Iulia Timoşenko nu poartă îmbrăcăminte de la Louis Vuitton

Şefa executivului ucrainean Iulia Timoşenko şi-a descheiat vineri seara rochia în direct pentru a arăta eticheta, în încercarea de a demonstra că nu poartă îmbrăcăminte de la Louis Vuitton, elegantă, dar scumpă, în timp ce conaţionalii săi se chinuie să supravieţuiască crizei, relata duminică RIA Novosti.
Într-o emisiune electorală găzduită de una din televiziunile ucrainene, o ziaristă a întrebat-o pe Iulia Timoşenko cum reuşeşte ca din salariul de premier să se îmbrace atât de şic, de la marii creatori de modă.
"M-aţi plictisit cu acest Louis Vuitton", a răspuns Timoşenko, invitând-o pe ziaristă să se apropie să vadă eticheta rochiei. Fără să aştepte prea mult, premierul ucrainean şi-a tras fermoarul din spate, putându-se vedea numele cunoscutei creatoare de modă ucrainene Ayne Gasse.
Iulia Timoşenko a mai spus că îi sprijină pe designerii ucraineni şi a făcut apel la populaţie să cumpere haine doar "made in Ukraina".
Unii ziarişti consideră însă că întrebarea a făcut parte dintr-un scenariu, "garderoba" Iuliei Timoşenko fiind atacată frecvent în ultimul timp de anturajul contracandidatului său la alegerile prezidenţiale din iarnă, actualul preşedinte Viktor Iuşcenko.




















































