Concluziile summit-ului de la Paris. UE se angajează să sporească cheltuielile pentru apărare pentru a asigura securitatea Ucrainei
0Liderii europeni au încercat să-și prezinte unitatea la Paris, luni, angajându-se, la summit-ul pentru Ucraina, să „deblocheze” miliarde de euro în cazul în care SUA își limitează ajutorul militar pentru Ucraina. „Cheltuielile pentru apărare nu vor mai fi tratate ca cheltuieli excesive”, a declarat premierul polonez Donald Tusk.

Liderii europeni reuniți luni la Paris au făcut declarații ferme în sprijinul Ucrainei după întâlnirea de două ore pe care au avut-o în capitala Franței, la solicitarea lui Emmanuel Macron. „Europa este pregătită și dispusă să se întărească și să ia inițiativa de a oferi garanții de securitate Ucrainei”, a declarat pentru Le Monde secretarul general al NATO, Mark Rutte, la încheierea reuniunii de urgență de la Paris.
Cancelarul german Olaf Scholz este primul care discută cu presa după reuniune. El a salutat ”dezghețul” în ceea ce privește discuțiile de pace, dar precizează că ”niciun dictat nu poate fi impus Ucrainei” și că Europa ar trebui să continue să sprijine Kievul.
Premierul britanic Keir Starmer spune că Ucraina are nevoie de „un acord de pace durabil, nu doar o pauză pentru Putin”.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a spus că „Europa vrea pace”, dar una care „păstrează principiile pe care se bazează ordinea internațională”.
Poate Europa, sub presiune, să lase deoparte diferențele politice și preocupările economice interne și să vină cu un front unit în ceea ce privește cheltuielile de securitate și viitorul Ucrainei, inclusiv trimiterea potențială de trupe acolo - pentru a-și forța un loc la masa negocierilor?
Luni dimineață, premierul britanic Sir Keir Starmer a declarat că Marea Britanie este „gata și dispusă să pună trupe pe teren”. Chiar și în Germania, înaintea unor alegeri aprinse, purtătorul de cuvânt al partidului CDU pentru politică externă, care se așteaptă să câștige cele mai multe locuri, a declarat că cea mai mare țară din Europa va fi dispusă să angajeze trupe într-un cadru internațional.
Administrația Trump în mod clar nu este 100% sigură ce vrea să facă cu Ucraina.
Acest lucru oferă Europei o mică fereastră de oportunitate pentru a încerca să-l convingă pe președintele american că este un partener de neprețuit.
Liderii europeni insistă ca și Kievul să fie direct implicat în discuțiile de încetare a focului. Ei au susținut de multă vreme opinia că „nu pot exista decizii cu privire la Ucraina, fără Ucraina”.
Dar este vorba despre chiar mai mult decât atât pentru Europa.
Este conștientizarea rece - mult de temut, dar nu complet neașteptată - că administrația Trump nu acordă prioritate relațiilor nici cu partenerii europeni, nici apărării acestora.
Europa s-a bazat pe o umbrelă de securitate oferită de SUA încă din Al Doilea Război Mondial.
În funcție de parametrii discuțiilor dintre Rusia și SUA asupra Ucrainei și de cât de îndrăzneț se simte Putin față de acestea, există și o teamă europeană că acest lucru ar putea schimba arhitectura de securitate a continentului lor.
Din punct de vedere istoric, Putin este supărat pe extinderea NATO spre est. Vecinii ruși -state baltice foste sovietice și, de asemenea, Polonia - se simt acum deosebit de expuși.
Premierul polonez Donald Tusk a făcut presiuni asupra altor lideri europeni pentru a crește masiv cheltuielile pentru apărare și pentru a nu se ciocni cu SUA, marți, când a zburat la Paris pentru un summit de urgență dedicat viitorului Ucrainei și reînarmarii europene.
Macron cere ca o pace ”durabilă” în Ucraina să fie susţinută cu ”garanţii de securitate puternice şi credibile”
Preşedintele francez Emmanuel Macron cere marţi ca o pace ”durabilă” în Ucraina să fie susţinută cu ”garanţii de securitate puternice şi credibile”, în urma unor convorbiri la telefon cu omologii săi american Donald Trump şi ucrainean Volodimir Zelenski în cursul nopţii despre oprirea ”agresiunii” ruse, relatează AFP.
”Noi dorim o pace solidă şi durabilă în Ucraina. În acest scop, Rusia trebuie să-şi înceteze agresiunea, iar acest lucru trebuie susţinut cu garanţii de securitate puternice şi credibile pentru ucraineni”, a scris el pe X în urma unei reuniuni la Paris cu lideri europeni.
”Altfel există riscul ca această încetare a focului să se termne ca Acordurile de la Minsk”, subliniază Emmanuel Macron.
El se referă la pacturile din 2014 şi 2015 în vederea unei încetări a focului care nu au pus capăt în mod durabil confruntărilor între armata ucraineană şi separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de către Moscova în estul Ucrainei.
Convorbirea la telefon cu Volodimir Zelenski a avut loc după ce Emmanuel Macron a organizat o reuniune de urgenţă la Paris cu lideri europeni la care s-a discutat despre schimbarea radicală a politicilor Statelor Unite cu privire la Ucraina, iniţiată de către Donald Trump.
Liderii europeni se tem că preşedintele republican vrea să negocieze un acord de pace cu Rusia în cadrul unor negocieri la care Kievul să nu ia parte şi cu atât mai puţin Uniunea Europeană (UE).
Volodimir Zelenski a anunţat la rândul său pe X că omologul său francez l-a informat despre discuţiile cu liderii europeni şi că împărtăşesc o ”viziune comună” a modului de ajungere la pace.
”Împărtăşim o viziune comună: garanţiile de securitate trebuie să fie solide şi fiabile”, scrie el.
”Orice altă decizie fără aceste garanţii, de exemplu un armistiţiu fragil, ar fi doar o nouă înşelătorie a Rusiei şi un preludiu al unui nou război rus împotriva Ucrainei sau altor naţiuni europene”, avertizează Zelenski.