Franța va colabora cu Ucraina în domeniul apărării antirachetă
0Franța este pregătită să colaboreze cu Ucraina pentru dezvoltarea capacităților de apărare împotriva rachetelor balistice, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski după o convorbire telefonică avută cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

Discuțiile dintre cei doi lideri au avut loc pe fondul intensificării atacurilor rusești cu rachete și drone asupra mai multor regiuni ale Ucrainei și s-au concentrat în principal pe consolidarea rapidă a sistemelor de apărare aeriană ale Kievului.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Zelenski a declarat că Franța a luat o „decizie importantă” prin acceptarea unei cooperări active în domeniul apărării anti-balistice.
„L-am remercat pe Emmanuel pentru condamnarea fermă a atacurilor rusești asupra orașelor și comunităților noastre. Aceste lovituri arată foarte clar ce reprezintă Rusia și de ce trebuie să ne consolidăm apărarea colectivă împotriva tuturor amenințărilor. Franța este pregătită să lucreze la capacități anti-balistice. Este o decizie puternică și un pas important”, a afirmat președintele ucrainean.
Anunțul vine înaintea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, unde diplomații ucraineni urmează să prezinte date privind recentele atacuri rusești. Potrivit Kievului, într-un interval scurt de timp, Rusia ar fi lansat aproximativ 16 rachete balistice și 600 de drone asupra unor zone rezidențiale și industriale, atacuri în urma cărora au murit peste 40 de civili.
Prin implicarea în proiecte de apărare anti-balistică, Franța ar putea contribui cu expertiză tehnică sau cu sisteme capabile să intercepteze rachete cu rază mare de acțiune, precum sistemul franco-italian SAMP/T, utilizat deja de unele state membre NATO.
Discuții despre deschiderea unor capitole de aderare la UE
Convorbirea dintre Macron și Zelenski a inclus și teme diplomatice mai largi, inclusiv procesul de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană. Liderul ucrainean a reiterat importanța deschiderii simultane a tuturor celor șase capitole oficiale de negociere cu UE, iar Macron și-a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Kievului.
Președintele francez l-a informat, de asemenea, pe Zelenski despre recentele sale vizite în mai multe state africane. Cei doi lideri au discutat despre necesitatea unei strategii coordonate în statele din Sudul Global pentru a contracara influența crescândă a Rusiei, inclusiv prin campanii de dezinformare și activități ale grupurilor de mercenari.
Analiștii consideră că inițiativa Franței reflectă o tendință mai amplă în Europa, unde mai multe state încearcă să își consolideze autonomia în materie de securitate și apărare.
În ultimele zile, Emmanuel Macron a semnat la Gdansk un acord extins de cooperare militară și aerospațială cu premierul polonez Donald Tusk. Înțelegerea include discuții privind comunicațiile militare prin satelit și posibilitatea desfășurării unor avioane franceze capabile să transporte armament nuclear pe teritoriul Poloniei.
Prin extinderea cooperării militare atât cu Polonia, cât și cu Ucraina, Franța pare să își asume un rol tot mai important în arhitectura de securitate europeană, într-un moment în care relațiile transatlantice traversează o perioadă de tensiuni și incertitudini.























































