Gestul prin care o fată de 14 ani a cerut ajutor prin geamul mașinii: un român a încercat să o agreseze | adevarul.ro

Gestul prin care o fată de 14 ani a cerut ajutor prin geamul mașinii: un român a încercat să o agreseze

Publicat:
0
1 live

O adolescentă de 14 ani a fost victima unei tentative de agresiune sexuală din partea partenerului mamei sale, un bărbat român, în timpul unei deplasări cu mașina spre Roma, însă a reușit să ceară ajutor fără să spună un cuvânt.

masina politie italia
Bărbatul a fost arestat Foto: Arhivă

Minora a folosit „semnul pentru ajutor”, gestul internațional prin care o persoană aflată într-o situație periculoasă poate solicita discret ajutor. O patrulă de poliție care trecea întâmplător pe Via di Rocca Cencia, la intersecția cu Via Casilina, a observat semnalul și a intervenit. Bărbatul, un cetățean român în vârstă de 47 de ani, a fost arestat sub acuzația de agresiune sexuală agravată, transmite presa italiană.

Adolescenta, aflată în stare de șoc și plângând, a fost preluată de polițiști și apoi încredințată personalului medical, unde a fost audiată în condiții speciale, pentru protejarea victimei.

Între timp, mama fetei de 14 ani și-a reclamat partenerul, spunându-le anchetatorilor că, în trecut, ar fi fost supusă în repetate rânduri violențelor din partea acestuia.

Polițiștii din cadrul secției Casilino se aflau în jurul orei 17.00 într-o zonă din estul Romei, când au observat-o pe fată pe scaunul pasagerului unei mașini albe. Prin geam, adolescenta și-a îndreptat degetul mare spre palmă și apoi și-a închis celelalte degete peste el, semnalând astfel că se află într-o situație de pericol.

În acel moment, minora era singură în mașină, deoarece partenerul mamei sale, care se afla la volan, intrase într-un magazin de telefoane din apropiere. Unul dintre polițiști a asigurat imediat ieșirea din magazin, pentru a împiedica bărbatul să plece, în timp ce un coleg a rămas alături de fată.

Potrivit declarațiilor fetei de 14 ani, incidentul a început în timpul călătoriei de la Zagarolo spre Roma. În mașină se aflau doar adolescenta și partenerul mamei sale.

În timpul deplasării, fata le-a povestit anchetatorilor că bărbatul a început să-i acorde o atenție pe care a descris-o drept „neobișnuită” și i-ar fi promis cadouri. Situația ar fi escaladat rapid. Bărbatul ar fi încercat să o agreseze sexual pe adolescentă chiar în interiorul mașinii.

Fata a spus că a reușit să-l oprească atunci când au ajuns pe Via di Rocca Cencia, unde bărbatul a parcat în fața magazinului de telefoane. Exact în acel moment, prin zonă trecea patrula de poliție.

Când bărbatul de 47 de ani a ieșit din magazin, polițiștii l-au oprit imediat. În timpul controlului, acesta ar fi avut un comportament agresiv și ar fi încercat să-i atragă atenția fetei, vorbindu-i pe un ton de reproș.

Polițiștii au efectuat apoi o percheziție asupra acestuia. În mașină au fost găsite mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Adolescenta a declarat că bărbatul începuse să consume alcool încă din acea dimineață. Testele efectuate ulterior au arătat că acesta se afla în mod evident sub influența alcoolului.

Telefonul mobil al bărbatului de 47 de ani a fost confiscat în cadrul anchetei. Parchetul din Roma, prin unitatea specializată în cazuri de violență, a dispus transferarea acestuia la penitenciarul Regina Coeli. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite