Cipru adoptă măsuri de prevenție pentru acțiunile de răzbunare după atacurile aeriene britanico-americane împotriva Yemenului

0
Publicat:

Cipru ia măsuri pentru prevenirea oricărei acțiuni de răzbunare după raidul aerian asupra Yemenului al avioanelor militare britanice care au decolat de la o bază aeriană de pe insulă, a transmis președintele Nikos Christodoulides, transmite Xinhua, scrie Agerpres. 

Yemen FOTO: EPA-EFE
Yemen FOTO: EPA-EFE

„Suntem în permanentă vigilenţă pentru a ne asigura că securitatea naţională rămâne intactă. Toate acele măsuri sunt luate de la început, nu cu ocazia evenimentului specific, pentru ca în ţara noastră să nu existe probleme de securitate”, a spus acesta.

A răspuns președintele Christodoulides la întrebarea dacă există vreo posibilitate de răzbunare împotriva Ciprului în urma operaţiunii comune americano-britanice împotriva ţintelor rebelilor houthi din Yemen, chiar dacă Ciprul nu a fost implicat în operaţiune.

Avioanele britanice RAF Eurofighter Typhoon staționate la baza suverană britanică Akrotiri de pe țărmul sudic al Ciprului au participat vineri dimineața la atacul împotriva Yemenului, alături de nave și submarine americane care au lansat atacuri coordinate cu rachete împotriva instalațiilor houthi.

Armata britanică, așa cum a afirmat parlamentul de la Londra, este că nu există nicio „cerinţă formală” de a informa Ciprul cu privire la operaţiunile militare şi de informaţii desfăşurate de la bazele sale.

Christodoulides a spus că acţiunile „inacceptabile” ale rebelilor houthi împotriva transportului maritim în Marea Roşie afectează Cipru şi Uniunea Europeană. Acesta a adăugat că Ciprul este deosebit de vulnerabil la impactul atacurilor houthi asupra transportului maritim internaţional, deoarece 98% din comerţul său se bazează pe transportul maritim. Președintele cipriot a mai spus că speră „că vor fi create condiţii” pentru a se pune capăt conflictului din Gaza şi „pentru a se relua discuţiile în scopul rezolvării problemei palestiniene în baza cadrului convenit”.

Atacurile lansate de la baza aeriană Akrotiri a generat apeluri în creştere pentru participarea în masă la o adunare de protest programată să aibă loc în faţa intrării păzite a bazei duminică dimineaţa. Protestul este organizat de Consiliul de Pace din Cipru, o mişcare de stânga care se opune prezenţei bazelor britanice în Cipru.

„SUA şi Marea Britanie au transformat Ciprul într-o rampă de lansare agresivă împotriva popoarelor din regiune. Atacurile aeriene americane-britanice... de la bazele militare Akrotiri expun Ciprul şi îl fac parte a pericolului unei izbucniri generale (a violenţei n.r.) în Orientul Mijlociu”, a declarat Consiliul de Pace din Cipru într-un comunicat.

Cipru adoptă măsuri de prevenție pentru acțiunile de răzbunare după atacurile aeriene britanico-americane împotriva Yemenului

Cipru ia măsuri pentru prevenirea oricărei acțiuni de răzbunare după raidul aerian asupra Yemenului al avioanelor militare britanice care au decolat de la o bază aeriană de pe insulă, a transmis președintele Nikos Christodoulides, transmite Xinhua, scrie Agerpres. „Suntem în permanentă vigilenţă pentru a ne asigura că securitatea naţională rămâne intactă. Toate acele măsuri sunt luate de la început, nu cu ocazia evenimentului specific, pentru ca în ţara noastră să nu existe probleme de securitate”, a spus acesta.

A răspuns președintele Christodoulides la întrebarea dacă există vreo posibilitate de răzbunare împotriva Ciprului în urma operaţiunii comune americano-britanice împotriva ţintelor rebelilor houthi din Yemen, chiar dacă Ciprul nu a fost implicat în operaţiune.

Avioanele britanice RAF Eurofighter Typhoon staționate la baza suverană britanică Akrotiri de pe țărmul sudic al Ciprului au participat vineri dimineața la atacul împotriva Yemenului, alături de nave și submarine americane care au lansat atacuri coordinate cu rachete împotriva instalațiilor houthi.

Armata britanică, așa cum a afirmat parlamentul de la Londra, este că nu există nicio „cerinţă formală” de a informa Ciprul cu privire la operaţiunile militare şi de informaţii desfăşurate de la bazele sale.

Christodoulides a spus că acţiunile „inacceptabile” ale rebelilor houthi împotriva transportului maritim în Marea Roşie afectează Cipru şi Uniunea Europeană. Acesta a adăugat că Ciprul este deosebit de vulnerabil la impactul atacurilor houthi asupra transportului maritim internaţional, deoarece 98% din comerţul său se bazează pe transportul maritim. Președintele cipriot a mai spus că speră „că vor fi create condiţii” pentru a se pune capăt conflictului din Gaza şi „pentru a se relua discuţiile în scopul rezolvării problemei palestiniene în baza cadrului convenit”.

Atacurile lansate de la baza aeriană Akrotiri a generat apeluri în creştere pentru participarea în masă la o adunare de protest programată să aibă loc în faţa intrării păzite a bazei duminică dimineaţa. Protestul este organizat de Consiliul de Pace din Cipru, o mişcare de stânga care se opune prezenţei bazelor britanice în Cipru.

„SUA şi Marea Britanie au transformat Ciprul într-o rampă de lansare agresivă împotriva popoarelor din regiune. Atacurile aeriene americane-britanice... de la bazele militare Akrotiri expun Ciprul şi îl fac parte a pericolului unei izbucniri generale (a violenţei n.r.) în Orientul Mijlociu”, a declarat Consiliul de Pace din Cipru într-un comunicat.

Comunicatul a descris bazele britanice drept „o rămăşiţă a regimului colonial ce paralizează independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Ciprului şi pune popoarele din regiune în pericol constant, încălcând dreptul internaţional”. Protestul este susţinut și de partidul de stânga (fost comunist) AKEL, al doilea ca mărime din Cipru, precum şi de Partidul Verzilor, care a cerut începerea unei dezbateri în parlament pentru retragerea prezenţei bazelor britanice pe teritoriul Ciprului.

Europa

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite