți apropiați ai lui Putin au ajuns să se teamă puternic de el. Detalii aici...

UPDATE 21.32 Putin a autorizat Serviciul Federal de Securitate să consolideze măsurile de protecţie a podului din Crimeea

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a însărcinat sâmbătă Serviciul Federal de Securitate (FSB) să consolideze măsurile de protecţie a podului din Crimeea, după ce o explozie a avariat parţial această infrastructură de pe strâmtoarea Kerci, a anunţat Kremlinul.

Preşedintele a semnat un decret care conferă FSB ''autoritatea de a organiza şi coordona măsurile de protecţie a transportului prin strâmtoarea Kerci, a reţelei electrice a Federaţiei Ruse către peninsula Crimeea şi a principalului gazoduct dintre Krasnodar şi Crimeea'', se arată în document, conform EFE şi DPA.

UPDATE 20.31 Cum ar putea riposta Rusia, după atacul asupra Podului din Crimeea, potrivit unui analist britanic

Atacul asupra Podului din Crimeea este cel mai semnificativ atac, cel mai probabil ucrainean, asupra infrastructurii rusești strategice și cu siguranță Rusia va riposta, crede analistul militar britanic Frank Ledwidge.

Analistul britanic, citat de DW, spune că din punctul său de vedere versiunea Rusiei că exploziile ar fi fost provocate de un camion-capcană este incompletă și că atacul ar fi fost mai complex, posibil cu ajutorul unui submarin sau al unor explozibili amplasați dinainte pe pod. Ucraina nu își va asuma acest atac, probabil rezultatul unei operațiuni a serviciilor sale de informații, dar există puțin spațiu de îndoială în această privință.

Ipoteza lui Ledwige este că Rusia ar putea riposta mai degrabă undeva în afara Ucrainei. Detalii aici

UPDATE 19.24 Cine este șoferul camionului care a explodat pe podul Crimeei

Tpyxa.net a publicat pe contul său de Twitter o fotografie a șoferului camionului care a explodat pe podul peste strâmtoarea Kerci care leagă Crimeea de Rusia.

Este vorba de „Mahir Yusubov, în vârstă de 51 de ani. Acesta era angajat în transporturi și făcea în mod regulat drumuri la Krasnodar. În urmă cu 2 zile, a luat legătura cu familia sa pentru ultima dată. Drumul până la pod putea fi parcurs într-o jumătate de oră, dar, din anumite motive, lui Iusubov i-a luat 6 ore”.

9BE28E90 4390 4490 8B1A 6930143F2B9C jpeg

UPDATE 18.59 Presa ucraineană: arestări în rândul militarilor, la Moscova. Situația ar fi tensionată în capitala Rusiei

Presa ucraineană relatează despre o situație tensionată la Moscova, unde arestări rândul personalului militar ar fi avut loc sâmbătă.

Potrivit contului de Twitter în limba engleză al publicației tpyxa.net, divizia operațională Dzerjinski - elita Gărzilor ruse - a intrat în oraș și se deplasează spre centrul Moscovei, alături de unități de poliție. Toate unitățile militare din regiunea Moscovei au fost puse în alertă.

UPDATE 18.31 Explozie la o gară aflată la circa 50 de kilometri de Mariupol

O explozie de proporții a avut loc sâmbătă după-masă în regiunea ocupată Donețk, la gara Karan din Andriivka, potrivit unui anunț al unui consilier al primarului localității, transmite tpyxa.net pe contul său de Twitter. Gara Karan se află la circa 50 de kilometri de orașul Mariupol, aflat sub ocupație rusă.

UPDATE 18.24 Rușii redeschid traficul pe podul Crimeii, avariat în explozia de sâmbătă dimineață

Rusia spune că a redeschis tronsonul neavariat de pe podul din strâmtoarea Kerci, o legătură cheie către Crimeea ocupată, care a fost lovit de o explozie sâmbătă dimineață, transmite BBC.

Doar mașinile și autobuzele, supuse procedurilor complete de inspecție, vor putea circula pe șosea. Camioanele sunt direcționate către trecerea cu feribotul din apropiere.

UPDATE 17.53 Rusia îl înlocuieşte pe comandantul ofensivei sale militare din Ucraina

Armata rusă a anunţat sâmbătă numirea unui nou comandant al "operaţiunii sale militare speciale" din Ucraina, după o serie de eşecuri majore pe teren şi semne de nemulţumire tot mai mare în rândul elitelor cu privire la desfăşurarea conflictului, transmite France Presse.

Generalul de armată Serghei Surovikin a fost numit comandant al grupării combinate de trupe în zona ''operaţiunii militare speciale'' din Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram. Detalii aici

UPDATE 15.25 „Actori din sistemul politic“ rus îşi înmulţesc criticile la adresa conducerii Ministerului Apărării, susțin serviciile secrete britanice

Din ce în ce mai mulţi „actori din sistemul politic" rus îşi înmulţesc criticile la adresa conducerii Ministerului rus al Apărării în urma eşecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina în ultimele săptămâni, potrivit serviciilor secrete britanice.

Deşi criticile de până acum nu au vizat conducerea politică, tendinţa de „exprimare publică a disidenţei faţă de establishment-ul rusesc" ar fi "probabil dificil de inversat", afirmă Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat despre situaţia de pe frontul din Ucraina, în baza informaţiilor serviciilor sale secrete.

Printre principalii critici figurează liderul pro-Kremlin al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, şi proprietarul companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, precum şi "prezentatori TV aprobaţi de stat, vedete pop şi o comunitate tot mai vocală de bloggeri militari ultranaţionalişti". Detalii aici...

UPDATE 15.08 Șoferul camionului explodat pe podul Crimeii, identificat. Cel puțin trei morți în urma deflagrației, anunță Rusia

  Cel puţin trei persoane au fost ucise în explozia care a avariat Podul Crimeii, ce leagă Rusia de această peninsulă ucraineană anexată, au anunţat anchetatorii ruşi, care afirmă că l-au identificat pe şoferul camionului capcană. Detalii aici...

UPDATE 14.58 Explozia de pe podul Crimeii ar putea fi o operaţiune specială a SBU. Imagini cu camionul suspect. Ce ascund rușii?

Explozia de pe podul Crimeii ar putea fi o operaţiune specială a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) – transmite RBC, citând surse din cadrul organelor de aplicare a legii. Pe de altă parte, SBU nu a comentat, deocamdată, implicarea sa în aceste evenimente. Instituţia nu comentează în mod direct, însă sugerează că ar avea legătură cu această operaţiune. Detalii aici...

UPDATE 13.35 Ucraina a raportat că sistemele sale Starlink, pentru conexiune la internet, au încetat să mai funcţioneze în timpul luptelor

Trupele ucrainene au raportat întreruperi ale dispozitivelor lor de comunicaţii Starlink pe linia frontului, ceea ce îngreunează eforturile de eliberare a teritoriului de la forţele ruseşti, potrivit oficialilor şi soldaţilor săi, potrivit Mediafax.

Un oficial guvernamental ucrainean de rang înalt ce are cunoştinţe directe despre această problemă a declarat că unele dintre întreruperi au dus la o pierdere „catastrofală” a comunicaţiilor în ultimele săptămâni. Multe au fost raportate în timp ce soldaţii au pătruns pe linia frontului în teritoriul controlat de Rusia, iar unele în timpul unor bătălii crâncene, a declarat oficialul, vorbind sub protecţia anonimatului, informează Financial Times. Detalii aici..

UPDATE 12.55 Centrala nucleară din Zaporojie deconectată de la alimentarea electrică în urma unui bombardament rusesc

Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată din martie de Rusia, şi-a pierdut conexiunea la alimentarea electrică externă sâmbătă dimineaţa devreme în urma unui bombardament, a declarat societatea nucleară ucraineană Energoatom, acuzând de această situaţie Rusia, potrivit Reuters.

Energoatom a declarat că uzina îşi obţine în prezent electricitatea pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de la generatoarele sale diesel pentru cazuri de urgenţă.

„Generatoarele diesel s-au activat automat. Rezervele de carburant diesel disponibile pentru funcţionarea lor în acest mod vor fi suficiente pentru zece zile”, a transmis societatea pe Telegram, subliniind necesitatea reparării şi restabilirii liniilor electrice ale uzinei, prin care se conectează la sistemul energetic.

„În această noapte, la ora (locală) 00:59, din cauza unui nou bombardament al trupelor ruse, ultima linie de alimentare cu energie electrică - linia Dniprovska de 750 de kilowaţi - a fost avariată şi deconectată de la sistemul de alimentare”, indică Energoatom în postarea sa pe Telegram. Detalii aici...

UPDATE 12.16 Explozii pe Podul Crimeea. Care sunt implicațiile pentru Rusia și ce urmăresc ucrainenii

Podul peste strâmtoarea Kerci este un obiectiv important în războiul purtat de Rusia în Ucraina. Este principala cale de aprovizionare a armatei lui Putin în sudul țării invadate, pe acolo sunt transportați militari, tehnică militară și muniție. Portalul independent rusesc ZonaMedia transmite că porţiunea destinată traficului auto s-ar fi prăbuşit parţial în apă.

„Este prea devreme pentru a stabili metoda de atac și gama de implicații ale acestui atac asupra Podului Kerci. Este cu siguranță un pumn în față pentru Putin de ziua lui. Mai întâi, felul în care a colapsat indică faptul că trebuie mult explozibil și un plan bun de demolare. Ca genist, planificam astfel de lucruri tot timpul. Podurile cel mai dificil de aruncat în aer sunt cele din beton armat. Cantitatea de explobil necesară este mai mare decât ar putea transporta câțiva membri ai unei echipe de sabotaj. Câteva camioane cu explozibili sau rachete/bombe ar face treaba, dacă ar fi îndreptate către punctele potrivite ale podului“, scrie pe Twitter generalul australian în rezervă Mick Ryan. Detalii aici...

UPDATE 11.42 Explozii pe Podul Crimeea. Reacția oficialilor ucraineni

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare din Ucraina, Aleksei Danilov, a publicat un videoclip cu podul din Crimeea în flăcări și melodia „La mulți ani, domnule președinte”, cântată Marilyn Monroe , iar viceprim-ministrul și șeful Ministerului Dezvoltării Digitale Mihail Fedorov a publicat o poză în care apare un sistem HIMARS lângă podul distrus.

Fedorov a publicat o imagine în care un HIMARS plutește pe o piscină gonflabilă pe fundalul unui pod
Fedorov a publicat o imagine în care un HIMARS plutește pe o piscină gonflabilă pe fundalul unui pod

Continuarea aici...

UPDATE 11.18 Un tren de marfă a explodat în Iloviask. Putin a Putin a ordonat înființarea unei comisii guvernamentale și repararea pagubelor de la Podul Crimeei

Președintele Vladimir Putin a fost onformat despre incendiul de pe podul Crimeea, și a ordonat înființarea unei comisiue guvernamentală, a declarat secretarul său de presă Dmitri Peskov, citat de „RIA Novosti”.

Între timp, un tren de marfă din Ilovaisk, în regiunea Donețk ocupată de ruși, a fost lovit de o „explozie puternică” sâmbătă dimineața, potrivit consilierului primarului din Mariupol, Petro Andrușenko.

„Nu numai Crimeea. Nu numai rezervoare de combustibil. Există și un tren de marfă în Ilovaisk. Localnicii raportează o explozie destul de puternică și o detonare ulterioară pe timp de noapte. Ocupanții au acum mari probleme cu aprovizionarea din ambele părți”, a spus Andrușenko.

Autoritățile pro-ruse din autodeclara republică Donețk au confirmat incidentul trenului de marfă, lansând sâmbătă un videoclip care arată consecințele incendiului la o gară locală. Detalii aici...

UPDATE 10.50 Comitetul antiterorism din Rusia a anunțat că a fost vorba despre o explozie, dar presa rusă vorbește despre două deflagrații, una la partea rutieră a podului și a doua la partea feroviară.

UPDATE 10.15 Explozia care a avariat Podul Crimeea, de peste strâmtoarea Kerci, a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Videoclipul cu momentul deflagrației circulă pe rețelele de socializare.

UPDATE 09.45 Rusia anunță că podul Kerci a fost avariat de explozia unei mașini-capcană

Incendiul de pe podul care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală ar fi fost provocat de explozia unei maşini-capcană, fiind afectată porţiunea rutieră a podului, susţine Comitetul naţional antiterorist rus, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit France Presse.

"Astăzi la ora locală 06:07 (03:07 GMT) pe partea rutieră a podului Crimeii a avut loc explozia unei maşini-capcană care a antrenat incendierea a şapte cisterne feroviare ce se îndreptau spre Crimeea", a indicat Comitetul. Detalii aici...

UPDATE 09.10 O groapă comună şi alte aproximativ 200 de morminte, descoperite în oraşul ucrainean Lîman

O groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în oraşul Lîman (în estul Ucrainei), recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse, a declarat şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de DPA. Detalii aici...

UPDATE 08.44 Incendiu uriaș pe podul Kerci, care face legătura între Rusia și Crimeea. O secțiune s-a prăbușit în mare

Un incendiu uriaș a izbucnit sâmbătă dimineață pe podul Kerci, ce leagă Rusia de Peninsula Crimeea. O întreagă secțiune de drum a fost fotografiată prăbușindu-se și căzând în mare, iar acest lucru are loc la câteva zile după ce un oficial american a susținut că Crimeea ar putea fi recucerită, notează The Mirror.

Imagini răspândite pe rețelele de socializare arată podul din strâmtoarea Kerci în flăcări imense, iar un videoclip arată că o secțiune rutieră a podului a cedat complet și s-a prăbușit în mare. Detalii aici...

UPDATE 05:45 Rusia a confiscat sediile ONG-ului Memorial, câștigător al premiului Nobel pentru Pace

Un tribunal de la Moscova a dispus ca toate birourile ONG-ului rus Memorial să fie confiscate și transformate în bunuri publice.

Imediat după ce organizația Memorial a primit Premiul Nobel pentru Pace, în Rusia a avut loc un proces rapid, la inițiativa conducerii de la Moscova. Reprezentantul tribunalului Tverskoi a afirmat că principalele locații ale ONG-ului au fost "transformate în bunuri publice".

Citește continuarea aici. 

UPDATE 05:00 Ucraina primește de la FMI o finanțare de urgență în valoare de 1.3 miliarde de dolari

Noua finanțare din partea FMI pentru Ucraina, vizează susținerea acesteia în fața nevoilor sale urgente în ceea ce privește balanța de plăți. De asemenea, un alt rol important este acela de catalizator pentru viitorul financiar din partea creditorilor Ucrainei, potrivit FMI. 

"Amploarea şi intensitatea războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de şapte luni a provocat suferinţe umane considerabile şi a lovit puternic economia ucraineană (...) PIB-ul este aşteptat să scadă cu 35% în 2022 comparativ cu 2021, iar nevoile de finanţare rămân foarte importante", se arată în comunicatul FMI, relatează Agerpres.

Citește continuarea aici. 

Rușii au început să pregătească cetățenii pentru un eventual atac nuclear, afirmă Zelenski

Volodimir Zelenski a declarat că oficialii ruși au început pregătirea societății pentru o posibilă utilizare a armelor nucleare. El consideră, însă, că Rusia nu este gata să folosească o astfel de armă.

„Încep să își pregătească societatea. Asta este foarte periculos. Nu sunt pregătiți să o facă, să o folosească. Dar încep să comunice. Nu știu dacă o vor folosi sau nu o vor folosi. Dar cred că este periculos însuși faptul de a vorbi despre asta”, a declarat Volodimir Zelenski, relatează Digi24.

Citește continuarea aici. 

UPDATE 04:00 Ucrainenii au eliberat aproximativ 2.500 kilometri pătrați în ultima contraofensivă

Volodimir Zelenski a anunțat, în timpul discursului de vineri seară, că armata ucraineană a reușit să elibereze aproximantiv 2.500 de kilometri pătrați din zonele controlate de forțele ruse.

Ultima contraofensivă a ucrainenilor s-a dovedit a fi una de succes. Doar în ultima săptămână armata ucaineană a eliberat peste 29 de localități, potrivit declarațiilor lui Zelenski.

"Numai în această săptămână, soldaţii noştri au eliberat 776 de kilometri pătraţi de teritoriu în estul ţării noastre şi 29 de localităţi, dintre care şase în regiunea Lugansk. În total, 2.434 de kilometri pătraţi din teritoriul nostru şi 96 de localităţi au fost deja eliberate de la începerea acestei operaţiuni ofensive", a spus Zelenski.

Citește continuarea aici. 

UPDATE 00:00 O echipă de experți ai AIEA a ajuns la centrala nucleară Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a trimis o nouă echipă de experți la centrala Zaporojie. Organismul de supraveghere nucleară din cadrul ONU a anunțat că ”prima rotație a Misiunii de Sprijin și Asistență a AIEA la centrala Zaporojie din Ucraina s-a încheiat, iar acum o nouă echipă consolidată, de experți ai AIEA în materie de siguranță, securitate și protecție, se află la centrală”, potrivit Libertatea

Nikopol, ținta unor noi bombardamente rusești

Valentin Reznichenko, șef al administrației miltiare regionale din Dnipropetrovsk, a declarat că orașul Nikopol a fost țina unor noi bombardamente rusești. 

„Seara, rușii au bombardat din nou districtul Nikopol. Au lovit cu rachete «Grad» MLRS și artilerie grea”, a scris Reznichenko, pe canalul său de Telegram.

Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața în timpul bombardamentelor, în timp ce alt bărbat a fost rănit. 

Noi gropi comune găsite la Lîman

Alte două gropi comune au fost găsite în orașul Lîman, oraș recent eliberat de către forțele armate ucrainene. Într-unul dintre situri sunt aproximativ 200 de morminte individuale în care au fost îngrpați civili, potrivit declarațiilor lui Pavlo Kirilenko. În cealaltă groapă comună sunt atât civili cât și militari, însă numărul acestora nu a fost stabilit.

SUA nu au indicii că Rusia s-ar pregăti de folosirea armelor nucleare

Casa Albă a declarat că SUA nu au indici că Rusia s-ar pregăti pentru utilizarea în mod iminent a armelor nucleare. Joe Biden anunța în urmă cu ceva vreme că riscul unui atac nuclear este la cel mai ridicat nivel de la criza rachetelor din Cuba (1962). Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jeane-Pierre, a declarat că președintele american ”a întărit ceea ce am spus, și anume cât de serios (…) tratăm aceste amenințări”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite