Ebola a făcut prima victimă în Europa. Preotul spaniol repatriat din Liberia a murit

0
0
Preotul Miguel Pajares ]n timpul transferului la spitalul Carlos al III-lea
Preotul Miguel Pajares ]n timpul transferului la spitalul Carlos al III-lea

Preotul spaniol infectat cu Ebola în Liberia şi repatriat recent a murit, a anunţat marţi presa spaniolă. Miguel Pajares, în vârstă de 75 de ani, a fost repatriat în Spania în data de 7 august.

Preotul misionar a primit tratamentul experimental ZMapp împotriva virusului Ebola care a fost administrat şi celor doi americani infectaţi în Liberia.

"După ce Agenţia spaniolă a medicamentelor şi produselor sanitare a autorizat importul excepţional al acestui medicament, ZMapp" a ajuns sâmbătă seară a spitalul Carlos al III-lea unde se află preotul în vârstă de 75 de ani, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii.

Foarte slăbit de boală, Miguel Pajares a ajuns joi în Spania la bordul unui avion militar medical însoţit de călugăriţa Juliana Bonoha, şi ea cetăţean spaniol, ale cărei teste sunt negative până în prezent.

ZMapp, produs de un laborator particular din Statele Unite şi care a fost testat până în momentul de faţă numai pe animale, a putut fi introdus în Spania în baza unei legi care permite "utilizarea medicamentelor neautorizate în cazul pacienţilor a căror viaţă este în pericol şi care nu pot fi trataţi în mod satisfăcător cu un medicament autorizat", conform unui comunicat al ministerului spaniol al Sănătăţii.

ZMapp este un amestec de trei anticorpi numiţi "monoclonali", capabili să recunoască celulele infectate de virus şi să declanşeze o reacţie imunitară.

Rezultat al unor cercetări de peste un deceniu, acest ser dezvoltat iniţial pe şoareci de laborator şi modificat să fie compatibil pentru fiinţele umane a permis protejarea 100% a maimuţelor tratate la o oră după ce au fost expuse virusului Ebola.

Potrivit ultimului bilanţ anunţat luni de OMS, epidemia a provocat deja moartea a 1.013 persoane din 1.848 de cazuri (confirmate, suspecte sau probabile), în special în Guineea, Liberia şi Sierra Leone, câteva cazuri fiind înregistrate şi în Nigeria.

Liberia, una dintre ţările devastate de epidemia de Ebola, va primi de la Statele Unite eşantioane dintr-un ser experimental, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să se pronunţe marţi în legătură cu oportunitatea de a folosi medicamente neomologate, relatează AFP.

"Casa Albă şi Agenţia americană pentru medicamente (FDA) au aprobat cererea Liberiei" de punere la dispoziţie a unor "doze eşantion din serul experimental pentru tratarea medicilor liberieni infectaţi în prezent", a afirmat preşedinţia liberiană în noaptea de luni spre marţi.

Acest acord intervine în urma unei cereri făcute de preşedintele Liberiei Ellen Johnson Sirleaf la 8 august către omologul său american Barack Obama şi în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) prezintă marţi la Geneva concluziile dezbaterilor privind oportunitatea utilizării unor medicamente neomologate.

Tratamentul experimental trebuie adus în Liberia de un emisar al administraţiei americane în cursul săptămânii, a adăugat preşedinţia, fără a oferi o dată precisă.

Potrivit aceleiaşi surse, directoarea executivă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, a autorizat trimiterea în Liberia a unor doze suplimentare din serul experimental pentru a contribui la ameliorarea tratamentului. Aceste eşantioane adiţionale vor fi, de asemenea, aduse în ţară în cursul săptămânii de către experţi OMS.

Pentru moment nu există niciun tratament sau vaccin specific împotriva febrei hemoragice produse de virusul Ebola, care se transmite prin contact direct cu sângele şi lichidele biologice ale persoanei sau animalelor infectate.

În ultimele zile, mai multe state şi-au exprimat dorinţa de a folosi anticorpii experimentali ce poartă numele de "ZMapp", tratament dezvoltat de un laborator privat din Statele Unite şi netestat pe oameni până în prezent.
 

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri