Forțele ruse au trecut pur și simplu granița, spune un comandant ucrainean care a luat parte la contraofensiva din regiunea Harkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În calitate de comandant al unei unități de recunoaștere din forțele speciale, Denîs Iaroslavskîi a luptat în contraofensiva surpriză a Kievului de la Harkov în toamna anului 2022, care a forțat retragerea trupelor ruse, relatează BBC. Acum, el și oamenii săi se confruntă cu perspectiva de a respinge o potențială nouă invazie, după incursiunea transfrontalieră a Rusiei de vineri, în urma căreia rușii susțin că au capturat mai multe sate și a cărei evoluție e dinamică, potrivit oficialilor ucraineni.

Soldații ucraineni evacuează locuitorii din localitățile de lângă granița cu Rusia FOTO PROFIMEDIA
Soldații ucraineni evacuează locuitorii din localitățile de lângă granița cu Rusia FOTO PROFIMEDIA

În ultimele zile, forțele ruse au obținut câștiguri mici, dar semnificative de-a lungul graniței în regiunea Harkov.

Cu toate că înaintarea rușilor nu s-a produs în adâncime, tot a înghițit aproximativ 100 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean. În estul Ucrainei, mai puternic apărat, Rusiei i-a trebuit mai multe luni pentru a face aceleași progrese, notează BBC.

Rusia susține că forțele sale au intrat acum în orașul de graniță Vovchansk, ceea ce Ucraina  contestă.

Orașul a fost supus unor bombardamente puternice în ultimele zile, iar câteva mii de locuitori au fost evacuați.

Rușii au traversat granița fără a întâmpina rezistență

Denîs Iaroslavskîi este furios și se întreabă ce s-a întâmplat cu apărarea Ucrainei.

„Nu a existat o primă linie de apărare. Am văzut asta. Rușii au traversat pur și simplu. Au intrat pur și simplu, [fără a fi opriți] de câmpuri minate”, spune el.

El îi arată corespondentului BBC o filmare dintr-o dronă realizată cu câteva zile în urmă, în care se vede cum mici coloane de trupe rusești trec pur și simplu granița, fără să întâmpine rezistență sau opoziție.

Oficialii ucrainenii au susținut că apărări au fost construite cu costuri uriașe, și totuși acolo au fost inexistente, spune el.

„A fost fie un act de neglijență, fie corupție. Nu a fost un eșec. A fost trădare”, acuză comandantul.

Se știa că rușii vor lansa probabil o astfel de incursiune. Atât serviciile secrete ucrainene, cât și cele occidentale știau că Rusia masa forțe la graniță – estimându-se că acestea erau de până la 30.000 de soldați.

Președintele Vladimir Putin și-a declarat, de asemenea, public obiectivul de a crea o zonă tampon în interiorul regiunii Harkov pentru a proteja teritoriul rus de tirurile artileriei ucrainene.

În pofida dezmințirilor oficiale, din câte se pare Ucraina a fost prost pregătită, notează BBC.

Din nou în prima linie

Iaroslavskîi, vorbind dintr-un parc din Harkov, dezvăluie că într-o oră se întoarce în prima linie cu oamenii săi aproape de orașul Vovceansk, la doar 5 km de granița cu Rusia.

Există deja informații potrivit cărora trupele ruse au intrat la marginea orașului. Comandantul ucrainean spune că se teme că localitatea va cădea în curând în mâinile Rusiei.

„Firește că sunt furios. Când am luptat pentru  acest teritoriu în 2022, am pierdut mii de oameni. Ne-am riscat viața. Iar acum, pentru că cineva nu a construit fortificații, pierdem din nou oameni”, a adăugat acesta.

Echipa BBC a mers în orașul Vovceansk, unde a stat de vorbă cu un polițist local, Oleksii, care ajuta localnicii să se evacueze în mijlocul dronelor și al barajelor continue de artilerie. 

Oleksii spune că „este mai ușor să pleci acum, înainte ca ei să fie uciși sau răniți”.

Orașul Voceansk este bombardat intens

Populația orașului Vovceansk înainte de război era de aproximativ 20.000 de locuitori. Cei mai mulți au plecat la începutul războiului, iar de atunci a scăzut la 3.000 de locuitori - dar câteva sute au părăsit orașul în ultimele zile. Majoritatea celor care au rămas în Vovceansk sunt bătrâni și săraci.

În regiunea Harkov, Rusia folosește tacticile arhicunoscute pentru a avansa - distrugerea satelor și orașelor ucrainene, reducându totul la moloz. Oleksii estimează că Rusia a tras în jur de 50 până la 60 de obuze pe oră în oraș. Și apoi mai sunt bombele ghidate, trase de avioanele rusești de la zeci de kilometri de linia frontului, mult în afara razei de apărare a Ucrainei.

Rusia a lansat aproximativ 100 de bombe cu planare pe zi pe linia frontului de peste 1.000 km.

Ofensiva de la Harkov pune în lumină nu doar deficitul de muniție, ci și probleme în raport cu care Ucraina a acționat prea lent, precum mobilizarea de trupe suficiente și construirea unor linii de apărare adecvate. Întăririle trimise la Harkov au trebuit să fie retrase din alte părți ale frontului și din rezervele oricum limitate.

Oficialii ucraineni insistă în continuare că orașul Harkov nu este amenințat de o invazie terestră. Totuși, cu cât rușii avansează mai mult, cu atât este mai probabil ca orașul să ajungă în raza de acțiune a artileriei rusești.

Duminică, comandantul șef al forțelor ucrainene Oleksandr Sîrski a asigurat că „încercările de a sparge apărarea noastră au fost oprite”.

Dar el a recunoscut că situația din regiunea Harkov s-a „deteriorat semnificativ” și rămâne „complicată”, însă forțele ucrainene „fac tot ce le stă în putință pentru a-și menține liniile de apărare și a provoca pagube inamicului”.

Institutul pentru Studierea Războiului din Washington a estimat că Rusia va avea nevoie de mult mai multe trupe și echipamente pe frontul de nord dacă ar intenționa să captureze orașul Harkov.

Acesta a menționat un articol din martie al publicației ruse independente Verstka, care a citat o sursă de la Kremlin potrivit căreia Rusia ar avea nevoie de aproximativ 300.000 de soldați în plus, sau de 10 ori mai mult decât efectivele deja desfășurate la Harkov, pentru a încercui și a captura orașul.

ISW a evaluat că capacitatea Rusiei de a ataca Vovceansk s-a datorat în mare parte faptului că Occidentul a restricționat Ucraina să lovească ținte militare cu echipamente furnizate de NATO.

Mai recent, SUA au aprobat aproximativ 25,7 miliarde de dolari în armament și muniție pentru Ucraina, inclusiv obuze de artilerie de care Kievul are imperios nevoie pentru a împiedica avansurile rusești.

Comandantul trupelor de pe frontul din Harkov, înlocuit

Generalul Iuri Galuşkin, responsabil de linia frontului din Harkov (nord-est), a fost înlocuit cu generalul de brigadă Mihailo Drapatîi, a anunţat luni comandamentul grupului de trupe operativ-tactice Hortiţa, citat de Reuters.

Acesta a clarificat pentru portalul ucrainean RBC Ukraina că decizia a fost luată la 11 mai.

Forţele ruse au trecut frontiera vineri pentru a desfăşura o ofensivă în direcţiile Lipţî şi Vovceansk, două localităţi situate la aproximativ 20 km şi respectiv 50 km nord-est de Harkov, al doilea oraş ca mărime al ţării.

„La ora actuală, inamicul înregistrează succese tactice", a admis luni Statul Major ucrainean într-un comunicat publicat pe Facebook.

Moscova a mobilizat "până la cinci batalioane", potrivit Kievului.

Potrivit Telegram DeepState, apropiat de armata ucraineană, ruşii au reuşit să ocupe circa 100 km2 în aceste două zone de frontieră.

Armata rusă „continuă să avanseze în direcţia localităţii Lipţî. Infanteria inamică încearcă să înainteze, dar este sub foc constant, în special a dronelor explozive (FPV), al forţelor de apărare ucrainene", a relatat DeepState în buletinul său de dimineaţă.

„Inamicul continuă să avanseze spre Vovceansk, ajungând la periferie unde îşi stabileşte poziţiile pentru a înainta şi mai mult în oraş", supus „unor bombardamente violente şi unde este în curs de desfăşurare evacuarea civililor", a adăugat el.

Oficial: Au fost construite fortificații în jurul Vovceansk

Tamaz Gambarașvili, șeful administrației militare a orașului Vovceansk, a afirmat pentru Radio Svoboda că în jurul orașului, la granița cu Rusia, existau fortificații, dar că acestea au fost dificil de construit din cauza bombardamentelor rusești continue și probabil așa se explică de ce nu au fost mai puternice.

„Totul a fost construit. Dar poate că nu atât de dens. După eliberare, Vovceansk se află sub atacuri constante de un an și jumătate. Atât cu mortiere, cât și cu artilerie. De aceea repet: Vovceansk este la 4 kilometri de graniță. A fost extrem de greu să construim fortificații. Dar aș dori să subliniez încă o dată că sunt recunoscător tuturor constructorilor și militarilor care au lucrat la aceste facilități. Au depus tot efortul de a construi fortificațiile”, a explicat oficialul ucrainean.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite