Fondatorul Wikileaks cere azil politic în Ecuador

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe a anunţat marţi că fondatorul Wikileaks, Julian Assange, s-a refugiat la ambasada Ecuadorului de la Londra, unde a cerut azil politic.

Ministrul de externe, Ricardo Patino, a adăugat că Quito examinează cererea, relatează Associated Press, citată de Agerpres.

Această acţiune intervine la mai puţin de o săptămână după ce Curtea Supremă a Marii Britanii a respins cererea lui Assange de a redeschide cazul său de extrădare.

Assange este urmărit pentru a fi interogat în Suedia după ce două femei l-au acuzat de comportament sexual nepotrivit în timpul unei vizite în această ţară la mijlocul anului 2010.

Assange a respins acuzațiile care i se aduc, spunând că în spatele acestora se află motive politice. Cele două femei n-au depus plângere, iar Assange susține că relațiile sexuale întreținute au fost consimțite.

Procedurile de extrădare vor începe pe 28 iunie, informează BBC.

Lupta sa de a rămâne în Marea Britanie a durat mai bine de doi ani, aruncând o umbră de îndoială asupra activităţii site-ului său de a expune secrete ale lumii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite