Cardinalul Joseph Zen, arestat la Hong Kong în baza legii privind securitatea naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardinalul Joseph Zen FOTO EPA-EFE

Cardinalul romano-catolic Joseph Zen, 90 de ani, a fost arestat miercuri în baza noii legi a securităţii naţionale impusă de China în Hong Kong, sub acuzaţii de coluziune cu forţe străine, fiind eliberat pe cauţiune câteva ore mai târziu.

Cardinalul Joseph Zen poreclit „Bunicul” a fost arestat miercuri, 11 mai, alături de cântăreaţa şi actriţa Denise Ho, avocata Margaret Ng şi cercetătorul Hui Po-keung. Ei au fost acuzaţi pentru rolul lor ca administratori ai „Fondului de ajutor umanitar 612”, entitate care a oferit asistenţă juridică manifestanţilor pro-democraţie din 2019.

 

Poliţia din Hong Kong a declarat pentru BBC că grupul este suspectat că a făcut apel la ţări sau organizaţii străine să impună sancţiuni Hong Kong-ului, ameninţând astfel securitatea naţională a Chinei.

Poliţia din Hong Kong a declarat pentru BBC că cei patru inculpaţi vor fi eliberaţi pe cauţiune, dar trebuie să-şi predea paşapoartele.

Cardinalul Zen a fugit din Shanghai în Hong Kong, după ce comuniştii au preluat China în urmă cu 70 de ani şi este un fost episcop al diocezei din Hong Kong. Este un îndârjit critic  al guvernului de la Beijing, militând pentru drepturile catolicilor din China continentală şi pentru mai multă democraţie în Hong Kong.

Odată, el a avertizat public Vaticanul că se vinde Chinei , obligând episcopii să se retragă în favoarea înlocuitorilor aleşi de Beijing.

„Arestarea unui cardinal în vârstă de 90 de ani pentru activităţile sale paşnice trebuie să fie un nou minim şocant pentru Hong Kong, ilustrând faptul că respectarea drepturilor omului este în cădere liberă în ultimii doi ani”, a spus Human Rights Watch.

Vaticanul este îngrijorat de arestarea cardinalului, a declarat purtătorul de cuvânt Matteo Bruni într-un comunicat.

Dioceza Catolică din Hong Kong s-a declarat  „extrem de îngrijorată privind starea şi siguranţa cardinalului Joseph Zen”.

„Îndemnăm poliţia din Hong Kong şi autorităţile judiciare să se ocupe de cazul cardinalului Zen în conformitate cu justiţia”, au adăugat aceştia.

Biserica Romano-Catolică încearcă de zeci de ani să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Beijingul - cardinalul Zen este nemulţumit, întrucât, spune el, drepturile creştinilor din China continentală nu sunt respectate în negocierile lor.

Arestările au loc la câteva zile de când guvernul chinez a numit un nou lider pro-Beijing al Hong Kong , John Lee Ka-chiu.

„Arestările... [sunt] un semn de rău augur că represiunea împotriva Hong Kong-ului va continua să escaladeze”, a declarat Human Rights Watch.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite